Egiptenii au ieșit la atac împotriva FIFA și a Argentinei după revenirea spectaculoasă a sud-americanilor în optimile de finală.
S-a consumat încă un episod spectaculos la Cupa Mondială. Argentina a trăit cu mari emoții, la fel ca în 16-imile cu Capul Verde, dar a reușit să se califice mai departe cu același scor, 3-2. Nu au lipsit fazele controversate, iar marcatorul golului anulat controversat de VAR, Mostafa Ziko (29 de ani) a spus că jocurile ar fi deja făcute și a felicitat ironic „noua campioană”.
Campioana en-titre le-a dat mari emoții fanilor în optimile de finală. Egiptenii erau la un pas de surpriza turneului, dar arbitrul „i-a încurcat” și nu au rămas tăcuți după finalul unui meci extrem de disputat.
Mostafa Ziko l-a criticat vehement pe arbitrul Francois Letexier deoarece deciziile acestuia ar fi avantajat-o pe Argentina.
Starul egiptenilor a marcat un gol în debutul părții secunde, dar reușita sa a fost anulată după intervenția VAR-ului. Egiptul ar fi avut 2-0 și un avans care ar fi părut net în favoarea echipei sale, dar nu a fost așa. Același Ziko a marcat câteva minute mai târziu după faza controversată, după care a venit seria de goluri a adversarilor care a schimbat soarta meciului.
„Felicitări Argentinei pentru titlul mondial! Turneul a fost aranjat, nu aveau nevoie de nimic în plus. Arbitrul a fost nedrept, nedrept, nedrept, nedrept!
Am făcut un meci extraordinar împotriva campioanei mondiale în exercițiu. Dar arbitrul Francois Letexier a fost clar părtinitor încă de la începutul meciului. A încercat constant să ne oprească și a vrut să ne neutralizeze pe teren”, a declarat atacantul Egiptului.
Proteste foarte mari au avut loc pe banca Egiptului și în prelungiri. Aceștia au reclamat un posibil penalty la o fază a lui Mo Salah în careul advers. Jocul a fost lăsat liber, iar faza s-a încheiat cu reușita lui Enzo Fernandez.
Argentina merge mai departe în sferturi, în timp ce drumul Egiptului se încheie aici, după un parcurs excepțional la această ediție a Cupei Mondiale.