Inventați o altă iarbă

Când nu e poet sau expert în fotbal, agricultură și femei, românul se ocupă de invenții (așa cum s-a putut vedea alaltăieri la „Apropo TV”). Nu neapărat ca să împingă lucrurile pe scara confortului sau a funcționalității, ci și din pur antrenament neuronal sau pentru epatarea prietenilor. Dincolo de inventatorii care îmbină vizionarismul și spiritul practic (din categoria unui Justin Capră), există mulți pe care nu-i însuflețește altceva decât dorința de-a ieși din calapod. Pentru aceștia din urmă, zburători pe aripile propriului orgoliu, cuvântul-cheie nu este eficiența, ci amuzamentul. Mințile lor zburdă liber și născocesc tot felul de mașinării care provoacă bună-dispoziție înainte să stârnească interes tehnic: roaba cu reacție, bicicleta cu vâsle, automobilul care merge cu ceai de mușețel sau apă oxigenată, farfuria care cântă etc. Sigur, mai e mult până la pragul de sus al țicnelii. Marseillezul Jacques Carelman a întocmit, cu ani în urmă, un catalog al obiectelor inexistente, care ascunde între paginile lui câteva exponate de înaltă ținută: pieptenul pentru chelioși (fără dinți), ceainicul pentru masochiști (cu toarta înăuntru) și leagănul fixat în perete. Cartea a apărut și în română, iar cine o deschide, la întâmplare, constată cât de fină e uneori linia de demarcație dintre tembelism și geniu.

Carelman a murit anul trecut. Inventica românească, în schimb, trăiește, se fălește și se veselește. Probabil că într-un șopron umed sau într-un garaj igrasios se coc chiar acum noi și noi piese din colecția ineditului tehnologic. E momentul, așadar, să profit de ocazie și să le adresez o rugăminte-invitație tuturor inventatorilor carpatini. Nu puteți, oameni buni, să născociți un tip de iarbă pentru Arena Națională? Sunt convins că da. Doar asta faceți de obicei, plăsmuiți la limita verosimilului. Ei bine, din milă creștină, dacă nu din alt impuls, ajutați acest loc creat pentru fotbal să nu boicoteze fotbalul. Propuneți o alternativă decentă la mușuroaiele de furnici sau la câmpul de cartofi în care bietul Evra era să-și rupă piciorul la inaugurarea arenei. Ajutați-ne să nu ne mai fie rușine de noi. Și spuneți-le birocraților obstrucționiști care vă vor primi că ne‑am săturat să mergem la recepții cu haine scumpe și cu unghiile negre. Ne-am săturat să ridicăm din umeri și să îngânăm tantra fatalismului românesc, așa cum facem de fiecare dată când iluzia unei isprăvi capotează în ridicol sau în bâlci de doi bani.

Arena Națională n-a fost gândită doar ca îndrăzneală arhitectonică. Adevărata ei miză nu poate exclude confortul și, până la urmă, siguranța mediului în care își fac meseria fotbaliștii. Or, când intri pe gazon înfiorat la fiecare pas de teama entorsei, și când lovești o minge rotundă care sare oval, degeaba îi bombăni pe jucători și pe antrenori. Vinovații reali sunt afurisita asta de cârpăceală, provizoratul cu pretenții de eternitate și impostura girată de sus.