Mondialul ProSport, singurul loc unde trăiești competiția fotbalistică supremă minut cu minut și în integralitate, prin conținut original în timp real, se apropie de parcurgerea optimilor de finală. Am ajuns la penultimul duel: live Argentina – Egipt la Cupa Mondială!
Mai jos ai avancronica specială cu cele 8 recorduri atacate de Lionel Messi prin optimi de finală, povestea completă a tuturor partidelor care au calificat cele două naționale până aici, loturile cu echipele de club ale fotbaliștilor și echipele de start.
Și, cum deja știi, doar pe ProSport ai cronica live Argentina – Egipt! Câștigătoarea din această optime joacă în sferturile de finală la Cupa Mondială 2026 cu câștigătoarea din Elveția – Columbia, partidă programată imediat după aceasta.
Acolo unde sunt mai mari așteptările, e nevoie și de răspunsuri. Pentru ca suferința în fața celor din Capul Verde să rămână doar o relaxare de tranzit, din care s-a învățat. Ca dependența de Messi să se dovedească numai una din strategii, nu modul unic de funcționare.
Când ești Egipt, în optimi la Cupa Mondială, cu opt jucători din campionatul intern în formula de start, așa cum s-a tot întâmplat până aici!, nu ai nevoie de multe răspunsuri. Istoria e deschisă, faraonii și-au câștigat meritat provocarea fantastică: pentru sferturi de finală cu deținătoarea trofeului.
Și nu se tem. Ba mai mult. Pasează din prima, țesătură coerentă în jumătatea „pumelor”, apoi furnizează amplitudine explozivă pe flancuri. Zece minute de la egal la egal, cel puțin, în care Argentina se vede că nu-i obișnuită să înghită liniștită acest fel de sfidări.
Start neașteptat pentru ea. Se ridică nervos. Lansare filtrantă spre De Paul, centrare pe jos spre venirea din linia a doua a lui Enzo Fernandez. Ofsaid mare. Fluierat. Oricum, execuția fusese mai mult furie decât clasă…
N-a fost nimic întâmplător în startul faraonilor. Apasă mai zdravăn pe o tehnică la care sud-americanii nu se așteptau probabil, driblează rânjind în preajma careului advers. Primul corner e al lor. Pe continuare, o centrare de vis e trimisă în plasă de stoperul Yasser Ibrahim.
Messi e amestec de indignare și stupoare. Egiptenii nu se opresc, nu caută o cutie de refugiu din care să pândească spre contre. Rămân sus, nonșalanți, dezinvolți. Dar ajunge Tagliafico, fundașul stânga, să creeze oportunitatea recuperării blazonului pentru „pume”.
Avansează inspirat și se proptește isteț în Hassan cât să scoată din regulile jocului, cu argumente, penalty. Bate Leo Messi. Și ratează! Trage în dreapta, Shobeir plonjează aparent ușor și respinge. Al doilea penalty ratat de Messi în această Cupă Mondială, după cel cu Austria!
Din pauza de hidratare, Argentina se întoarce cu două viteze în plus. Unde e relaxarea aceea din construcție, lentoarea din meciurile de dinainte? A plecat și bine pentru ei că a plecat. De nevoie, dar uite că se apropie echipa de profilul unei campioane mondiale conectate.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-argentina-egipt-la-cupa-mondiala-start-neasteptat-pentru-sud-americanii-lui-messi-ce-se-intampla-acum-in-atlanta.jpg)
FOTO: Colin Hubbard / AP / Profimedia 7 iulie 2026
Centrare cu forță și precizie, ajunge Mac Allister cu fruntea aproape de egalare, însă Shobeir, e prompt, se repoziționează într-o secundă și scoate! Fiul portarului egiptean de la care, după CM 1990, s-a impus regula prin care nu mai poți pasa portarului iar el să prindă mingea.
De la aproape 30 de metri, încruntat, Messi bate o lovitură liberă ca și cum ar trage un continent pe umeri. Ba nu, chiar îl trage. Mingea învăluie cu sârmă ghimpată exteriorul și se lovește în bara din dreapta!
Julian Alvarez (e și el pe teren, da!), e găsit excepțional în careu, nemarcat. Trimite pe jos, iar scoate Shobeir! E asediu cu toate stereotipurile în el, cu „limba de lemn” asumată așa cum egiptenii încep să-și asume limitele.
