C-așa-i în fotbal, ca să-l parafrazăm pe Tomiță Caragiu. Atunci când un patron își asigură antrenorul că se va pensiona de la clubul său, e limpede, între cei doi abia mai e loc de bună ziua. Exact cu un an în urmă, Hagi primea aceleași asigurări. Știa deja tot satul, poștașul nu va suna nici măcar o dată cu talonul de pensie emis din Ghencea la poarta lui Hagi.
Ruptura dintre Andone și CFR surprinde doar când rupem filele din calendar. Mâine ia startul toamna. Într-un dialog televizat, Zotta îl avertiza pe Ando că nu-l prinde iarna la Cluj. Zotta nu e profet, doar vântura în butoiul cu tulburel zvonurile de pe piață.

Pensionarea lui Ando înaintea limitei de vârstă era anticipată încă din ultimul retur aproape sterp al Clujului în care zburdase singur până înaintea ultimei turnante ca să câștige doar la fotografie. Echipa orbecăia, funcționa doar din inerție, era blocată, precum Steaua lui Zenga, și deblocată cu o încercare de a ieși de pe teren, coincidență, tot împotriva lui Ionuț Popa. Cine calcă pe propriile urme în zăpadă care duc în prăpastie își merită soarta. Vara n-a fost un sfetnic bun. Conducerea a tot transferat cu roaba, a dolofănit lotul, dar a uitat echipa. În felul său, Paszkany și-a închipuit că face echipa și a împins galeria la referendumul „ori Ando, ori Semedo”.

Nu se compară cu nimic. Va fi probabil cel mai dur meci al Stelei din ultimii ani până să străpungă grupele Ligii Campionilor. Explicația pentru care jucătorii priveau reporterii ca prin sticlă atunci când erau întrebați despre deplasarea la Bistrița, bifată cu jumătate dintre titulari. Nu e nicio regulă atunci când schimbi liniile ca la hochei. Poți s-o pățești ca Olanda sau îți netezești drumul ca Spania la Euro. Turneu care le-a lăsat turcilor un gust de baclava cu revenirile lor năucitoare. Mortul a fost întors de la groapă o dată și încă o dată. Deși legănați de valurile remizei din Bosfor, Rădoi și compania au avut destule motive să nu le stea mintea decât la returul complicat cu Galata. Retur pe care probabil că Lăcătuș nu știe încă de unde să-l apuce, dacă nu cumva până în noaptea dinaintea meciului un îngeraș îi arată formula magică lui Becali în somn. Pe cât de simplu i-a fost lui Lăcătuș să compună un prim unsprezece la Istanbul, pe tot atât de complicat e acum, când îi joacă printre ochi câteva variante de calificare. Și ar mai fi un detaliu. Lăcătuș pare iubit în Ghencea precum Hagi pe Ali Sami Yen. Orice dragoste pătimașă are nevoie din când în când și de o dovadă că-ți iubești jumătatea cu bune și cu rele, adică Nicoliță, Lovin și cine o mai fi pe lista neagră.

Am călcat într-o pată de benzină picurată dintr-un rezervor și deja ne prefacem că ne-am da foc în semn de protest. Lăsați, nu e cazul. Prin comparație cu șicanele care-l vizau pe Liță Dumitru, fuga lui Nea Manea în pijama de la spitalul Witting direct pe teren, înscenarea de viol lui Bartales, limbarița de azi a taberelor pare mai degrabă o hârjoneală între doi iezi pe tăpșan. Dacă net-ul ar fi făcut ochi mai demult, ce mesaje colțoase și-ar fi

Un transfer, nimic mai mult, a schimbat chipul Stelei în jumătatea adversă în numai câteva zile. Până la aducerea lui Toja, flancurile echipei lui Lăcătuș supraviețuiau doar prin sprinturile lui Nicoliță. Când pe dreapta, când pe stânga, noroc că Bănel are plămâni și suflu de maratonist. Columbianul care a dat orașul lui J.R. pe cel al lui Gigi Becali vorbește aceeași limbă nu doar cu Dayro Moreno, ci și cu Neșu sau cu Lovin, după caz. Pentru unul care acum o săptămână abia își cunoștea noii colegi de suferință și plăceri e cel puțin promițător.

Cum ni s-a mai schimbat discursul! Chiar putem fi suspectați de deșteptăciune, că doar știți vorba, numai proștii nu-și schimbă părerea, o țin langa cu o tâmpenie. Dacă brazilianul Julio Cesar ar fi venit la Dinamo acum patru-cinci ani, era tocat mărunt de cum și-a făcut loc știrea în paginile ziarelor, CV-ul era zdrențuit ca o pungă de plastic de care trag doi maidanezi hămesiți.

Prime record pentru „dubla” cu Galatasaray. Lungul drum de la un video și o aprobare de ARO pentru semifinala din ”89 până la 150 de mii de euro ca să apuci să joci în competiția propriu-zisă. Becali și-a oprit deja prima barcă de salvare în cazul unui naufragiu. Nu dă de la el, ci doar își îmboldește jucătorii să se înfrupte din generozitatea calificării în grupe. A prins măcar câteva frânturi din revenirile miraculoase ale turcilor la Euro și simte că s-ar putea să-i fugă parcelele de sub picioare.

