Acasa » Fotbal Intern » mexang

CM 2026 Mexic – Anglia 2-3 la Cupa Mondială ar trebui să fie trusa de prim ajutor dacă fotbalul poate salva lumea de ea însăși. Cronică de Gabriel Berceanu

Gabriel Berceanu
Mexic - Anglia 2-3 la Cupa Mondială ar trebui să fie trusa de prim ajutor dacă fotbalul poate salva lumea de ea însăși. Cronică de Gabriel Berceanu
FOTO: Silvia Izquierdo / AP / Profimedia 6 iulie 2026

Mondialul ProSport, singurul loc unde trăiești competiția fotbalistică supremă minut cu minut și în integralitate, prin conținut original în timp real, a ajuns la faza optimilor de finală: Mexic – Anglia live la Cupa Mondială!

Mai jos ai avancronica specială a partidei în 8 cifre spectaculoase pentru că suntem în optimi de finală, povestea completă a tuturor partidelor care au calificat cele două naționale până aici, loturile cu echipele de club ale fotbaliștilor și echipele de start.

Și, cum deja te-ai obișnuit, doar pe ProSport: cronica LIVE Mexic – Anglia! Câștigătoarea din această optime va întâlni în sferturile de finală la Cupa Mondială 2026 pe Norvegia, câștigătoare cu 2-1 în fața Braziliei, povestea completă aici.

Mexic – Anglia 2-3. Cronica în timp real

A dispărut furtuna care a făcut FIFA să amâne cu o oră startul, vezi detaliile mai jos în liveblog, dar a rămas furtuna pusă la cale de Javier Aguirre. Pe Estadio Azteca unde ai pierdut doar 2 meciuri oficiale din 89 în istorie, ești obligat de destin să începi așa. Cu oricine!

Fulgerele cerului au plecat, au țâșnit fulgerele Quinones și Alvarado. Vede „galben” Declar Rice după doar 64 de secunde, forțat cumva să seteze statutul britanicilor în fața abordării de iureș mexican. Zece minute cu mingea și spiritul în verde. Harry Kane nu a atins încă mingea!

Din calitate incontestabilă și experiența în meciuri cumplite, englezii mai echilibrează puțin. Vor să paseze calm, să opună agresivității o oarecare rigoare superioară a circulației balonului. Guehi îl lansează excelent pe Saka, preluarea l-ar fi lăsat singur cu portarul, dar e strâmbă.

Și totuși prima mare ocazie o are Mexic! Forța verticală, îndrăzneață. Raul Jimenez îi ia fața din marcaj lui Konsa, plonjează superb pe o centrare de aur a lui Alvarado și reia cu capul tare, pe colțul scurt. Intervenție salvatoare Pickford! Ce braț stâng a avut!

Tocmai el, cel mai înjurat fotbalist englez al ultimelor zile, acuzat pentru golul cu RD Congo în șaisprezecimi și pus la îndoială de atâtea ori, de-a lungul timpului! Pauză de hidratare. Doar 2 baloane ajunse la Kane în 25 de minute. Corect, n-are el nevoie de prea multe. Și totuși…

Gordon, noul transfer al Barcelonei, scrie prima zvâcnire ofensivă concretă a Angliei. Pauza de hidratare, din nou, aduce schimbare. Cursă promițătoare, dezinvolt și tehnic, șutul e însă pe jos și pe centru, iar Rangel se descurcă.

S-a stins ori măcar își trage sufletul vulcanul gândit de mexicani. Iar Declan Rice construiește de la bază, inteligent, o fază superbă. Preia de la portarul Pickford, avansează zeci de metri nestingherit, se apleacă pe flancul stâng. Îi pasează lui Saka, centrare ideală.

Din linia a doua vine Bellingham, uitat de Jorge Sanchez, mexicanul e la un metru și ceva în spate. Din plonjon, cu capul, Bellingham deschide scorul! Încă o dată, ce simplu pare totul în fotbal când e frumos!

La două minute distanță, uluială totală pe Estadio Azteca! Același Bellingham, în „buza” porții, din alunecare mai mult, împinge serviciul lui Harry Kane. Cine se aștepta la trăsnetul întors chiar așa de englezi?!

