Noaptea cuțitelor lungi în fotbalul românesc. Taberele care se înfruntă în războiul civil de după eșecul cu Polonia

Trebuie să știți că încăierarea devălmășită la care asistați în fotbalul românesc după înfrângerea suferită de națională cu Polonia nu e chiar atât de haotică precum pare la prima vedere. Sunt tabere bine conturate, cu interese distincte, iar evidențierea lor vă poate ajuta să înțelegeți mai bine cine cu cine și de ce.

Tabăra 1. Actualii locatari de la Casa Fotbalului. Pentru că, prin forța împrejurărilor, e silită să activeze la suprafață, această tabără e și cea mai lesne de țintit. Și face obiectul atacurilor concertate ale celorlalți. Răzvan Burleanu și camarila sa confirmă zilnic, tot mai apăsat, eticheta pe care au primit-o de la Mircea Sandu încă din primele zile de mandat. Au trecut doi ani și jumătate de când Burleanu s-a instalat ca președinte al FRF și realizările sale sunt un mare zero. Anul de grație în care s-a putut invoca greaua moștenire a fost risipit inutil, în răfuieli meschine și măsuri așișderea. Burleanu a fost preocupat să „scurgă” documente care-l incriminau pe predecesorul său, să instaleze camere video pe holurile FRF, să epureze organigrama de persoanele incomode, să își tragă prime babane și să aducă în locul Adidas un alt sponsor, Joma. A pactizat cu sistemul, n-a reformat nimic, a refuzat schimbarea procedurii de licențiere astfel încât să nu mai asistăm la circul sinistru din campionat, în care echipe cu jucători neplătiți de un an activează liniștite, la adăpostul insolvenței, și girează mai departe o conducere catastrofală a arbitrajului. Alunecos, duplicitar, înclinat spre adulter cu clasa politică, Burleanu are un stil iezuit care generează instantaneu antipatie.

Paradoxal, noul șef al federației și ciracii săi sunt acum sub asediu tocmai într-o chestiune în care, obiectiv vorbind, poartă o responsabilitate mai scăzută. Li se impută că l-au adus pe germanul Daum, dar destui dintre cei care-i atacă o fac demagogic. Antrenori și conducători de cluburi cu care am vorbit mi-au spus, în particular, că neamțul i-a surprins prin implicarea de care dă dovadă, prin interesul arătat față de fotbalul românesc, de pregătirea echipelor, de jucători. Asta răzbate greu către dumneavoastră, către public. Mai tare se aude vocea celor care acuză, xenofob și prostește, că „am adus un străin să ne conducă naționala”. Păi, Dedu nu a adus antrenori străini la naționalele de handbal? Iar rezultatele se văd. Nu naționalitatea antrenorului e importantă, ci priceperea lui.

Partea serioasă a discursului incriminator e aceea că Daum nu „simte” jucătorii români, nu știe de unde și cum să-i ia, nu e capabil să le exploateze calitățile. Rezonabil e și argumentul că n-a mai antrenat de peste un an, până să vină la noi, iar ultimele performanțe trebuie să le căutăm în urmă cu un deceniu.

David Popovici a decis unde petrece Crăciunul și Revelionul. Pentru mulți nu e o surpriză: „Nu mă mai trezesc la 5:30”

23:59

Fără milă! Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru fotbaliștii săi după eșecul cu Craiova: „Am fost nemulțumit de unii. Vedem cine va pleca!”

23:52

Neamțul a reproșat, după înfrângerea cu Polonia, că „nu aveți deloc răbdare cu mine”. Nu avem, așa e. Rândurile contestatarilor interesați sunt puternic îngroșate de cei onești, care au sesizat că echipa e făcută prost, că jucătorii sunt puși aiurea pe posturi, că lipsesc din lot fotbaliști care, în mod normal, ar trebui să fie titulari. Că tactica e naivă, nepotrivită pentru o școală de fotbal care s-a folosit mereu de subtilitățile stilului latin și nu de impetuozitatea celui saxon.

Daum pare omul nepotrivit la locul nepotrivit. La propriu. În fapt, el a fost prins la mijloc într-un război care nu e al lui.

Tabăra 2. Grupul Mircea Sandu. Cei schimbați din funcții în 2014 își iau revanșa. Fostul șef al FRF nu este chiar atât de scos din joc pe cât ați crede. Rămâne puternic și foarte influent atât în fotbalul intern, cât și în rândurile unora dintre formatorii de opinie.

