CM 2026 Am urmărit live toate cele 104 meciuri de la Cupa Mondială și nu mai sunt la fel. Manifest tulburător de Gabriel Berceanu după o experiență rară

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Am urmărit live toate cele 104 meciuri de la Cupa Mondială și nu mai sunt la fel. Am deschis ochii în fotbal cu Coppa del Mondo 1990. Am trăit cu Generația de Aur la World Cup 1994. La Coupe du Monde 1998 aveam deja 13 ani.

Apoi, din patru în patru ani, Cupa Mondială fără România. La fel cum am copilărit fără internet și îmbătrânesc lângă Tik-Tok.

Am lucrat îndeaproape cu șase selecționeri la naționala României. Cu trei din ei am trăit bucuria calificării la turnee finale. Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu spre EURO 2016, Edward Iordănescu spre EURO 2024. Am lucrat cu sute de tricolori, de la Răzvan Raț la Enes Sali.

Vezi galeria foto
9 poze

Am urmărit toate turneele finale de Cupa Mondială începând din ’90, dar pe niciunul în integralitate și atent cât să pot scrie live despre tot ce se întâmplă pe teren, în fiecare minut. A trebuit să ajung la experimentul FIFA și Infantino cu 104 meciuri ca să o fac și pe-asta.

Am urmărit live toate cele 104 meciuri de la Cupa Mondială

Am gândit și implementat singur Mondialul ProSport, acoperind toate partidele cu materiale speciale pe post de avancronică (format diferit pentru fiecare fază a competiției), analize și statistici, povești și interviuri exclusive. Plus livetext, liveblog și cronici în timp real.

Daniel Pancu a revenit cu victorie la Rapid și le face o promisiune suporterilor: „Asta trebuie să facem!”

00:28

Alex Dobre a dat cărțile pe față după ce a rămas fără banderola de căpitan la Rapid: „Să nu mai dăm cu piciorul!”

00:23

• Poți regăsi sau descoperi tot ce am scris la Cupa Mondială AICI: povestea cu metaforă și cearcăn în ordinea cronologică inversă a episoadelor

Când sunt întrebat cum a fost, instinctul mă duce spre o sinceră stupizenie: „Frumos”. De fapt, experiența asta chiar m-a dărâmat fizic, dar m-a și reconstruit diferit în raport cu fotbalul. De aceea și cred că merită să îți povestesc din concluziile ei.

Fotbalul meu a început în copilărie cu Diego Armando Maradona și se scrie acum în adolescența fiului meu cu Lionel Messi. Gloriile și eșecurile amândurora. Aveam 40 de ani când a început Cupa Mondială 2026 și am împlinit 41 între timp.

M-ai învins, Infantino! Prima oară cu asta…

Pe 6 aprilie 1983, în tur de semifinale Cupa UEFA, Rodion Cămătaru făcea o partidă de colecție în deplasare, 0-0 cu Benfica Lisabona. Scriitorul Eugen Barbu, aprig contestatar al atacantului, îl botezase anterior „haplea în chiloți” printre alte metafore de sevă rară.

După remiza cu lusitanii, în „Informația Bucureștiului”, Barbu publica un text-simbol pentru evoluția presei sportive și poate chiar a fotbalului nostru, îndrăznesc să cred. Titlul celebru, elocvent pentru idee: „M-ai învins, Rodioane!”.

După toate cele 104 meciuri urmărite live la Cupa Mondială 2026 în experimentul Gianni Infantino, competiția supremă expandată în premieră la 48 de naționale, îmi permit să parafrazez. M-ai învins, Infantino! Ba chiar de două ori. Uite de ce.

Întâi, pentru că am mai văzut live 75% sau 90% din meciurile Mondialelor din trecut. Și pot recunoaște acum că ediția 2026 n-a fost nici mai diluată, prin experiența mea în fața transmisiunilor, nici mai plictisitoare, nici mai slabă per totală decât celelalte. Dar mă așteptam să fie!

Proporțional, această Cupă Mondială a fost cel puțin la fel de bună, dacă nu chiar mai bună, decât unele din cele de după 1990. Dar mai cu seamă decât multe din cele de după 2000. N-am simțit o roabă de rumeguș împins cu de-a sila prin echipe aduse contextual în turneu.

