Silvian BĂDULESCU

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie.

Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor inferioare din România, dar și în primul eșalon de futsal autohton, Silvian s-a mutat din iarbă în redacție cu un mic „popas” între cele două la UEFA, pe durata derulării Campionatului European de Fotbal 2020, disputat în 2021, și la București.

Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea București, cu lucrări de licență, respectiv disertație scrise pe istoria fotbalului românesc, a intrat în lumea presei la Playsport, loc ce reprezintă punctul de lansare în carieră.

Transferul la ProSport s-a realizat în februarie 2023. În funcția de reporter special, Silvian se ocupă, în mare parte, de fotbal, dar și de sporturile derivate precum minifotbalul, futsalul și fotbalul pe plajă. În același timp, este invitat al emisiunii EXCLUSIV DINAMO.

Mai mult, din calitate de angajat al ProSport, Silvian Bădulescu a debutat, în 2023, și în Naționala Jurnaliștilor.

Vezi mai mult
Pe teren și la 43 de ani, „China” Mărgăritescu este cu ochii pe Dinamo. „Nu credeam că pot reveni atât de repede, deși au avut probleme și le-a lipsit constanța”. Atuul „câinilor” la baraj: „Va face diferența” | EXCLUSIV
24 mai 2023, 18:02

Jurnaliștii din România, locul 2 la European Media Cup, după o finală pierdută cu marea favorită. Un „tricolor”, cel mai bun portar al turneului organizat în Republica Moldova
23 mai 2023, 17:14

Jurnaliștii din România, locul 2 la European Media Cup, după o finală pierdută cu marea favorită. Un „tricolor”, cel mai bun portar al turneului organizat în Republica Moldova

Adrian Mutu și-a ieșit din fire în timpul meciului Rapid - Universitatea Craiova și s-a dus glonț la Eugen Neagoe! Ce i-a reproșat omologului său | VIDEO
22 mai 2023, 22:19

Adrian Mutu și-a ieșit din fire în timpul meciului Rapid – Universitatea Craiova și s-a dus glonț la Eugen Neagoe! Ce i-a reproșat omologului său | VIDEO

„Infirmeria” Dinamo: un jucător de bază, șanse mici să joace în ambele manșe ale barajului de promovare/retrogradare. Alți 3 fotbaliști, incerți înaintea duelului cu FC Argeș | EXCLUSIV
22 mai 2023, 13:33

Ghinion teribil pentru Antonio Bordușanu. Revenit pe gazon după o absență de șase luni, tânărului fotbalist i-a cedat meniscul și va fi operat din nou! | EXCLUSIV
21 mai 2023, 09:27

Ghinion teribil pentru Antonio Bordușanu. Revenit pe gazon după o absență de șase luni, tânărului fotbalist i-a cedat meniscul și va fi operat din nou! | EXCLUSIV

Gigi Becali, la un pas să vândă Palatul cu 25 de milioane de euro: „clauzele” impuse de patronul FCSB, printre care o garanție uriaşă, și femeile care blochează tranzacția: „Îi crește valoarea!” | EXCLUSIV
18 mai 2023, 11:02

Începe nebunia în Capitală! Liga a IV-a București își va desemna, în următoarele trei săptămâni, campioana. „Dinamo-Badea”, principala favorită la „coroană”. Adversarele din play-off trag semnale de alarmă. „Sunt multe nereguli, extrem de deranjante!” | EXCLUSIV
17 mai 2023, 20:50

Steliano Filip unește fotbaliștii din Superligă într-un demers caritabil. Tricourile lui Sorescu, Săpunaru, Alibec sau Budescu, scoase la licitație de fostul căpitan din „Ștefan cel Mare” pentru un orfelinat din Orșova. „Împreună spre bine!”
17 mai 2023, 17:24

Cronica Ultras. Dinamo – Steaua, cu 20.000 de suporteri pe Arena Națională. „Câinii” s-au impus prin coregrafie, roș-albaștrii prin pirotehnie. Vezi AICI toate mesajele derby-ului| FOTO VIDEO EXCLUSIV
16 mai 2023, 15:28

ULTIMA ORĂ. Judecătorul sindic a amânat pronunțarea pentru 25 Mai. Desant la Tribunalul București. Șefii lui Dinamo au venit in corpore la termenul de azi! Avocatul lui Fabbrini, acuzații uluitoare de evaziune fiscală și contabilitate dublă | EXCLUSIV
16 mai 2023, 09:19