Iordănescu, adu-i pe toți Stanciu în națională!

Când avea 22 de ani, Hagi venea la Steaua și încă din primul meci, Supercupa Europei, prelua autoritar comanda, deși în jurul lui erau niște băieți care tocmai cuceriseră Cupa Campionilor Europeni. La aceeași vârstă, 22 de ani, Stanciu intră în teren pentru națională de parcă ar avea 5 ani petrecuți cu tricoul galben pe el și arată că liderii adevărați nu se fac prin jocuri de culise, prietenii cu antrenorul, țipete către coechipieri, relații de rudenie cu șeful de club sau federație, ci prin jocul efectiv. Deja și Iordănescu pare a fi gelos pe succesul extraordinar al noului decar al României declarând penibil că „din ce își amintește el, doar Hagi și Dobrin au fost decari pentru România”. De aceea putem spune că ascensiunea lui Stanciu i se datorează unui Reghe, care pompează în mentalul unui jucător, și nu selecționerului bun la tăiat aripi în cazul unor fotbaliști rafinați precum Stanciu, Alibec sau Budescu. Reghe i-a dorit enorm și pe ultimii doi la Steaua, Iordănescu îi vede ca pe o belea de care trebuie să scape.

Stanciu este singura sclipire într-o echipă în continuare aridă, cu un selecționer care a fost un fotbalist cu o tehnică încântătoare, dar care are o adevărată aversiune pentru jucători de atac prieteni cu mingea. Degeaba avem un detașament de alergăreți corecți dacă aceștia nu știu să facă nimic deosebit cu mingea în fața apărătorilor adverși, mai ales în situații de unul la unul. Inevitabil te gândești cam cu ce avea de-a face Casillas dacă Stanciu îi așeza mingea pe stângul lui Alibec și nu lui Andone la cea mai mare ocazie a noastră din acest meci. Alibec, refuzat pentru că nu ar fi destul de dinamic, dar adus Rusescu, faimos pentru pufoșenia sa lentuță. Iar flăcăul din Spania, Andone, aflat la un nou meci în care nu arată nicio sclipire, nimic deosebit tehnic, pare a fi convocat mai ales pentru povestea sa, de băiat emigrat cu familia și care a izbândit la un nivel decent printre străini.

În continuare, avem parte de eterna galerie de selecționeri fricoși. În timp ce Del Bosque trimitea în teren jucători de un estetism pur, noi suntem în continuare disperați să ne placăm cu Bănei, ca la EURO 2008. OK, am făcut egal cu Spania, așa cum am făcut și cu Franța sau Italia acum opt ani, dar vom avea nevoie să dominăm cu Elveția și cu Albania, așa cum a trebuit s-o facem și cu Olanda în 2008, va trebui să construim, să asediem, să driblăm, să desfacem, nu doar să venim pe contre. Suntem obsedați să blocăm, nu să cucerim. Era atât de clar când Stanciu urca având mingea la picior sau când dădea o pasă de decar adevărat, domnule Iordănescu, că nu are cu cine.

Apărarea a confirmat frumos, Tătărușanu – Chiricheș – Grigore – Pintilii formează un romb colțuros, solid dar și destul de tehnic pe baza căruia se poate construi mai departe. Filip ne arată că nu trebuie să ne panicăm în așteptarea lui Raț. Iar Săpunaru este fundașul dreapta de meciul cu Franța, dar cu Albania și Elveția trebuie adus în primul 11 Mățel, un partener de joc ofensiv pentru cei din atac.

În rest, am văzut fotografii de la suporteri cu bilete de top, de 200 de lei, care nu vedeau jocul din cauza nenorocitei de piste în combinație cu cele două bănci care obturau vizibilitatea pentru multe rânduri de spectatori de la tribuna întâi. Am trait în sfârșit minunea de a vedea, după atâția ani de la inaugurare, Cluj Arena plină la un meci de fotbal. Până acum am crezut că e doar o discotecă. Și am ascultat un announcer care îi amuza pe spectatori cu prestația lui bolovănoasă, singura lui abilitate fiind probabil doar aceea că este pila cui trebuie. Un plus pentru terenul care a fost adus la standarde decente într-un timp record. Dar ăștia suntem noi, avem gazon doar cînd vine Spania, că doar suntem în țara în care se aduceau drumurile la un nivel decent doar pe unde trecea Ceaușescu. Revoluțiile politice se fac infinit mai ușor decît cele de mentalitate.