Britanicii s-au entuziasmat grozav după 4-2 cu Croația la debutul în turneu, deja se vorbește de trofeul suprem, dar până atunci Bellingham și Kane au primit proba africană a Mondialului în Anglia – Ghana din grupa L.
După ce debutul european al grupei a reprezentat unul din cele mai frumoase meciuri la CM 2026 până acum, iar victoria Ghanei cu Panama, 1-0, una dintre cele mai slabe partide ale Mondialului până azi.
Doar pe ProSport trăiești Mondialul în integralitate și minut cu minut! Așa că mai jos te așteaptă rezumat Anglia – Ghana 0-0 în format Jurnal de Mondial, desfășurarea partidei pas cu pas în livetext, echipele și loturile plus clasament grupa L acum.
După Ghana – Panama 1-0, una din cele mai slabe partide din grupe la Cupa Mondială, iar masochiștii pot descoperi povesteai ei aici, m-am așteptat ca Anglia lui Bellingham și Kane să măture pe jos cu africanii, mai ales după arta ofensivă etalată în 4-2 cu Croația.
Aveam toate argumentele și nu sunt fan al naționalei Angliei. Dar, tăiați pomul lăudat! Să facem pentru somn din lemnul lui un pat! Africanii s-au baricadat cum n-am văzut la turneul ăsta până azi și cum Metaloglobus n-a făcut în niciun meci din sezonul ei istoric de Superliga.
Așezarea furnizată de FIFA ori de staff-ul african pentru Ghana a fost o glumă ridicolă. Ce 4-4-2? Un 4-5-1 cu trei închizători, iar Semenyo și Inaki Williams, mai degrabă atacanți la bază, folosiți ca fundași laterali. Au stat minute bune ghanezii cu opt oameni în propriul careu!
Nici Gordon al Barcelonei, nici Bellingham de la Real Madrid, nici Madueke de la campioana Arsenal n-au răzbit. Sub 0-0 la pauză, abia nouă baloane atinse de Harry Kane! Anglia, fără șut pe poartă!
Cu doar 77 de pase reușite, Ghana a intrat la vestiare rânjind spre cele 328 britanice. În a doua repriză, mai ales spre final, europenii au fost mai aproape de gol. Două-trei ocazii mari, hai să le notăm. Dar atât, pe disperarea prelungirilor mai cu seamă.
La 73 de ani și a cincea Cupă Mondială, Carlos Queiroz a transformat Ghana, exponentă a fotbalului african debordant ofensiv, într-o menghină. Numit cu doar două luni înainte de CM 2026, fostul secund al lui Alex Ferguson l-ar face până și pe Tavi Popescu fundaș lateral de ispravă.
Pentru mine, Anglia nu devine mai puțin puternică decât am descoperit-o, după acest egal. Dar simt că obsedantul „it’s coming home” plus impresia că trofeul suprem e la doi pași după fiecare prim meci bun într-un turneu sunt cuțite grele în creierul acestui lot. Cum au fost pentru mai multe generații.
Nu poți ca după o victorie convingătoare să dansezi o săptămână, pentru că „it’s coming home”. Pentru că riști să continui în scenariul unui meci precum cel cu Ghana, în care îți vine să rostogolești în cap „i’m going to sleep”.
Și ne mai plângeam că noi, românii, facem nuntă la victorie și înmormântare la eșec…
Anglia (4-2-3-1): Pickford – R. James, Konsa, Guehi, Spence (O’Reilly ’65) – E. Anderson (Eze ’73), D. Rice – Madueke (Rashford ’83), Bellingham (M. Rogers ’73), Gordon (Saka ’65) – Kane (c)
Ghana (4-5-1): Asare – Senaya (Oppong ’87), Adjetey, J. Opoku, G. Mensah – I. Williams (Fatawu ’65), Yirenkyi, T. Partey, Sibo, Semenyo – J. Ayew (c) (P. Adu ’65 – R. Baba ’90+5)
Selecționerul german Thomas Tuchel a efectuat două modificări în primul 11 al Angliei față de meciul inaugural, 4-2 cu Croația. Fundașii Guehi și Spence în locul lui Stones și O’Reilly.
Mai jos în liveblog loturile complete!
