Pe banca tehnică a Franței nu a stat selecționerul Didier Deschamps, plecat de urgență acasă pentru a participa la funeraliile mamei lui.
Locul lui a fost luat de Guy Stephan, secundul lui din 2012. Didier Deschamps, al cărui mandat expiră după Cupa Mondială, revine sâmbătă la echipă.
Deschamps a fost numit selecționer imediat după EURO din Polonia și Ucraina. La acea competiție, Franța a fost eliminată în sferturi de Spania.
Vicecampioana mondială a dorit să-și arate susținerea pentru Deschamps la meciul cu Norvegia, cerând permisiunea FIFA de a purta banderole negre.
Doleanța a fost refuzată, forul mondial argumentând faptul că nu a luat o măsură similară la nivelul întregii competiții, pe fosul celor 500 de decese în urma cutremurelor din Venezuela.
„Un mare compliment pentru Didier, care ni se va alătura mâine. Va fi la antrenament cu noi mâine. Abia așteptăm să-l revedem.
Cât despre meci, am făcut ce trebuia. Ne-am bucurat de jocul nostru, am avut multe ocazii. Ousmane a realizat hat-trick, Desire a înscris primul său gol din carieră cu capul.
Sunt aspecte bune. Trebuie să menținem această performanță, pentru că au fost momente în care nu am fost la capacitate maximă. Va trebui să le eliminăm.
Cu cât avansăm în competiție, cu atât adversarii vor fi mai puternici. Să fim fericiți, ne vom întoarce la muncă mâine”, a spus Stephan, conform RMC Sport.
După Victoria cu Norvegia, Franța și-a asigurat primul loc în Grupa I. Nu a mai câștigat toate meciurile din această fază a competiției din 1998, când a devenit campioană mondială.
Înainte de începerea Cupei Mondiale, determinarea distribuției celor mai bune echipe clasate pe locul trei era un adevărat puzzle, cu nu mai puțin de 495 de combinații posibile.
Pe măsură ce grupele au fost finalizate, imaginea a devenit mai clară. Acum există încă 51 de combinații posibile pentru cele mai bune echipe clasate pe locul 3.
În 49 dintre acestea, Franța va înfrunta marți echipa care vine din Grupa F, adică Suedia. Scandinavii au învins Tunisia (5-1), au fost umiliți de Olanda (1-5) și au remizat cu Japonia (1-1).
Rămân însă alte două posibilități. Prima ar vedea Franța înfruntând echipa din Grupa D, dacă aceasta se numără printre cele mai bune 8 clasate pe locul 3.
În acest scenariu, adversară este Paraguay, care a învins Turcia (1-0), a remizat cu Australia (0-0) și a pierdut în fața Statelor Unite (1-4).
Scenariul final ar fi cu Franța împotriva echipei din Grupa G. Pentru asta, ar trebui ca ea să aibă 4 puncte, ceea ce elimină Belgia și Iran. Doar Egipt și Noua Zeelandă se încadrează.
„Acesta este reversul medaliei. Când lucrurile merg bine, ai tendința să te relaxezi puțin în defensivă. Asta ne-a costat golul de 2-1.
Face parte din joc. Va trebui să eliminăm acele greșeli. Nu-i pot învinovăți pe jucători pentru că încearcă. Va trebui reducem relaxarea în perspectiva meciurilor viitoare.
Cu toții suntem nerăbdători să revină Didier. Pregătirea pentru meci a fost la fel. Ne pare rău pentru el, este evident foarte afectat.
Ne vom pregăti pentru acest meci din 16-imile de finală cu toată seriozitatea. Dembele este un jucător extraordinar, un dribler extraordinar, un maestru al fentelor.
A fost criticat pentru că nu a marcat suficient. Azi a făcut un meci extraordinar, a deblocat jocul, a marcat trei goluri””, a mai ransmis tehnicianul.