Spre exemplu, din ce îmi amintesc, „amărăciuni” la ediția 2002 au fost Slovenia sau China, în 2006 am avut Trinidad – Tobago, Togo sau deziluzia Serbia și Muntenegru. Acum, cu zero puncte, Panama, Haiti, Irak sau Iordania nu mi s-au părut mai jos, din contră.

Am adormit la edițiile anterioare pe meciuri programate la ore mult mai „normale”. Și n-am făcut-o acum, pe partide „fără afiș”, în zori. De data asta, unde n-am avut calitate, exotismul duelului a compensat.

Culmea, cele mai urâte meciuri, ba chiar și dintre cele mai slabe ca nivel, au fost puse în scenă de echipe cu ștaif. De jucători cu cotă. Tacticizarea le-a urâțit, nu lipsa calității pure. Naționale precum Cehia, Scoția sau Elveția au fost deseori „moartea pasiunii”.

Mi-a plăcut Cupa Mondială 2026. M-a epuizat, dar nu m-a îndepărtat de fotbal. Însă ceva s-a schimbat totuși profund la Cupa Mondială.

FOTO: David Leah / imago sportfotodienst / Profimedia 10 iulie 2026

Cum FIFA a spart vitraliul și a pus în loc mozaic de curte

Cupa Mondială cu 48 de echipe, 104 meciuri într-o lună și o săptămână, e o experiență total diferită față de ce păstram în memorie, atât în latura factuală cât și în cea afectivă, pentru ideea de Cupa Mondială. De ce?

Pur și simplu e tare greu și doar să urmărești pe transmisiune atâtea meciuri. Dar cumplit pentru mine e că a dispărut timpul în care vorbeai fotbalul. Timpul dedicat povestirii fotbalului, dintre partide. Premisa poveștii. Noul format ucide povestea în favoarea fluxului. Nu ai când!

Culmea, deși cu atât de multe platforme de comunicare și în tirania social media, tot nu se pot fixa decât extrem de puțin episoade, faze, goluri, momente de fotbal realmente memorabile. Doar controverse! Refă pe repede-înainte în minte Cupa Mondială 2026. Vezi?

Când să analizezi, când să propui un argument, când să te convingi că ai greșit în convingerea ta? Luați, bă, fotbal deșertat cu remorca! Fiecare alege ce vrea și asta e! Ritmul e de vertij hulpav.

Consecuția sugrumă orice șansă de a discuta, de a rostui povestea fotbalului între faptă și memorie. Trăiești și treci deja mai departe. E altceva. E nou, dar nu tot ce e nou e și bun. Nici n-am timp să-mi dau seama dacă e bine sau nu! Dar simt că nu.

Pentru că e foarte greu, când ești urcat într-un tren de mare viteză, să înțelegi măcar un crâmpei din profilul stațiilor ce ți se succed în fața ochilor. Nu ai timp de amprentă, de înțelegere, ci doar de contact orbitor. Mai știi unde era înghețata bună și pe ce peron aveai covrigii calzi?

Dar, mai important: cum poți începe să iubești fotbal acum, prin Cupa Mondială, la 9-10 ani, fără poveste și personaje, rotit și răsturnat în carusel zdruncinător? Când ești în trenul de mare viteză, n-ai secundele necesare să fixezi chipul unei fete frumoase pe niciun peron.

FOTO: Profimedia, 13.06.2026

Și, plecând de la asta, cursa recordurilor înghite înlănțuirea fazelor în amintire. Cât de minunat trebuie să fie un gol acum ca să-l mai poți salva în cloud-ul creierului tău? Recordurile și cifrele, statisticile, fără concesie, efectiv mestecă toate clipele.

Am trăit transformarea Cupei Mondiale. Nu va mai fi o poveste unitară, de savurat prin fiecare din cioburile ei memorabile. Nu mai e, deja, un vitraliu cu fărâme având valoare distinctă și potențând întregul grandios.

Cupa Mondială a ajuns mozaic de curte, cu sute de pietricele. Fiecare își alege din ele ce vrea și cât apucă. Atunci când era o singură POVESTE, o puteai trăi. Poveștile se trăiesc. Dar când e mozaic de curte, calci pe el și mergi mai departe.

Cupa Mondială 2026 expune frapant bula toxică în care ne agităm păcăliți

Dacă nu mai este Cupa Mondială la fel, atunci sigur nici fotbalul n-are cum să rămână la fel. Și, după atâta dulce și amar de ani prin fotbal, mă uit în oglindă: sunt convins că nici eu n-am cum să mai fiu la fel.