Ex-președintele își ia acum revanșa după ce, un an, a fost sub asediu. Burleanu a avut impresia că-l poate mătrăși și că bătrânul lup a rămas fără puteri. L-a lovit necruțător, silindu-l să părăsească funcția de președinte de onoare, pensia viageră și toate celelalte privilegii pe care și le acordase chiar în ziua alegerilor din martie 2014, înainte să părăsească biroul de la Casa Fotbalului. A continuat să-l torpileze cu documente și declarații, dar Sandu a rezistat cumva – chiar dacă e condamnat în primă instanță în dosarul dezafilierii Craiovei – și acum se folosește de eșecul cu Polonia ca să contraatace. Unii dintre cei care activează în fotbal și-l atacă azi pe Burleanu fac parte din tabăra lui Mircea Sandu.

În continuare, grupul care a urmărit înscăunarea lui Gică Popescu în fruntea FRF crede că Burleanu a ajuns acolo printr-o conspirație. Se lansează permanent înspre opinia publică ideea că Popescu a fost condamnat, cu o zi înaintea alegerilor din 2014, tocmai pentru ca Burleanu să poată câștiga.
E o aberație și o forțare să ne imaginăm că actualul șef al FRF dispunea, la 29 de ani, de atâta influență și forță încât să poată comanda serviciile secrete, procurorii și judecătorii de la Curtea de Apel încât să-l bage la pușcărie pe Popescu. Dar, totuși, această aberație e susținută de multe persoane și, repetată la nesfârșit, a început să capete consistență în mintea oamenilor.

Aici, un rol important l-a avut și Burleanu. Care – după cum mi-au dezvăluit conducători de cluburi – n-a ezitat, înaintea alegerilor din 2014, să le sugereze că ar fi susținut din umbră de serviciile secrete. E real că întregul traseu al lui Burleanu de până acum are în el ceva artificial și nebulos, dar dacă ar fi să privim realist problema, șeful FRF poate fi mai degrabă un pion plantat la Casa Fotbalului, decât eminența cenușie a unei conspirații machiavelice.

Așadar, când citiți declarațiile furibunde date de diverși domni din fotbalul românesc, să vă gândiți mai întâi care dintre ei ar fi avut ceva de câștigat dacă în martie 2014 ar fi ieșit președinte Popescu.

Paradoxal, în această poveste tocmai Gică Popescu are cea mai mare decență și discursul cel mai rezonabil. El pare mai degrabă pretextul decât mobilul atacului.

Tabăra 3. Grupul de influență care urmărește schimbarea lui Daum și numirea unui selecționer „prietenos”. Neamțul are marele defect că nu face selecția în funcție de cine al cui impresar este. Îl doare la bască de criteriul ăsta. În mod cert, până acum convocările au lăsat foarte mult de dorit, dar să fiți siguri că toate tâmpeniile au fost făcute din alte motive decât interesele obscure. Omul pur și simplu nu cunoaște fotbaliștii. Are sfetnici slabi sau interesați, nu are ochiul format, nu a avut timp, gândește fotbalul anapoda pentru ce îi trebuie României – toate pot fi aduse în dosarul cu șină al rechizitoriului. Dar nu că ar primi telefoane de la impresari/impresare și că ar face selecția după dictare.

Așadar, există conducători de cluburi și alți „lucrători” în fotbal care cântă „aria calomniei” dintr-un interes mercantil. Să știți că sunt echipe din Liga 1 unde jucătorii intră pe teren (sau nu) în funcție de numele intermediarului care-i reprezintă. E foarte grav că se întâmplă așa, dar asta e realitatea. Sunt patroni/conducători de cluburi care deplâng ipocrit naționala pentru că nu au numărul de telefon al lui Daum (nici n-ar fi în stare să se înțeleagă cu el). Dacă România ar fi pierdut cu 0-3 cu Polonia, dar pe banca tehnică ar fi fost altcineva, o bună parte dintre contestatari ar fi avut un alt discurs, justificativ și împăciuitor.

Știind acest „amănunt”, când îi veți auzi pe acești „revoltați” e bine să vă gândiți cu cine sunt conectați. În general, aceste relații răzbat la suprafață.

Tabăra 4. Cea a oamenilor onești, critici de bună-credință. Fac parte din ea cei mai mulți dintre specialiști – jucători și foști jucători, antrenori, șefi de cluburi, manageri -, suporterii sincer nemulțumiți și revoltați, majoritatea absolută a jurnaliștilor. Sunt ușor de recunoscut: opiniile lor vin din suflet, se vede că scriu și vorbesc pătimaș, la obiect, atacă lucruri concrete. Discursul lor are pecetea adevărului, chiar dacă uneori e subiectiv, frustrat de neputința echipei, deznădăjduit.

Către acest grup – care este și cel mai mare – se îndreaptă celelalte trei. Fiecare tabără interesată încearcă să vă influențeze, să vă paraziteze nemulțumirea sinceră cu mesaje care să vă direcționeze și să vă canalizeze gândurile într-o anumită direcție.