Au coborât în ultima cameră a piramidei. Cu dinții strânși în jurul sarcofagului. Dar măcar au ce păzi în fața acestor exploratori, disperați în multe clipe, sigur mai valoroși dar fără comoară deocamdată. Pauză.
Egipt îl scoate pe flamboaiantul Ashour și pune în loc defensivul Fathy. E clar, fluviul răzbunător al sud-americanilor a zguduit malurile și nici trei Shobeir n-ar putea îndepărta la nesfârșit finalizarea pe aceste construcții tot mai alerte, cu vână și schimbări de direcție inspirate.
Din 4-4-2 fără atacant pur-sânge spre un 4-3-2-1, arabii capătă în mod normal echilibru pe mai multe zone dar, mai ales, zidesc pe centru un punct de răspuns mai ferm împotriva desenului sud-american. După un sfert de oră din a doua repriză, nicio ocazie reală pentru Argentina!
În schimb, Hasseim Hassan țâșnește pe flancul drept de parcă Messi ar juca la Oviedo, driblează tot ce poate, pasează la Salah în marginea careului iar starul inventează o rază de lumină spre Ziko. Unu la unu cu „Dibu” Martinez, îl execută!
Doar VAR mai poate salva campioana lumii de rușine. Și o face. Fault în construcția fazei, aproape de careul egiptean, în episodul recuperării balonului, înainte de facerea lumii! La opt minute distanță, cu foarte mici modificări, povestea nu mai poate fi ștearsă nici măcar de VAR.
Salah pleacă din propria jumătate și trage doi argentinieni după el, în pieptul careului trimite în dreapta spre același Hassan. Șerpuire fără stavilă, serviciu pe jos, apare Ziko și construiește o piramidă într-o secundă, în miezul lumii fotbalului așa cum o știam până azi. Argentina – Egipt 0-2!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-argentina-egipt-campioana-mondiala-e-in-genunchi-e-condusa-iar-messi-rateaza-penalty.jpg)
FOTO: Chris Carlson / AP / Profimedia 7 iulie 2026
Timp de 12 minute, campioana lumii zburdă dezorientată pe un registru atât de străin. Istoria toată se revarsă spre poarta lui Shobeir parcă, dar cuvintele-goluri nu se găsesc, anii pentru fixarea în concret a revenirii.
Messi centrează ca la carte, Cristian Romeo marchează cu capul. Argentina – Egipt 1-2. Degeaba solicită nord-africanii ofsaid, golul e curat precum nădejdea absolută din țările cu fotbalul proiectat pe cer. Imediat, același Messi, cine altul?!, întoarce spre Lautaro în trei metri de remontada. Nu mai intră!
Trebuie să ia el lucrurile pe piept, ca de atâtea ori. Pe continuarea unui corner, prinde un voleu teribil care din transversală se prăbușește în fericire. Argentina – Egipt 2-2.
Șapte minute de prelungiri. Faraonii nu stau ascunși. Se joacă pe contre teribile, dintr-un careu în altul. Și Argentina marchează din nou, din calitatea unor jucători care au înțeles cu cuțitul la os că trebuie să-și respecte blazonul, banii, cotele. Și fotbalul, deasupra tuturor.
Lautaro Martinez centrează pe una din contre, Enzo Fernandez apare cu inteligență în fața paradisului și pune capul cu limpezime. Argentina – Egipt 3-2, după 0-2 până în minutul 78.
Nu cred că voi putea uita vreodată cum, la această Cupă Mondială, indiferent de finalul ei, Lionel Messi se plimba pe teren la 39 de ani ca un precupeț toropit de căldură prin piața de legume, căutând parcă din ochi pepenele copt și roșia pârguită.
Și cum, în plină nonșalantă și plictisită rotire pe-acolo, mai smulgea din altă galaxie spre tarabă câte o rază cu care patria lui să câștige iar sute de milioane de oameni, indiferent de patrie, să fie fericiți.
Făcând ca lucruri foarte complicate, iar unele chiar imposibile, să pară simple precum ciocănitul cu degetul într-o coajă de pepene pe care transfermarkt vrea să ne convingă că ar trebui să plătim o avere. Și pe care Lionel Messi, în timp ce ne face cu ochiul, îl aduce la prețul corect.