Pentru că personajele și povestea rămân esențiale în fotbal. O știu FIFA și Infantino, dar trag pervers să păstreze cumva și asta, și conturile pline din surse noi de venituri. Și politica de pe harta fotbalului rânduită în avantajul lor! Nu cred că o să meargă. Nu are cum, cu toate.

Să ai 1.248 de fotbaliști la start și 48 de selecționeri, dar atât de puține personaje marcând produsul… Cum e asta?! Cât și cum ne-ar fi rămas din Cupa Mondială 2026 fără Messi, Kane, Mbappe, Cristiano Ronaldo, Vinicius, Modric, Bellingham, Van Dijk, Dembele, Neuer, Rodri?

Iar faptul că ni se propune în fotbalul cotidian o bulă fotbalistică la nivel global, întreținută de interese financiare asupritoare și fără argumente sportive solide e demonstrat și de asta: mai toți cei de mai sus erau personaje, în diferite proporții, și la Mondialul 2022!

Într-un ciclu de patru ani, au apărut la acest nivel Yamal și Haaland, s-a calificat Norvegia acum. Infim, raportat la asediul cotelor de transfer record, la urgia miliardelor de euro vânturate cu bază de fum, la spoiala PR cu care suntem sufocați. Respirăm într-o bulă toxică!

Angel Di Maria, singurul din primul 11 al Argentinei în finala CM 2022 care lipsește din lotul Argentinei la CM 2026. Mediafax Foto

Simțeam, acum avem și dovada prin Cupa Mondială 2026. La 39 de ani Messi a tras după el Argentina. Apare Vozinha, la 40 de ani, personaj. Mexic l-a avut pe Raul Jimenez, 35. Bosniacii s-au agățat de Dzeko, 40. Ecuador a vrut tot cu Enner Valencia, 36. Și câte alte exemple!

În patru ani, asta iese nou din laboratoarele Champions League, Premier League sau Ligue 1, cu produse augmentate parșiv într-un ecosistem cu directori sportivi, agenți și finanțatori de rețea? Ce fotbaliști și ce personaje ale fotbalului avem din tot frecușul ăsta de conturi și cote?

A doua oară când Infantino m-a învins. Gigi Becali și pauzele de finanțare

Nu mă așteptam să ajungă lucrurile până aici, la fel cum nu mă așteptam să fie Cupa Mondială 2026 un succes. Infantino spune că e unul „în proporție de 100%”. Poate fi, dacă se raportează strict la ce obiective își fixase el și a atins. Eu, însă, nu îl pot considera chiar așa.

E treaba lui Infantino să-și gestioneze absolutismul ăsta în viziune, cu tușe de grandomanie care îl apropie încă o dată de stilul Donald Trump. Pe mine, Infantino m-a învins a doua oară, dar total diferit. Când a ajuns, personal sau păstorind, să îngenuncheze fotbalul.

Politic în istoricul fotbalului? Nimic nou sau frapant. Dar, în 2026, când propovăduiești fervent separarea fotbalului de politic, să accepți intervenția lui Donald Trump pentru anularea suspendării lui Balogun… Ce ipocrizie! Ce șerpărie de ultima speță!

Am asistat, prin efect paradoxal, la prima echipă din istorie eliminată de la Cupa Mondială de propriul ei președinte. Da! Un om de faceri proiectat politic a intervenit într-un fotbal pe care nu îl cunoaște ca să facă „bine” peste reguli. A ieșit jale! Gigi Becali, ceva cunoscut?

Donald Trump, un Gigi Becali de Birou Oval, a declanșat ceva străin și necontrolabil care a depersonalizat o națională SUA ce propunea până atunci un reper de fotbal dinamic, ofensiv, cu forță explozivă, în tactica remarcabilă a lui Pochettino. Și s-a distrus o echipă!

Apoi, Infantino acceptă implementarea atâtor reguli noi în fotbal cu efect pozitiv demonstrat ulterior în turneu. Dar între ele inserează vagabonțește pauzele de finanțare, în haine de hidratare. M-a învins! Să ne creadă atât de proști și atât de mare să fie foamea de bani…

Mediafax Foto

Spiritul și grupul rămân fundamentale pentru performanță. Uite dovada!

