Lionel Messi a oferit una dintre cele mai puternice imagini ale Cupei Mondiale 2026, imediat după finalul partidei dintre Argentina și Egipt, câștigată dramatic de sud-americani cu 3-2.
După fluierul final, starul argentinian a izbucnit în plâns pe teren, copleșit de tensiunea partidei.
Argentina a fost condusă cu 2-0 și părea că se îndreaptă spre una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției. Egiptul a deschis scorul prin Yasser Ibrahim, iar Messi a ratat ulterior o lovitură de pedeapsă.
Situația s-a complicat și mai mult în repriza secundă. Egiptul a avut inițial un gol anulat după intervenția VAR, pentru un fault comis în construcția fazei, însă Ziko a reușit ulterior să marcheze și să ducă scorul la 2-0.
Cu doar câteva minute înainte de final, Argentina părea aproape eliminată. Messi și colegii săi au declanșat însă o revenire incredibilă, cu trei goluri marcate într-un interval de doar 14 minute. Cristian Romero a redus din diferență în minutul 79, după o centrare trimisă tot de Messi. Cinci minute mai târziu, căpitanul Argentinei și-a luat revanșa după penalty-ul ratat și a înscris golul egalizator.
Lovitura decisivă a venit în prelungiri. Enzo Fernandez a marcat în minutul 90+2 și a realizat una dintre cele mai spectaculoase reveniri de la actuala ediție a Cupei Mondiale.
În momentul în care arbitrul a fluierat finalul, Messi nu și-a mai putut controla emoțiile. Fotbalistul s-a oprit pe gazon și a început să plângă, după ce Argentina trecuse în doar câteva minute de la eliminare, și, probabil ultimul mondial al lui Messi, la calificare.
Argentina a obținut astfel calificarea în sferturile de finală, unde urmează să întâlnească învingătoarea dintre Columbia și Elveția.