Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Belgienii au ieșit la atac imediat după ce au dat de pământ cu SUA la Campionatul Mondial: „Întoarceți și asta!”

CM 2026 Belgienii au ieșit la atac imediat după ce au dat de pământ cu SUA la Campionatul Mondial: „Întoarceți și asta!”

Cristian Hitruc
Belgienii au ieșit la atac imediat după ce au dat de pământ cu SUA la Campionatul Mondial: „Întoarceți și asta!”
SURSĂ: Profimediaimages

SUA a fost învinsă de Belgia în optimile de finală de la Campionatul Mondial 2026, scor 4-1, iar belgienii nu au mai rezistat și au ieșit la atac imediat după ce au obținut calificarea în „sferturi”.

Aceștia nu au uitat de controversa uriașă legată de suspendarea lui Balogun și au transmis un mesaj clar, prin intermediul rețelelor de socializare.

Belgienii au răbufnit după victoria cu SUA

SUA și Belgia s-au întâlnit în optimile de finală de la Campionatul Mondial din 2026, într-o partidă pe care europenii au câștigat-o categoric, scor 4-1.

Belgienii nu au mai rezistat și au ieșit la atac imediat după ce au obținut calificarea în sferturile de finală ale turneului final.

Aceștia nu au uitat de controversa uriașă legată de Balogun, cel care a fost iertat de un cartonaș roșu de către FIFA, și au transmis un mesaj clar prin intermediul paginilor oficiale ale echipei naționale din mediul online.

„Întoarceți și asta!”, au scris belgienii pe rețelele de socializare, imediat după meciul cu SUA. Totodată, aceștia au atașat și fotografii cu celebrările golurilor pe care le-au marcat.

Reamintim că Balogun a văzut cartonașul roșu în meciul disputat de SUA în șaisprezecimile de finală, în fața Bosniei. Cu toate acestea, suspendarea fotbalistului a fost ridicată după o decizie fără precedent luată de FIFA.

Conform informațiilor oferite de The Guardian, se pare că Donald Trump a insistat la FIFA pentru ca acest lucru să se întâmple, iar situația a fost intens comentată și criticată în lumea fotbalului.

Tielemans: „Sunt mândru”

Youri Tielemans, căpitanul Belgiei, a declarat că decizia luată de FIFA, de a ridica suspendarea lui Balogun, a contribuit la motivarea echipei sale.

„Trebuie să fim sinceri. Am ținut o ședință în vestiar în momentul în care am aflat vestea. Ne-am spus că trebuie să ne exprimăm pe teren. Asta am făcut astăzi. Sunt foarte mândru de echipă”, a transmis Youri Tielemans, la finalul meciului.

Portarul Thibaut Courtois a precizat că echipa lui s-a confruntat cu „o lipsă de respect” în SUA în ultimele zile.

„Oamenii au spus că ne pot învinge ușor, dar cred că tocmai am demonstrat astăzi că suntem o echipă foarte bună. Jucăm un fotbal grozav”, a declarat Thibaut Courtois.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]