Mexic - Anglia 2-3 la Cupa Mondială ar trebui să fie trusa de prim ajutor dacă fotbalul poate salva lumea de ea însăși. Cronică de Gabriel Berceanu

FOTO: Natacha Pisarenko / AP / Profimedia 6 iulie 2026

Dar la trei goluri în doar șase minute? Pentru că marcatorul de top al mexicanilor la acest Mondial, explozivul Quinones, întoarce fulgerul și zguduie plasa, sub transversală. Lovitură liberă din stânga, aproape de tușă, pe mingea a doua prinde un voleu teribil cu dreptul.

Mexic – Anglia 1-2! Și fotbalul generos, bogat, de pe Estadio Azteca nu ne lasă la pauză așa. În prelungiri Raul Jimenez trage cu instinct feroce puțin pe lângă bara din dreapta, apoi reia senzațional cu capul, de la mare distanță, o minge spre vinclu scoasă din super paradă de Pickford.

Din cornerul rezultat, mingea prelungită ajunge la Montes, căpitanul e la un metru de gol. Când să tragă, intervine salvator cu piciorul din spate… Bellingham! O repriză care, dacă fotbalul ar putea salva lumea de ea însăși, ar trebui să fie trusa de prim ajutor.

Javier Aguirre își schimbă la pauză căpitanul. Poate părea surprinzător, dar Cesar Montes chiar a fost moale, e același care în debutul Cupei Mondiale a încasat cartonaș roșu direct cu Africa de Sud, deși ai lui jucau în superioritate numerică.

O’Reilly zguduie bara, chiar în plin o prinde iar mingea sare spre autorul șutului. Mexicanii n-au timp să se așeze pe noi coordonate. Dar îi ajută Anglia! Quansah, stoperul improvizație la fundaș dreapta al lui Tuchel, vede cartonaș roșu după intervenția VAR! Corect acordat.

La patru minute distanță, fără să opereze vreo schimbare, în zece oameni, Anglia obține penalty. Ce nebunie trăim în această optime de finală! Gordon e agățat cu o ieșire disperată și nefericită de portarul Rangel. Execută Harry Kane. Mexic – Anglia 1-3. Ce mai poate urma?!

Orice. Absolut orice. Când se revarsă fotbalul ca bucurie curată, chiar orice. Harry Kane comite penalty. Șutează în piciorul lui Brian Gutierrez, din intenția stângace de a degaja, cumva pe spate. Doar stoper eficient nu fusese Kane pentru Anglia, pe bune, până azi!

Live Mexic - Anglia la Cupa Mondială. Dacă fotbalul ar putea salva lumea de ea însăși, meciul ăsta ar trebui să fie trusa de prim ajutor!

FOTO: Natacha Pisarenko / AP / Profimedia 6 iulie 2026

Execută Raul Jimenez. Mexic – Anglia 2-3! Și e minutul 69 doar. Ține, Doamne, meciul ăsta o viață!

Tuchel îi bagă pe Stones, Spence, Burn, mai are puțin și-i cheamă de-acasă pe Southgate, Tony Adams, orice ca să conserve realitatea în fața unui imprevizibil tumultuos, rostogolit aiuritor prin fibra incandescentă de pe Estadio Azteca. Se joacă atac vs apărare, ca la antrenament.

Și cert e că pauza de hidratare, schimbările, toate la un loc poate, dar Mexic nu mai are ocazii mari până în minutul 90. Doar o frenezie proptită în baricada „albă”, o roire căreia îi lipsește vârful rece pentru a întoarce o cifră, din doi spre trei.

Se acordă unsprezece minute de prelungiri, firesc la ce-a fost. Din valoare și credință, Anglia smulge asediului dramul de coerență, ori de câte ori începi să simți că jarul capătă formă de flacără. Tuchel chiar a închis minunat, în contextul dat.

Pe Estadio Azteca se plânge, la propriu, în tribune. De disperare cununată cu teama eșecului, de neputință, dar cred că și din fiorul că au fost martori la o poveste. Zdruncinătoare, dar poveste așa cum au fost toate cele mari, de la facerea lumii până acum.