Până la urmă, Lionel Messi asta ne-a făcut deja la Cupa Mondială 2026, ceva de folos pentru multă vreme: ne-a recalibrat lumea fotbalului. Ne-a întors fotbalul, puțin, la adevăr.
Ștergeți istoria! Am trăit alta acum, cu Messi și campionii lumii.
Au marcat: C. Romero ’79, Messi ’83, E. Fernandez ’90+2 / Y. Ibrahim ’15, Ziko ’67
Argentina (4-4-2): E. Martinez – N. Molina (Montiel ’73), C. Romero (Otamendi ’90+5), L. Martinez, Tagliafico (N. Gonzalez ’66) – De Paul (Lautaro Martinez ’66), Mac Allister, L. Paredes, E. Fernandez – J. Alvarez (F. Medina ’90+5), Messi
Selecționer: Lionel Scaloni
Egipt (4-2-3-1): Shobeir – Hany, Rabia, Y. Ibrahim, Hafez – E. Ashour (H. Fathy ’45), Lasheen (Zizo ’90+6), Attia, H. Hassan (Trezeguet ’73) – Salah, Ziko (Marmoush ’80)
Selecționer: Hossam Hassan
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-argentina-egipt-cupa-mondiala-lionel-messi-recorduri-optimi-de-finala-2-e1783416687757.jpg)
FOTO: Rebecca Blackwell / AP / Profimedia 4 iulie 2026
Cel mai bun pasator de gol din istoria Cupei Mondiale. Argentinienii Messi și Maradona sunt la egalitate, câte 8 pase de gol fiecare, apoi vin cu câte 7 Littbarksi (Germania) și Lato (Polonia). Cel mai bine clasat de la acest turneu, după Messi, e francezul Olise (5).
Lui Messi îi mai trebuie o singură pasă de gol care ar putea, teoretic, veni mai ușor cu Egipt decât în fazele ulterioare ale Cupei Mondiale 2026! Culmea e că a centrat pentru golul lui Cristian Romero, ultimul din 3-2 cu Capul Verde, dar FIFA l-a considerat autogolul lui Diney…
Cea mai lungă serie de meciuri cu gol în fazele eliminatorii la Mondial. Prin reușita cu Capul Verde, Messi a ajuns la cinci meciuri consecutive din fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale în care a marcat. Seria a început în decembrie 2022 și e… deschisă!
Doar că argentinianul trebuie să pluseze neapărat cu Egipt! Doar așa va ajunge la 6 meciuri consecutive gol în fazele eliminatorii la Cupa Mondială, depășindu-i pe Leonidas, Vava (Brazilia) și Sarosi (Ungaria), care au tot cinci în dreptul lor acum!
Top executanți lovituri libere la Cupa Mondială all-time. Niciun jucător n-a reușit, în istorie, 3 goluri din lovitură liberă la Cupa Mondială. Sunt 6 acum cu câte două fiecare: Pele, Rivellino (Brazilia), Cubillas (Peru), Genghini (Franța), Beckham (Anglia) și… Messi!
Pentru argentinian, un gol din lovitură liberă la CM 2014 și unul acum, cu Iordania în grupă. Dacă va înscrie prin acest procedeu cu Egipt, ori măcar dacă sud-americanii vor învinge deschizându-se oportunitatea specială spre sferturi, Messi va scrie altă pagină de istorie!
Căpitanul suprem al Cupei Mondiale din toate timpurile. Până azi, niciun căpitan n-a reușit să își ducă și mențină naționala în postura de „regină” a lumii pentru opt ani, câștigând două Cupe Mondiale consecutive.
Italia a triumfat în 1934 și 1938, dar cu Gianpiero Combi, apoi Giuseppe Meazza purtător de banderolă. Brazilia a câștigat 1958 și 1962, ediții consecutive, dar cu Bellini și apoi Mauro căpitan. Messi trebuie să învingă Egipt ca să atace acest record atât de rar!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fleo-messi-record-fantastic-depasire-pele-kylian-mbappe-contributii-faze-eliminatorii-cupa-mondiala.jpg)
FOTO: Profimedia, 4 iulie 2027
Cele mai multe meciuri câștigate la Cupa Mondială all-time. Un top copleșitor, în care Messi e lider deja (20), peste germanul Miroslav Klose (17). Dar pe locul trei la egalitate sunt brazilianul Cafu și Kylian Mbappe (16).
