Cosmin Olăroiu și naționala Emiratelor Arabe Unite sunt la doar un punct de calificarea la Cupa Mondială din 2026. Jurnaliștii arabi sunt de-a dreptul vrăjiți de discursul antrenorului român, care poate duce din nou reprezentativa EAU la un turneul final mondial după 35 de ani de pauză.
Și nu doar ziariștii sunt fascinați, ci și următorii adversarii. Un fost star al naționalei qatareze, Hassan Al-Otaibi, a ținut să scoată în evidență experiența tehnicianului, care acum conduce naționala din Emirate, pe care în numește un adevărat „expert”.
Cosmin Olăroiu a preluat în primăvară naționala Emiratelor Arabe Unite și acum, la numai șase luni distanță, este la doar o remiză de accederea la Campionatul Mondial. Înaintea meciului decisiv cu Qatar, ziariștii arabi au rămas impresionați de discursul tehnicianului român, care poate duce din nou echipa la un turneul final mondial după trei decenii și jumătate de absență.
Un fost star al naționalei qatareze, Hassan Al-Otaibi, de la Al-Rayyan, a remarcat experiența majoră a tehnicianului într-o astfel de dispută de mare încărcătură și a transmis că echipa sa se află în fața unui moment istoric, și anume calificarea în premieră la un turneul final.
„Emiratele sunt conduse de un antrenor expert, românul Cosmin Olăroiu, ceea ce face misiunea dificilă, dar nu imposibilă. Avem mare încredere în jucătorii noștri și în staff-ul lor tehnic și administrativ pentru a obține victoria și a merge la turneul final.
Trebuie să închidem toate paginile trecutului și să începem o nouă etapă cu concentrare și determinare totală. Este o răscruce de drumuri către o nouă performanță istorică pentru fotbalul din Qatar. Avem o armă puternică pe care trebuie să o folosim, publicul nostru drag. Fanii sunt jucătorul numărul unu și vor fi cel mai puternic imbold pentru a câștiga”, a spus Al-Otaibi.
„Avem șansa să ne calificăm, toată lumea speră, dar misiunea nu va fi deloc ușoară. Nu poți garanta niciodată rezultatul în fotbal. Tot ce trebuie să facem este să depunem efort maxim, păstrând speranța calificării și încrederea în calitățile noastre. Sunt optimist că vom reuși”, a transmis și Cosmin Olăroiu înaintea duelului.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FCosmin-Olaroiu-glorificat-in-Emirate-%E2%80%9EE-eroul-unei-ere-1400x781.jpg)
Mediafax Foto
Trupa lui Cosmin Olăroiu face parte dintr-o grupă cu Oman și Qatar în faza a patra a calificărilor asiatice. Bătălia este „pe viață și pe moarte”, deoarece doar prima se califică la CM, în timp ce a doua clasată va mai avea de disputat un baraj. S-au disputat până acum următparele meciuri: Qatar – Oman 0-0 și EAU – Oman 2-1.
Emiratele Arabe Unite au mai fost o singură dată la un Campionat Mondial, în 1990, de aici și presiune imensă în fața acestei performanțe istorice.