Ce ușor e să facem mișto prin presă când auzim antrenori și jucători invocând „unitatea grupului”, „spiritul de luptă”, „sacrificiul”, „unitatea”. Noi, care oricum am epuizat toate cuvintele cool ale Universului încât ne oprim recurent la „uluitor”, „fabulos” și „ireal”…

Uite că, încă o dată, fotbalul ne întoarce la esențe și principiile lui aspre. Tot ce noi promovăm ca „limbă de lemn” rămâne în fapt arhitectura de abanos a performanței. Cupa Mondială 2026 a fost a naționalelor cu spirit și grup. Așa rezum toate cuvintele refuzate de mai sus.

Spiritul a revitalizat neverosimil Africa de Sud după un debut aiuritor spre calificarea în 16-imi și tot lipsa lui a îngropat Coreea de Sud în aceeași grupă. Spiritul și grupul au făcut Ecuador învingătoare cu Germania în meci decisiv de la 0-1 în minutul 2.

Ele au conturat parcursul peste așteptări pentru Capul Verde și RD Congo, ele au dus Argentina, prin toate scenariile cu reveniri și prelungiri, spre o finală dincolo de limitele fotbalistice reale, azi, ale vestiarului. Până și pentru paraguayeni, spiritul și grupul au fost „cheile”.

Sigur, ele nu înlocuiesc valoarea. Dar la nivel de echipe naționale și într-o Cupă Mondială, o potențează cu impact major. Când ești o echipă de valoare slabă sau medie, când nu ai vedete, experiență sau intensitatea, pui altceva în loc. Unde nu ajung picioarele, ajunge inima.

Iar când ai deja toate astea, dar adaugi spiritul și grupul… devii Spania, campioana lumii!

Nu totdeauna spiritul e un dat ce ține de arhetipul cultural sau tradiția fotbalistică. Iar grupul, e clar că vine din contextul vremelnic. Așa că succesul aici rezidă în caractere, selecționeri, comunicare, în liniile ecosistemului vestiar – stadion – patrie.

FOTO: Rebecca Blackwell / AP / Profimedia 15 iulie 2026

Când utilizăm formularea „echipă reprezentativă”, să privim atlasul Cupei Mondiale: câte din echipele care chiar au funcționat ca reprezentative au performat dincolo de standard? Multe, foarte multe! Coloșii cotelor de piață gonflate iluzoriu s-au năruit, fără spirit.

Cei care s-au reprezentat pe sine, la nivel individual, au plecat acasă împotriva pronosticurilor. Spania a ajuns în finală mai ales ca echipă în joc și a triumfat astfel. Portugalia, Anglia, Brazilia, Franța s-au resemnat cu statutul conglomeratului de staruri.

Despre România, tricolori și echipa națională, fără menajamente

Despre tricolori, naționala României și fotbalul românesc. Le scriu așa cum le-am trăit, haotic și cu inima zdrențuită între ce-am văzut și ce știu de-acasă. N-am rămas cu mai nimic promițător despre noi acum, după toate cele 104 meciuri urmărite live la Cupa Mondială.

La nivel fizic, suntem tare departe. De tot. Până și naționala care mi s-a părut cea mai limitată în registru fotbalistic, Uzbekistan, mi-a lăsat senzația că ne-ar fi „călcat pe cap” într-un duel. Haiti, Curacao și Panama? Ne-ar fi stors foarte evident.

Iar echipele de tipul Irak, Iordania sau Iran, cu toată lipsa lor de gestionare eficientă a efortului și de identificare a soluțiilor limpezi în momente-cheie, ne-ar fi copleșit din punct de vedere fizic. Nu suntem unde trebuie aici.

Apoi, nu avem atacant central la naționala României de ani buni, boală acută și prelungită de Superliga. Așteptăm de la Bîrligea, a făcut 26 de ani deja. Dacă n-ai Messi, și n-avem!, sau o construcție fabuloasă precum Spania, și n-avem!, fără atacant central nu prea poți.

Fără atacant central, Turcia s-a făcut de râs în ciuda posesiei, dominării, calității remarcabile. Portugalia s-a sinucis forțând cu CR7 acolo. Germania s-a chinuit fără Undav. Fără vârf s-au prăbușit Uruguay, Ecuador și Columbia. Iar unele chiar impresionaseră, până la un punct!

