Americanii sunt necruțători cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă drastic de Iga Swiatek! Ce au scris jurnaliștii din SUA

Gigi Grigorescu
Americanii sunt necruțători cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă drastic de Iga Swiatek! Ce au scris jurnaliștii din SUA

Sorana Cîrstea a fost umilită în turul 3 la Madrid de poloneza Iga Swiatek, iar americanii au fost necruțători cu jucătoarea română.

Sorana Cîrstea a câștigat doar două game-uri în meciul cu Iga Swiatek, de la Madrid, motiv pentru care jurnaliștii americanii au pus-o la zid.

Sorana Cîrstea a mai salvat din rușine în primul set cu Iga Swiatek, împiedicând-o pe aceasta să realizeze al șaselea „bagel” din 2024

Swiatek, liderul mondial și principala favorită de la Madrid, s-a desprins la 5-0 în setul de debut. Poloneza a servit pentru a realiza un „bagel”, set câștigat la 0, al șaselea din acest an, dar Sorana a realizat break.

„Swiatek a făcut un început în forță al meciului, iar după primele trei pauze avea un avans de 5-0. Tocmai când părea că va câștiga un alt «bagel» – ceva pentru care este binecunoscută – ea nu a reușit să închidă setul pe propriul serviciu.

Acest mic eșec nu a afectat-o prea mult, deoarece poloneza a câștigat al patrulea break din set în al șaptelea joc pentru a sigila manșa”, au scris americanii de la Tennis World.

Swiatek a obținut o victorie dominantă în fața Soranei Cirstea, scriu jurnaliștii din SUA

Al doilea set al meciului dintre Sorana Cîrstea și Iga Swiatek a fost, practic, fără istoric. Poloneza a început cu un game alb, românca a egalat, dar până la finalul partidei nu a mai câștigat niciun game.

„La începutul setului secund, Cîrstea a reușit să egaleze scorul la game-uri. Dar nu a durat mult până când Swiatek a apăsat accelerația. Poloneza a câștigat următoarele cinci jocuri pentru a finaliza victoria dominantă în două seturi în fața lui Cirstea”, au mai notat ei.

Swiatek va juca în turul 3 la Madrid cu Sara Sorribes Tormo

Swiatek a câștigat la pas ambele meciuri disputat la Madrid. În califitate de principală favorită, ea a fost exceptată de la primul tur, ca, de altfel, toate celelalte jucătoare desemnate cap de serie.

În turul 2, a dat peste chinezoaica Wang Xiyu, aflată pe locul 52 în clasamentul mondial, de care a trecut cu 6-1, 6-4. Adversara din optimi este spaniola Sara Sorribes Tormo (55 WTA), care a eliminat-o pe belarusa Victoria Azarenka (26 WTA, cs 23) cu 7-6 (0), 6-3.

În sferturi ar putea da peste grecoaica Maria Sakkari, aflată pe locul 6 WTA și a cincea favorită a competiției. Semifinala se anuță una de vis. Dacă se respectă calculele hârtiei, de partea cealaltă a terenului va fi americanca Coco Gauff, (3 WTA, cs 3).

Va fi al 11-lea meci direct, nouă dintre precedentele fiind câștigate de poloneză. Singura victorie a americancei datează de anul trecut, când s-a impus în semifinale la Cincinnati cu 7-6 (2), 3-6, 6-4.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]