Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Ce înseamnă gestul pe care l-a făcut Ousmane Dembele în Norvegia – Franța

CM 2026 Ce înseamnă gestul pe care l-a făcut Ousmane Dembele în Norvegia – Franța

Ce înseamnă gestul pe care l-a făcut Ousmane Dembele în Norvegia - Franța
Ousmane Dembele, mesaj pentru contestatari. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 26.06.2026

Superstarul Ousmane Dembele (29 de ani), legitimat la PSG, a marcat de trei ori în duelul dintre Norvegia și Franța, în ultima etapă a Grupei I de la Campionatul Mondial 2026.

După al doilea gol, vedeta din Hexagon a făcut un gest. În acest context, presa din Spania a venit cu o explicație. Concret, Dembele a vrut să le închidă gura contestatarilor săi.

Gestul pe care l-a făcut Ousmane Dembele în Norvegia – Franța reprezintă o „palmă” pentru cei care l-au criticat în ultima perioadă

Vedeta lui Paris Saint-Germain a făcut legea pe gazon, în partida Norvegia – Franța. Ousmane Dembele a ieșit la rampă în minutele 7, 20 și 32.

„Adevărul este că fostul jucător al Barcelonei dăduse deja un avertisment împotriva Irakului, cu un gol și o pasă decisivă, dar în această după-amiază (n.r. – vineri, 26 iunie 2026), la Boston, a arătat clar cine este de fapt.

Trei goluri în prima repriză, toate executate impecabil. Primul, marcat cu piciorul mai slab, în timp ce celelalte două au fost identice, cu fente înainte de a plasa mingea dincolo de raza de acțiune a portarului cu interiorul piciorului stâng”, a scris Marca.

Ousmane Dembele a făcut un gest, folosind o mână, după al doilea gol reușit. „«Să vorbească ei», părea să spună extrema”, potrivit presei spaniole. Este destul de clar că Dembele s-a săturat de critici.

Răspunsul lui a fost unul pe măsură. Fotbalistul francez a ajuns la patru goluri la acest Mondial, egalându-l pe Kylian Mbappe (27) în topul marcatorilor.

De asemenea, Dembele e al doilea jucător de la actuala ediție a CM care reușește un hat-trick, după legendarul Lionel Messi (39). „Spre deosebire de Leo (n.r. – trei goluri în poarta Algeriei), nu a trebuit să aștepte până în a doua repriză”, au mai scris ibericii.

Echipele de start utilizate în meciul Norvegia – Franța

Norvegia: Selvik – Aursnes, Falchener, Ostigard, Bjorkan – Thorstvedt, Berg – Bobb, Aasgaard, Schjelderup – Larsen
Rezerve: Ajer, Berge, Haaland, Hauge, Langas, Heggem, Nusa, Nyland, Odegaard, Pedersen, Ryerson, Sorloth, Tangvik, Thorsby, Wolfe
Selecționer: Stale Solbakken

Franța: Maignan – Kounde, Upamecano, Lacroix, T. Hernandez – Tchouameni, Kone – Dembele, Olise, Doue – Mbappe
Rezerve: Akliouche, Barcola, Cherki, Digne, Gusto, L. Hernandez, Kante, Konate, Mateta, Rabiot, Risser, Saliba, Samba, Thuram, Zaire-Emery
Selecționer: Didier Deschamps

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]