FOTO: Photo/Natacha Pisarenko/Profimedia 24 iunie 2026

Apoi, ce spunea Mircea Lucescu autoritar că trebuie să joace naționala României și ceea ce susține, deși puțin mai voalat, actualul selecționer Gică Hagi, nu stă, din păcate, în picioare: cum să controlăm adversarul și jocul la ce resurse avem acum și la ce nivel suntem?

Nu putem impune noi stilul. Nu merită să fixăm obsesiv posesia. Nu sunt semnale că vom obține rezultate așa. Ne putem iluziona cu raportări fără date la un fotbal românesc al anilor ’80-’90, dar știți sigur cum jucam noi atunci? S-ar putea să avem surprize…

La Cupa Mondială 2026, majoritatea covârșitoare a echipelor din categoria noastră care și-au depășit limitele, statutul și obiectivele au fost cele care s-au concentrat printr-un realism feroce pe o strategie adaptată resurselor.

Din 1990 până azi, singurii selecționeri care ne-au calificat la turnee finale au fost Anghel Iordănescu, Victor Pițurcă și Edi Iordănescu. Ți se pare întâmplător faptul că sunt top 3 antrenori români cu poate cel mai feroce realism în abordare la care te poți gândi?

În preliminariile EURO 2024, România a luat 4 puncte Elveției: 2-2 în deplasare, 1-0 acasă. Elveția care a ajuns în sferturi la Cupa Mondială acum cu 13 din 26 de jucători, jumătate de lot, prezent pe teren în duelurile cu tricolorii Chiar suntem noi mai buni? Și-atunci… cum?

Prin organizare defensivă, rigoare și sacrificiu, prin spirit și disciplină tactică duse la extrem. Nu prin posesie sau iluzii contraproductive au ieșit din grupe Paraguay, Bosnia-Herțegovina, Australia, Capul Verde, Ghana. Ieșit din grupe! Iar noi nici n-am fost la Cupa Mondială….

Între „nunca se rinde” și „las’ că-i bine și-așa”

Ce au mai avut multe din naționalele din categoria noastră la Cupa Mondială și nu avem noi acum, fie ca națională, fie ca întreg ecosistem fotbalistic? Despre spirit, grup și fizic am vorbit. Mai sunt două elemente.

Constanța în joc. Prea mulți fotbaliști români talentați dau un gol și zac trei meciuri. Prea mulți, în timpul aceleiași partide, după o pasă luminoasă dispar jumătăți de oră. Sau fac un sprint nărăvaș ca să se ascundă apoi sub 10 pase la alibi spre stoperi.

N-avem constanță în ce facem bun. Alții, mai puțin talentați, sunt constanți cu un nivel relativ bun. Iar din constanță obțin performanță. Cu sclipirile faci lumină în beci o secundă, dar nu suficient cât să îți poți organiza drumul pe scară, spre libertatea obiectivelor atinse.

Foto: Mihai Pop, ProSport

Nerenunțarea. Suntem praf mental, ca părere generală. Praf, comparativ cu nivelul competitiv la care aspirăm. Și mai avem și trufia de a refuza „mental coach”, antrenamente dedicate, instrumente care să ne scoată din bezna asta!

Dacă acceptăm fotbalul lui Marius Croitoru, care în prima etapă din Superliga își face fundașul dreapta „ochelarist prost” iar atacantului îi urează „futu-ți Dumiteru mă-tii”, dar ne „pute” pregătirea mentală, atunci Cupa Mondială se va juca mereu pentru noi la Voluntari.

Am văzut la Cupa Mondială zeci de fotbaliști mediocri cum își ajută propulsează echipele prin nerenunțare. Și multe echipe bune, Argentina e studiu de caz!, care din nerenunțare și-au construit efectiv parcursul. Cu îndărătnicie pozitivă, au scris istoria aproape cum au vrut!

Noi ne mulțumim cu extrem de puțin. Ne prostește grav entuziasmul unui transfer și ignorăm evoluția structurală, parcursul. Ne plac ușile deschise zgomotos. Pașii de după prag? „Om trăi și-om vedea. Las’ că-i bine și-așa”.

Aici suntem noi, iar „nunca se rinde” e în altă lume. Cine nu renunță, nu pleacă acasă uneori. Chiar dacă nu e cel mai bun. Dar cine renunță, rămâne acasă mereu.

Cu asta am rămas după ce am urmărit live toate cele 104 meciuri de la Cupa Mondială 2026.