Mexic ajunge la 15 șuturi. Trag până și șoferii de taxi, vânzători de tacos și copiii de pe străzile din Oaxaca. Dar Anglia e o Anglie de-a dreptul nemțească sub Tuchel. Bravo ei! O singură ocazie pentru Mexic din minutul 69 până la capăt. Și fix la capăt. Stones împinge în corner.

Mexic – Anglia 2-3. Dacă am avut poveste, am avut eroi? Sigur. Și da, Bellingham a reușit „dubla”, Kane a oferit pasă de gol și a marcat, chiar dacă a produs penalty. Și totuși… Jordan Pickford.

Acum 40 de ani pe Estadio Azteca, în vara lui 1986 la Cupa Mondială, englezii plângeau deznădăjduiți după ce „Mâna lui Dumnezeu” marca prin Diego Armando Maradona împotriva lor.

Astăzi, pe Estadio Azteca, mâna lui Jordan Pickford, în toată umanitatea erorilor ei din trecut, i-a salvat de două ori în momente-cheie. La 0-0 și la 2-1. O providențială și repetată confirmare a valorii, venită dinspre cel mai hulit al lor.

Dacă ne place fotbalul și pentru că favoriții nu câștigă mereu, unii îl iubim și pentru că propune eroi din noroi. În ultima vreme, prea multă vreme!, noroiul e ura care ne spurcă din online spre rădăcina ființei.

Dacă fotbalul poate salva lumea de ea însăși, meciul ăsta ar trebui să fie trusa de prim ajutor.

Mexic - Anglia 2-3 la Cupa Mondială ar trebui să fie trusa de prim ajutor dacă fotbalul poate salva lumea de ea însăși. Cronică de Gabriel Berceanu

FOTO: Silvia Izquierdo / AP / Profimedia 6 iulie 2026

Mexic – Anglia 2-3

Au marcat: Quinones ’42, R. Jimenez ’69 pen. / Bellingham ’36, ’38, Kane ’60 pen.

Mexic (4-3-3): Rangel – J. Sanchez (Fidalgo ’79), C. Montes (E. Alvarez ’45), J. Vasquez, J. Gallardo – Romo (B. Gutierrez ’62), Lira, G. Mora (S. Gimenez ’62) – Alvarado, R. Jimenez, Quinones (G. Martinez ’81)

Selecționer: Javier Aguirre

Anglia (4-2-3-1): Pickford – Quansah, Konsa, Guehi, O’Reilly (Spence ’75) – E. Anderson (D. Burn ’75), D. Rice – Saka, Bellingham, Gordon – Kane (M. Rogers ’90)

Selecționer: Thomas Tuchel

  • Meciul se joacă în Ciudad de Mexico (Mexic), arbitrat de Alireza Faghani (Australia)

Mexic – Anglia în optimi la Cupa Mondială, amânat o oră de FIFA

Ora 02:25. Printr-un anunț de urgență, FIFA a comunicat amânarea partidei Mexic – Anglia cu cel puțin o oră! Așadar, cel mai devreme la 04:00, ora României, vom avea fluierul de start. Iată anunțul oficial al forului mondial:

„Din cauza condițiilor meteo adverse în Ciudad de Mexico, incluzând riscul descărcărilor electrice în zona stadionului, startul partidei Mexic – Anglia din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026 a fost amânat pentru ora locală 19:00. Securitatea și siguranța fiecăruia reprezintă o prioritate pentru FIFA. Mulțumim tuturor suporterilor pentru înțelegere și cooperare”

FOTO: fifa.com

Live Mexic – Anglia la Cupa Mondială. 8 cifre spectaculoase la optimi de finală

36 de ani au trebuit să treacă de la Cupa Mondială 1990 pentru ca recordul Italiei, fără gol primit în primele patru meciuri din turneu, să fie egalat. Iar Mexic a reușit asta acum, cu Africa de Sud, Cehia, Coreea de Sud și Ecuador. Performanță bifată și de Spania.

13 meciuri fără eșec la Cupa Mondială pe Estadio Azteca din tot atâtea disputate are Mexic în istorie! 10 victorii, 3 remize. Anglia lui Kane și Bellingham intră azi inevitabil în blestemul azteca! Din 1966 până azi, mexicanii au pierdut doar 2 din cele 89 de meciuri oficiale jucate aici!