Iar cum francezul are doar 27 de ani, Messi trebuie să câștige cu Egipt și cât mai multe partide apoi la această ultimă ediție de competiție supremă din cariera lui, pentru a-și securiza pe cât posibil recordul, pentru cât mai multă vreme.
Gheata de Aur la CM 2026. Puțin trofee realmente importante îi mai lipsesc lui Messi din palmaresul strălucitor, dar golgheter al unei Cupe Mondiale nu a fost încă! Locul doi la ediția Qatar 2022 e cea mai bună clasare pentru el, atunci l-a depășit Mbappe.
Acum, Messi, Mbappe și Haaland au fiecare 7 goluri marcate. Cu 6 reușite e în spate Harry Kane. Iar cu 4, Jude Bellingham, Ousmane Dembele și Mikel Oyarazabal, dintre fotbaliștii ale căror naționale sunt încă în joc. Golurile cu Egipt, aparent la îndemână, sunt esențiale!
„Imposibilul” lui Just Fontaine. La CM 1958, francezul a înscris 13 goluri. Un record care ani la rând a părut imposibil de atins, greu și să te apropii de el!, neamțul Gerd Muller a reușit 10 la ediția 1970. Și totuși… Lionel Messi!
Cu 7 goluri deja marcate, având în vedere că Argentina e clar favorită cu Egipt, iar în sferturi ar veni Elveția sau Columbia, deci nu tocmai un „balaur”, recordul nu mai pare imposibil de doborât. Ar mai fi inclusiv semifinale și finală poate! Dar, golurile cu Egipt sunt esențiale, firește.
Cel mai bun marcator din istorie la Cupa Mondială. Cu 20 de goluri, Lionel Messi e lider, dar într-o ierarhie extrem de dinamică! Francezul Kylian Mbappe, cu 12 ani mai tânăr decât argentinianul și cu naționala încă în turneul acesta, are 19!
Unde mai pui că și englezul Harry Kane (32 ani) a atins deja borna 14 și amenință serios supremația! Norvegianul Erling Haaland are doar 7 goluri, momentan. Dar și doar 25 de ani!
Iată povestea completă a fiecărei partide disputate de Argentina la Cupa Mondială 2026, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-argentina-egipt-cupa-mondiala-lionel-messi-recorduri-optimi-de-finala-1.jpg)
FOTO: walid ibrahim / imago sportfotodienst / Profimedia 16 iunie 2026
Lot Argentina la Cupa Mondială
Portari: E. Martinez (Aston Villa), Musso (Atl. Madrid), Rulli (Marseille)
Fundași: Senesi (Bournemouth), L. Martinez (Man United), F. Medina (Marseille), N. Molina (Atl. Madrid), Montiel (River Plate), Otamendi (Benfica), C. Romero (Tottenham), Tagliafico (Lyon)
Mijlocași: Barco (Strasbourg), De Paul (Inter Miami), E. Fernandez (Chelsea), Lo Celso (Betis),Mac Allister (Liverpool), E. Palacios (Leverkusen), L. Paredes (Boca Juniors), N. Paz (Como), N. Gonzalez (Atl. Madrid)
Atacanți: T. Almada, G. Simeone, J. Alvarez (Atletico Madrid), J. M. Lopez (Palmeiras), Lautaro Martinez (Inter Milan), Messi (Inter Miami)
Iată povestea completă a fiecărei partide disputate de Egipt la Cupa Mondială 2026, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-argentina-egipt-cupa-mondiala-lionel-messi-recorduri-optimi-de-finala.jpg)
FOTO: SPORT PICTURES
Lot Egipt la Cupa Mondială
Portari: El Shenawy, Shobeir (Al Ahly), Soliman (Zamalek), M. Alaa (El Gouna)
Fundași: M. Hany, Y. Ibrahim (Al Ahly), T. Alaa (Zed), H. Fathy (Al Wakrah), Rabia (Al Ain), Abdelmaguid, Fatouh (Zamalek), Abdelmonemn (Nice), Hafez (Pyramids)
Mijlocași: Ateya, E. Ashour (Al Ahly), Lasheen, Ziko (Pyramids), Emad (Al Najma), M. Saber (Zed)
Atacanți: Marmoush (Man City), Salah (Liverpool), Trezeguet, Ziko (Al Ahly), H. Hassan (Ovideo), I. Adel (Nordsjaelland), H. Abdelkarim (Barcelona B)