Basarab Panduru a numit VINOVATUL evident din Georgia – România 1-1 și l-a pus la zid: „Sunt greșeli grave, urâte!”

Basarab Panduru a numit VINOVATUL evident din Georgia – România 1-1 și l-a pus la zid: „Sunt greșeli grave, urâte!”
FOTO Mediafax

Basarab Panduru l-a criticat dur pe Marian Aioani după Georgia – România 1-1, primul meci al lui Gică Hagi în noul mandat de selecționer.

Portarul Rapidului a gafat la golul marcat de Kvilitaia, imediat după pauză, în minutul 46. Aioani nu a reușit să gestioneze o fază care părea controlabilă, iar atacantul georgienilor a profitat și a deschis scorul.

Basarab Panduru l-a criticat dur pe Aioani 

România a revenit ulterior prin Louis Munteanu, care a egalat în minutul 55, după centrarea lui Screciu, dar eroarea portarului a rămas unul dintre cele mai discutate momente ale serii.

Basarab Panduru nu l-a menajat pe Aioani și a spus că astfel de greșeli nu pot fi trecute cu vederea, mai ales când se repetă la echipa națională. Fostul internațional a amintit și de gafa făcută de portar în amicalul cu Slovacia, disputat în luna martie.

Panduru consideră că situația devine îngrijorătoare pentru Aioani, mai ales că erorile au venit în două meciuri diferite și în moduri diferite. Fostul internațional a subliniat că Aioani nu obișnuia să facă astfel de greșeli, dar că la națională acestea au apărut în momente vizibile și importante.

„Nu mi-a plăcut ce am văzut în seara asta. Am înţeles-o pe aia cu piciorul, dar dacă pe asta o scapi… Trebuie să te gândeşti şi la tine dacă ai o problemă. Poate îţi e frică. Sunt greşeli atât de mari încât nu poţi să nu vorbeşti despre lucrurile astea.

Nu e normal. Cu piciorul ai greşit, cu mâna ai greşit. Poate e o problemă. Mi se pare prea de tot. Atunci cu piciorul, acum cu mâna. Tu nu ai făcut de-astea aşa, să le ţii minte. La naţională se întâmplă, grave, urâte. E rău. Aici sunt două grave, la meciuri amicale. Dar mai ai încredere? Vine mingea de unde vine…”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

Louis Munteanu a egalat pentru tricolori

România a început meciul cu Georgia destul de curajos și a avut ocazii prin Florinel Coman și Ianis Hagi, dar gazdele au replicat și ele prin Zivzivadze și Kochorashvili. După pauză, gafa lui Aioani a dus la golul Georgiei, iar „tricolorii” au fost nevoiți să alerge după egalare.

Louis Munteanu a reușit să marcheze pentru 1-1, însă finalul i-a aparținut tot Georgiei, care a mai avut o ocazie în prelungiri, prin Egoyan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania