Noaptea cuţitelor lungi în fotbalul românesc. Taberele care se înfruntă în războiul civil de după eşecul cu Polonia

12 nov 2016 18160 afişări Blog
Noaptea cuţitelor lungi în fotbalul românesc. Taberele care se înfruntă în războiul civil de după eşecul cu Polonia

Trebuie să ştiţi că încăierarea devălmăşită la care asistaţi în fotbalul românesc după înfrângerea suferită de naţională cu Polonia nu e chiar atât de haotică precum pare la prima vedere. Sunt tabere bine conturate, cu interese distincte, iar evidenţierea lor vă poate ajuta să înţelegeţi mai bine cine cu cine şi de ce.

Tabăra 1. Actualii locatari de la Casa Fotbalului. Pentru că, prin forţa împrejurărilor, e silită să activeze la suprafaţă, această tabără e şi cea mai lesne de ţintit. Şi face obiectul atacurilor concertate ale celorlalţi. Răzvan Burleanu şi camarila sa confirmă zilnic, tot mai apăsat, eticheta pe care au primit-o de la Mircea Sandu încă din primele zile de mandat. Au trecut doi ani şi jumătate de când Burleanu s-a instalat ca preşedinte al FRF şi realizările sale sunt un mare zero. Anul de graţie în care s-a putut invoca greaua moştenire a fost risipit inutil, în răfuieli meschine şi măsuri aşişderea. Burleanu a fost preocupat să „scurgă“ documente care-l incriminau pe predecesorul său, să instaleze camere video pe holurile FRF, să epureze organigrama de persoanele incomode, să îşi tragă prime babane şi să aducă în locul Adidas un alt sponsor, Joma. A pactizat cu sistemul, n-a reformat nimic, a refuzat schimbarea procedurii de licenţiere astfel încât să nu mai asistăm la circul sinistru din campionat, în care echipe cu jucători neplătiţi de un an activează liniştite, la adăpostul insolvenţei, şi girează mai departe o conducere catastrofală a arbitrajului. Alunecos, duplicitar, înclinat spre adulter cu clasa politică, Burleanu are un stil iezuit care generează instantaneu antipatie.

Paradoxal, noul şef al federaţiei şi ciracii săi sunt acum sub asediu tocmai într-o chestiune în care, obiectiv vorbind, poartă o responsabilitate mai scăzută. Li se impută că l-au adus pe germanul Daum, dar destui dintre cei care-i atacă o fac demagogic. Antrenori şi conducători de cluburi cu care am vorbit mi-au spus, în particular, că neamţul i-a surprins prin implicarea de care dă dovadă, prin interesul arătat faţă de fotbalul românesc, de pregătirea echipelor, de jucători. Asta răzbate greu către dumneavoastră, către public. Mai tare se aude vocea celor care acuză, xenofob şi prosteşte, că „am adus un străin să ne conducă naţionala“. Păi, Dedu nu a adus antrenori străini la naţionalele de handbal? Iar rezultatele se văd. Nu naţionalitatea antrenorului e importantă, ci priceperea lui.

Partea serioasă a discursului incriminator e aceea că Daum nu „simte“ jucătorii români, nu ştie de unde şi cum să-i ia, nu e capabil să le exploateze calităţile. Rezonabil e şi argumentul că n-a mai antrenat de peste un an, până să vină la noi, iar ultimele performanţe trebuie să le căutăm în urmă cu un deceniu.

Neamţul a reproşat, după înfrângerea cu Polonia, că „nu aveţi deloc răbdare cu mine“. Nu avem, aşa e. Rândurile contestatarilor interesaţi sunt puternic îngroşate de cei oneşti, care au sesizat că echipa e făcută prost, că jucătorii sunt puşi aiurea pe posturi, că lipsesc din lot fotbalişti care, în mod normal, ar trebui să fie titulari. Că tactica e naivă, nepotrivită pentru o şcoală de fotbal care s-a folosit mereu de subtilităţile stilului latin şi nu de impetuozitatea celui saxon.

Daum pare omul nepotrivit la locul nepotrivit. La propriu. În fapt, el a fost prins la mijloc într-un război care nu e al lui.

Tabăra 2. Grupul Mircea Sandu. Cei schimbaţi din funcţii în 2014 îşi iau revanşa. Fostul şef al FRF nu este chiar atât de scos din joc pe cât aţi crede. Rămâne puternic şi foarte influent atât în fotbalul intern, cât şi în rândurile unora dintre formatorii de opinie.

Ex-preşedintele îşi ia acum revanşa după ce, un an, a fost sub asediu. Burleanu a avut impresia că-l poate mătrăşi şi că bătrânul lup a rămas fără puteri. L-a lovit necruţător, silindu-l să părăsească funcţia de preşedinte de onoare, pensia viageră şi toate celelalte privilegii pe care şi le acordase chiar în ziua alegerilor din martie 2014, înainte să părăsească biroul de la Casa Fotbalului. A continuat să-l torpileze cu documente şi declaraţii, dar Sandu a rezistat cumva – chiar dacă e condamnat în primă instanţă în dosarul dezafilierii Craiovei – şi acum se foloseşte de eşecul cu Polonia ca să contraatace. Unii dintre cei care activează în fotbal şi-l atacă azi pe Burleanu fac parte din tabăra lui Mircea Sandu.

În continuare, grupul care a urmărit înscăunarea lui Gică Popescu în fruntea FRF crede că Burleanu a ajuns acolo printr-o conspiraţie. Se lansează permanent înspre opinia publică ideea că Popescu a fost condamnat, cu o zi înaintea alegerilor din 2014, tocmai pentru ca Burleanu să poată câştiga.
E o aberaţie şi o forţare să ne imaginăm că actualul şef al FRF dispunea, la 29 de ani, de atâta influenţă şi forţă încât să poată comanda serviciile secrete, procurorii şi judecătorii de la Curtea de Apel încât să-l bage la puşcărie pe Popescu. Dar, totuşi, această aberaţie e susţinută de multe persoane şi, repetată la nesfârşit, a început să capete consistenţă în mintea oamenilor.

Aici, un rol important l-a avut şi Burleanu. Care – după cum mi-au dezvăluit conducători de cluburi – n-a ezitat, înaintea alegerilor din 2014, să le sugereze că ar fi susţinut din umbră de serviciile secrete. E real că întregul traseu al lui Burleanu de până acum are în el ceva artificial şi nebulos, dar dacă ar fi să privim realist problema, şeful FRF poate fi mai degrabă un pion plantat la Casa Fotbalului, decât eminenţa cenuşie a unei conspiraţii machiavelice.

Aşadar, când citiţi declaraţiile furibunde date de diverşi domni din fotbalul românesc, să vă gândiţi mai întâi care dintre ei ar fi avut ceva de câştigat dacă în martie 2014 ar fi ieşit preşedinte Popescu.

Paradoxal, în această poveste tocmai Gică Popescu are cea mai mare decenţă şi discursul cel mai rezonabil. El pare mai degrabă pretextul decât mobilul atacului.

Tabăra 3. Grupul de influenţă care urmăreşte schimbarea lui Daum şi numirea unui selecţioner „prietenos“. Neamţul are marele defect că nu face selecţia în funcţie de cine al cui impresar este. Îl doare la bască de criteriul ăsta. În mod cert, până acum convocările au lăsat foarte mult de dorit, dar să fiţi siguri că toate tâmpeniile au fost făcute din alte motive decât interesele obscure. Omul pur şi simplu nu cunoaşte fotbaliştii. Are sfetnici slabi sau interesaţi, nu are ochiul format, nu a avut timp, gândeşte fotbalul anapoda pentru ce îi trebuie României – toate pot fi aduse în dosarul cu şină al rechizitoriului. Dar nu că ar primi telefoane de la impresari/impresare şi că ar face selecţia după dictare.

Aşadar, există conducători de cluburi şi alţi „lucrători“ în fotbal care cântă „aria calomniei“ dintr-un interes mercantil. Să ştiţi că sunt echipe din Liga 1 unde jucătorii intră pe teren (sau nu) în funcţie de numele intermediarului care-i reprezintă. E foarte grav că se întâmplă aşa, dar asta e realitatea. Sunt patroni/conducători de cluburi care deplâng ipocrit naţionala pentru că nu au numărul de telefon al lui Daum (nici n-ar fi în stare să se înţeleagă cu el). Dacă România ar fi pierdut cu 0-3 cu Polonia, dar pe banca tehnică ar fi fost altcineva, o bună parte dintre contestatari ar fi avut un alt discurs, justificativ şi împăciuitor.

Ştiind acest „amănunt“, când îi veţi auzi pe aceşti „revoltaţi“ e bine să vă gândiţi cu cine sunt conectaţi. În general, aceste relaţii răzbat la suprafaţă.

Tabăra 4. Cea a oamenilor oneşti, critici de bună-credinţă. Fac parte din ea cei mai mulţi dintre specialişti – jucători şi foşti jucători, antrenori, şefi de cluburi, manageri –, suporterii sincer nemulţumiţi şi revoltaţi, majoritatea absolută a jurnaliştilor. Sunt uşor de recunoscut: opiniile lor vin din suflet, se vede că scriu şi vorbesc pătimaş, la obiect, atacă lucruri concrete. Discursul lor are pecetea adevărului, chiar dacă uneori e subiectiv, frustrat de neputinţa echipei, deznădăjduit.

Către acest grup – care este şi cel mai mare – se îndreaptă celelalte trei. Fiecare tabără interesată încearcă să vă influenţeze, să vă paraziteze nemulţumirea sinceră cu mesaje care să vă direcţioneze şi să vă canalizeze gândurile într-o anumită direcţie. 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.