Portarul român a fost integralist în meciul câștigat de Celta Vigo, unul în care s-au marcat 5 goluri, dar nota primită a fost una modestă.
Celta Vigo a învins Valencia, în deplasare, cu 3-2, și continuă cursa pentru cupele europene. Ionuț Radu a fost notat cu 6, a doua cea mai mică notă dintre jucătorii formației oaspete.
Echipa la care este legitimat portarul român și-a consolidat locul 6 în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 acasă la Valencia. Chiar dacă nu a fost vinovat la niciunul dintre golurile încasate, Ionuț Radu a primit doar nota 6 din partea platformei de specialitate Sofascore.
Este a doua cea mai mică notă dintre jucătorii de la Celta, pe care a mai primit-o și Tarrega. Cel mai slab de la formația vizitatoare a fost Jutgla, 5,9. De-a lungul confruntării, Ionuț Radu a trimis 3 pase în jumătatea adversă și 9 în propria, a atins balonul de 29 de ori și a avut două parade. El a ieșit corect din poartă o singură dată.
Prestigioasa publicație spaniolă Marca scrie despre Celta Vigo că este genul de echipă care emană o stăpânire de sine incredibilă, fiind capabilă să primească goluri fără ca jucătorii să clipească, după care să atace până când adversarii sunt subordonați.
Locul 5 poate asigura prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor, dacă trofeul va fi câștigat, la finala de la Budapesta, de Barcelona, Real Madrid sau Atletico Madrid, cele 3 reprezentane ale Spaniei în sferturile de finală.
Una se va pierde pe drum, deoarece Barcelona și Atletico sunt adversare în această fază a competiției, dar la fel de bine finala poate fi 100 % spaniolă.
Celta Vigo s-a impus pe terenul Valenciei în ciuda accidentărilor și cu gândul la meciul de joi din Europa League, în deplasare, cu Freiburg, în prima manșă a sferturilor. Potrivit regulamentului, câștigătoarea acestei competiții joacă direct în grupa de Liga Campionilor, așa cum s-a întâmplat cu Tottenham în această stagiune competiționale.
Dacă elimină formația germană după manșa retur, care se va juca pe 16 aprilie, Celta Vigo dă în semifinale peste Sporting Braga sau Betis Sevilla. Așadar, alt posibil duel spaniol.
A fost o nebunie de meci pe terenul Valenciei. Gazdele au deschis scorul prin Rodriguez, în primul sfert de oră, dar Celta Vigo a întors rezultatul în partea a doua a confruntării, grație reușitelor lui Moriba (56), Lopez (60) și Swedberg (81).
Valencia a mai marcat o dată, prin același Rodriguez, în minutul 90+3, dar a fost mult prea târziu pentru ca „liliecii” să forțeze golul egalizator. După acest rezultat, Valencia este pe locul 13, cu 35 de puncte, 6 în plus față de Elche, aflat pe loc de retrogradare.