Pentru prima oară, Campionatul Mondial înseamnă nu mai puțin de 48 de echipe naționale angrenate în turneul final. Acestea sunt organizate în 12 grupe de câte patru echipe fiecare. Iată clasamentul din grupa L acum și povestea meciurilor deja disputate:
S-au jucat:
Se califică în șaisprezecimile competiției locurile 1 și 2 din clasamentul final al fiecărei grupe împreună cu 8 locuri trei, cele mai bune, din totalul de 12. În caz de egalitate la puncte în grupă între două echipe, se aplică în ordine drept criterii de departajare:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fanglia-ghana-la-cupa-mondiala-bellingham-si-kane-nu-pot-sa-i-doboare-pe-africani-clasamentul-in-timp-real.jpg)
FOTO: Martin Rickett / PA Images / Profimedia 23 iunie 2026
FINAL.
Min 86. Ocazii mari pe asediul total al britanicilor, primele realmente uriașe! Șutul lui Saka, violent, e scos cu greu de Asare, plonjon dificil în dreapta portarului. Apoi, la doi metri de linia porții, O’Reilly vrea să reia cu capul, nu e marcat, dar lovește doar cu umărul și mingea se duce peste poartă!
Min 78. Anglia presează, bifează încă o ocazie, să spune, prin Kane dar Asare intervine bine în minutul 69. Pe o contră, africanii ar putea să dea lovitura uluitoare, dar sunt opriți pentru ofsaid.
Min 58. Gordon, jucătorul Barcelonei, bifează primul șut pe poartă al Angliei și primul din meci! Europenii par să atace cu un nivel mai înalt de intensitate, pasând totodată mai rapid în preajma careului ghanez.
A început repriza secundă, fără schimbări la cele două echipe naționale.
PAUZĂ.
Min 40. Uluitor, dar africanii se baricadează cum nu prea am văzut la acest turneu vreo echipă! Și cu 7-8 fotbaliști în careu, iar Anglia nu reușește să desfacă liniile sau să forțeze printr-un șut de la distanță deschiderea de scor.
Min 17. Dominare absolută a europenilor, dar Anglia nu reușește să-i desfacă pe africani, în ciuda posesiei de 90% și a faptului că stă mai mult în jurul careului advers. Bellingham, Kane și ai lor, fără vreo ocazie reală de gol.
A început partida Anglia – Ghana, fluier de start al arbitrului Said Martinez din Honduras.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fthomas-tuchel-concluzii-anglia-croatia-4-2-cupa-mondiala-scaled.jpg)
FOTO: Profimedia. 18 iunie 2026
Portari: Pickford (Everton), D. Henderson (Crystal Palace), Trafford (Man City)
Fundași: R. James, T. Chalobah (Chelsea), Konsa (Aston Villa), Quansah (Leverkusen), Stones, Guehi, N. O’Reilly (Man City), Burn (Newcastle), Spence (Tottenham)
Mijlocași: Rice, Eze (Arsenal), E. Anderson (Nott. Forest), Mainoo (Man United), J. Henderson (Brentford), M. Rogers (Aston Villa), Bellingham (Real Madrid)
Atacanți: Kane (Bayern Munchen), Toney (Al Ahli), Watkins (Aston Villa), Saka, Madueke (Arsenal), Rashford, Gordon (Barcelona)
Selecționer: Thomas Tuchel (52 ani, Germania)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fghana-panama-e-acum-la-cm-2026-ce-executie-a-incercat-prima-mare-ocazie-a-partidei-vine-inca-din-minutul-2.jpg)
FOTO: Stephanie Scarbrough / AP / Profimedia 18 iunie 2026
Portari: B. Asare (Hearts of Oak), Ati-Zigi (St. Gallen), Anang (St Patrick’s)
Fundași: A. Baba (PAOK), G. Mensah, M. Senaya (Auxerre), A. Seidu (Rennes), Mumin (Rayo Vallecano), J. Opoku (Istanbul Bașakșehir), Adjetey (Wolfsburg), Oppong Peprah (Nice), D. Luckassen (Pafos)
Mijlocași: Partey (Villarreal), Sibo (Oviedo), A. Boakye (Saint-Etienne), Yirenkyi (Nordsjaelland), Semenyo (Man City), E. Owusu (Auxerre)
Atacanți: Sulemana (Atalanta), Bonsu Baah (Al Qadsiah), Nuamah (Lyon), Fatawu, J. Ayew (Leicester), Thomas-Asante (Coventry), P. Adu (Viktoria Plzen), I. Williams (Bilbao)
Selecționer: Carlos Queiroz (73 ani, Portugalia)