18 turnee finale mondiale are Mexic în palmares, inclusiv acesta, din cele 23 de ediții ale Cupei Mondiale organizate până azi. În acest amplu parcurs, cel mai tânăr fotbalist la Cupa Mondială pentru mexicani rămâne Gilberto Mora, 17 ani și 240 zile la startul acestei ediții.

372.061 turiști din Marea Britanie au ajuns în Mexic doar în perioada 1 ianuarie – 1 octombrie a anului trecut! În duelul de azi din optimile de finală, Mexic se va duela pe teren cu țara din afara continentului său care îi furnizează cei mai mulți turiști în fiecare an.

3 selecționeri străini doar a avut Anglia din 1872 până azi, interval copleșitor: 154 de ani! Dincolo de neamțul Thomas Tuchel, actual, și italianul Fabio Capello (2008-2010), regretatul suedez Sven-Goran Eriksson, 2001-2006 în funcție, a devenit selecționer Mexic în 2008!

24 ani avea Ivan Toney când juca în liga a treia din Anglia, fotbalistul lui Peterborough United până în 2020. Iar acum e în lotul britanicilor la Cupa Mondială! E legitimat în Arabia Saudită, la Al Ahli, unde sezonul acesta a marcat în campionat 32 de goluri în 32 de meciuri!

7 înfrângeri la lovituri de departajare a suferit Anglia în toată istoria ei la turnee finale europene și mondiale, din 11 astfel de provocări, fixând deja o statistică pe care suporterii o evită rugându-se să nu se ajungă, dacă e posibil, la acest moment în fazele eliminatorii

2 partide îi mai lipsesc lui Harry Kane pentru a ajunge la 120 pentru Anglia și a-l egala pe Wayne Rooney în topul all-time unde lider e încă portarul Shilton (125). La golgheterii Angliei din toate timpurile, Rooney a rămas mult în spate la 53, iar Kane are deja 84 de reușite!

Mexic la CM 2026. Povestea completă a calificării și lotul

Iată mai jos povestea completă a fiecărei partide disputate de Mexic la Cupa Mondială, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:

live-mexic-anglia-cupa-mondiala-optimi-de-finala

Mediafax Foto

Lot Mexic la Cupa Mondială

Portari: Acevedo (Santos Laguna), Ochoa (AEL Limassol), Rangel (Chivas)

Fundași: E. Alvarez (Fenerbahce), I. Reyes (America), J. Gallardo (Toluca), J. Vasquez (Genoa), J. Sanchez (PAOK), M. Chavez (Alkmaar)

Mijlocași: Fidalgo (Betis), B. Gutierrez, Romo (Chivas), Lira (Cruz Azul), G. Mora (Tijuana), O. Vargas (Atl. Madrid), Pineda (AEK Atena)

Atacanți: A. Vega (Toluca), A. Gonzalez, Alvarado (Chivas), C. Huerta (Anderlecht), G. Martinez (Pumas), J. Quinones (Al Qadisiyah), R. Jimenez (Fulham), S. Gimenez (AC Milan)

Anglia la CM 2026. Povestea completă a calificării și lotul

Iată mai jos povestea completă a fiecărei partide disputate de Anglia la Cupa Mondială, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:

FOTO: Butch Dill / AP / Profimedia 1 iulie 2026

Lot Anglia la Cupa Mondială

Portari: Pickford (Everton), D. Henderson (Crystal Palace), Trafford (Man City)

Fundași: R. James, T. Chalobah (Chelsea), Konsa (Aston Villa), Quansah (Leverkusen), Stones, Guehi, N. O’Reilly (Man City), Burn (Newcastle), Spence (Tottenham)

Mijlocași: Rice, Eze (Arsenal), E. Anderson (Nott. Forest), Mainoo (Man United), J. Henderson (Brentford), M. Rogers (Aston Villa), Bellingham (Real Madrid)

Atacanți: Kane (Bayern Munchen), Toney (Al Ahli), Watkins (Aston Villa), Saka, Madueke (Arsenal), Rashford, Gordon (Barcelona)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]