Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Șapte lanțuri și-o cătușă ascund titlul după ușă în Giulești! Rapid – U Cluj 1-2, cinci puncte diferență și trei ani fără victorie în fața ardelenilor

CRONICĂ Șapte lanțuri și-o cătușă ascund titlul după ușă în Giulești! Rapid – U Cluj 1-2, cinci puncte diferență și trei ani fără victorie în fața ardelenilor

Gabriel Berceanu
Șapte lanțuri și-o cătușă ascund titlul după ușă în Giulești! Rapid - U Cluj 1-2, cinci puncte diferență și trei ani fără victorie în fața ardelenilor
FOTO: SportPictures

Pentru giuleșteni, Rapid – U Cluj înseamnă „șapte lanțuri și-o cătușă”, după cum suna un refren celebru al anilor ’90. Din vara lui 2003 până azi, n-au mai reușit să câștige în fața ardelenilor. Ba chiar au pierdut de cinci ori! Cătușa e tocmai duelul acesta din Duminica Floriilor, pentru că poate deschide amplu calea spre titlu, e mult ca miză peste zalele lanțurilor din trecut. Sau poate bloca aproape totul spre titlu pentru Rapid!

La București a venit o mașinărie exactă pe plan defensiv cu flăcări spectaculoase în atac, pe care Cristiano Bergodi a strunit-o admirabil și care a legat opt victorii consecutive campionat – Cupă, dar azi nu-l are totuși pe Macalou, învoit după decesul tatălui. De sub mantia seriozității lui tradiționale, Costel Gâlcă scoate un prim 11 ideal, raportat la forma recentă, cel puțin. Întoarsă fără punct din Gruia, echipa mocnește calculând în pântecul volburos al play-off-ului.

Rapid – U Cluj începe cu oaspeții sus, dar o fază-bijuterie le taie aplombul

N-au timp rapidiștii să se bucure de absența lui Macalou. Soluția Stanojev are o accelerare neverosimilă, Borza gâfâie pe traseul dictat, norocul vișiniu din minutul 2 e că extrema lui „U” scapă mingea din furia necontrolată a incursiunii. Lukic e pivot de fier, traseele oaspeților par sudate destoinic și până la el, și prin el. Cumva bulversați de asemenea start, băieții lui Gâlcă vor să „taie”: servit de Moruțan, Petrila avansează cu șut din colțul careului mare.  Avânt curajos, execuție… de „județeană”.

După zece minute proaspete, cu avântul ardelenilor și contră, deja specialitatea casei în Giulești, meciul se cadrează pe echilibru. Rapidul ține mai inteligent și mai mult de minge, nu se predă total modului reactiv. Iar Petrila pune o bijuterie peste faza amară de mai devreme. Preia din alergare, după un-doi superb cu Borza, scoate excepțional spre marginea careului, vine Vulturar și marchează „din prima”. Cu toate devierile de pe parcurs, minunăția fazei rămâne!

FOTO: SportPictures

Două accidentări U21 într-o repriză. Efecte ample doar la ardeleni

Turat, Rapidul mai încinge ofensiva o dată pe aceeași bandă Borza – Petrila, potențată de contribuțiile lui Dobre. Mingea respinsă ajunge la Grameni, șut fără preluare la firul ierbii, scos tare greu de Gertmonas! Doar că, pe fundalul schimbării lui Vulturar după o cădere pe umăr ghinionistă, gazdele revin „la cutie”. Nici nu știi dacă teama de succes sau presiunea tacticii lui Gâlcă sunt motivul. Cer e că Universitatea crește evident, încercuiește ca un șarpe alb-negru careul lui Aioani, îi lipsește doar veninul pragmatic.

Nistor și Stanojev centrează alternativ, șutul lui Mendy prinde blocajul, Lukic trimite știrb de foarte aproape, în cofrajul defensiv. Nu-i celebrul asediu din cronici, dar nici bine nu miroase pentru Rapid… Pe contraatac însă, văzduhul prinde stele: Paraschiv plasează bine cu latul de la 20 de metri, simțind cleștele Coubiș – I. Cristea cum strânge din urmă, scoate Gertmonas în corner.

Se „rupe” și Chinteș, a doua accidentare de jucător U21 într-o repriză! Dar dacă Rapidul l-a putut băga pe Hromada în loc, rămânându-i Borza pe teren pentru acoperirea regulii, la ardeleni e mult mai complicat. Intră Atanas Trică pentru regulă, Mikanovic pentru fundaș dreapta și iese, pe lângă Chinteș… Nistor! Se trece în 4-4-2. Iar „Dinozarul” e dărâmat de decizia lui Bergodi, pleacă bufnind direct la vestiare. Pauză.

FOTO: ProSport

Se face 1-1 meritat, cu Rapidul intrat inexplicabil „la apă”

La reluare, „U” toacă liniile și împinge nervos. Mikanovic curge bine în banda dreaptă, șutează moale însă Mendy, în Aioani. „Motoreta” Stanojev o ia acum pe centru, trece neverosimil prin tot, se fracturează tentativa la execuție. După un corner, voleu Mendy, iar moale…

Lipsesc momentan ocaziile mari, dar meciul e mare prin intensitate, dueluri „totale” și parcă o viteză „de play-off”. În noul 4-4-2, Universitatea înșfacă posesia în schimbul unor tranziții ceva mai nevralgice, pe contrele vișinii. Și.. cade inexplicabil Rapidul! Un circuit Mikanovic – Stanojev cu retur și croatul pe post de „inter” trece în serviciu de vis, cu Mendy singur în fața plasei. E 1-1 meritat. Și nu e totul!

„U” Cluj apasă pe rană, Iulian Cristea trage sănătos și salvează greu Aioani. Se plimbă și Drammeh pe lângă golul revenirii depline. Iar Mendy. Fizic, giuleștenii s-au scurs. Mental… de nedeslușit. Gâlcă face trei schimbări în minutul 75, ai senzația că e îndreptățit să trezească, dacă se poate, ce mai e de trezit. Intră Talisson, G. Gheorghe și Manea, ies Moruțan, Petrila și Borza. Rapidul e în genunchi!

FOTO: SportPictures

Șapte lanțuri și-o cătușă ascund titlul după ușă în Giulești

Efectul schimbărilor e aproape nul pentru Rapid. Scapă Lukic singur cu Aioani, se împotmolește neprevăzut. Ardelenii câștigă duel după duel. Aproape nul pentru că Gabriel Gheorghe pune latul spre plasa interioară, parada lui Gertmonas e de prima pagină! E o iluzie a renașterii. În fapt, Stanojev dansează nonșalant, saltă spre capul lui Oucasse Mendy, spre vinclu și… 1-2!

Mai sunt 7 minute, dar cele șapte lanțuri și-o cătușă sunt prea grele. Rapid – U Cluj 1-2, de trei ani nu câștigă giuleștenii în fața ardelenilor, opt meciuri la rând în Superliga!

Șapte lanțuri și-o cătușă ascund titlul după ușă. Pentru că echipa lui Bergodi se înalță lider la cinci puncte de cea a lui Gâlcă. Și se înalță cu joc de campioană!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Japonezii lansează „transportul public” spre Lună. Primul „autobuz” selenar va decola în mai puțin de 4 ani
Promotor.ro