De ce oare stăruie și după Iași senzația că Steaua joacă doar pe felii, se lasă așteptată, se recompune ca o formație cu multe piese noi în puzzle, când de fapt singurele prospături față de sezonul trecut au fost numai Szekely și Arthuro în formula de start? Sub nocturna capricioasă păreau mai multe siluete ale lui Toja care abia au schimbat câteva pase la o dezmorțire după un voiaj de la capătul lumii.

Probabil că tandemul Dinu Gheorghe – Răzvan Lucescu nu-și răcește gura de pomană când sare în apărarea lui Zaharia. „Dacă aveam cea mai mică îndoială în privința caracterului său, nu-l transferam”. Fostul stelist a avut parte și de zile mai fericite decât duminica ațipită din Ghencea și punct. Vinovat fără nicio vină. Mai degrabă punct și virgulă. Zaharia e cel mai nimerit exemplu că plimbatul valizelor e o sabie cu două tăișuri.

Suspiciunile închipuite de acum n-au fost alimentate de amintirea golurilor în tricoul stelist, ci de faptul că a rămas un om de încredere al lui Gigi Becali chiar după ce i s-au dat papucii din Ghencea. În niciun caz Becali

Controversat, a strâns unanimitate azi în laude, mâine în critici, execuții năucitoare, partide blazate cu mintea haihui și privirea rătăcită, goluri lubrifiant pentru suflet, a cochetat cu meseria de actor, probabil gurmand, dădea mereu peste cap acul cântarului după fiecare vacanță, arogant camuflat, s-a încăpățânat să nu se lipească de el o boabă de românește, tăvălug solitar care pava culoare pentru coechipieri, maestru de ceremonii

Verii Becali s-au cam împăcat degeaba. Rollsul lui Giovani înghite, într-adevăr, kilometri până la aeroport după oaspeți de vază, numai că la întoarcere, la Arcul de Triumf, virează la stânga spre Ștefan cel Mare. În nici o jumătate de ceas, între felul doi și desert, Giovani Becali a burdușit bugetul lui Dinamo cât să se împopoțoneze cu coronița de regină a transferurilor și a bugetelor pentru sezonul următor.

Cheia împăcării verilor fusese potrivită pentru ușa care trebuia să le deschidă și steliștilor drumul spre Vest. Deocamdată pâlpâie doar speranța lui Dică. Exclusiv, pentru că Zenga a păstrat numai amintirile plăcute din Ghencea. Zenga are și el limitele lui. Nu o poate antrena decât pe Catania, nu și, în paralel, pe Man City ca să-l transfere pe Goian, și pe Atletico Madrid, unde să-l pună închizător pe Rădoi. Ceea ce aștepta Gigi de la

Desfătați-vă cu fiecare clipă din săptămâna rămasă de la acest Euro! Se adună veștile proaste. Conducătorii de cluburi își numără ultimele zile de vacanță. Fuleul lui Pavliucenko, asediul turcilor din finalul finalurilor de meci, tristețile lui Van Basten și Bilici vor fi îmbrâncite de pe televizoare de rânjetul lui Borcea, jilțul de la palatul lui Becali, încercarea lui Taher de a mai pricepe câte ceva din lumea în care s-a vârât. Noroc că pe toată durata prezenței tricolorilor la Euro răceala lui Mitică Dragomir cu cabinetul doi al FRF ne-a scutit, după remizele cu Fr

Din ce a transpirat până acum din vestiarul tricolor înțelegem că doar Marica a avut păreri care s-au ciocnit cu ale lui Pițurcă, sugrumate ferm de selecționer. După Franța, pare-se că și Mutu a încercat un pui de frondă. Restul, țânci de grădiniță, unde-i pune doamna educatoare, acolo încremenesc.

Nu s-au abătut un milimetru de la traseul desenat de Pițurcă, precum tramvaiul 41, căruia nu-i e îngăduit să facă stânga la Miciurin pe 1 Mai. Cel mai călduț cuibar al neputinței. Nu e musai să fii jucător de rasă ca să încerci o revoltă pe gazon, să nu-ți pese cât urlă nebunul de pe bancă, o revoltă măcar schițată la un contraatac oarecare, mai toate evaporate departe de careul advers, cu excepția unor sclipiri cu Italia. N-a fost spaima de chelfăneala lui Pițurcă, ci doar teama de propriile limite. Devotați, harnici, inimoși, mulți tricolori sunt prototipul ideal pentru a spera ceva numai de la niște preliminarii în care se amestecă lumile și culturile fotbalistice.

Să decupăm din radiografia neconvențională a lui Bölöni, găzduită de France Football, pasajele care ating fotbalul în care acesta a făcut ochi. Cât despre starea națiunii, îi lăsăm deputatului Dumitru Dragomir plăcerea de a urechea milioanele de căpșunari nepatrioți și de a-i atârna în ștreang pe statisticienii care ne tot alungă în hăul tuturor topurilor în coasta Albaniei. De-ar fi să se potrivească la aprecierile lui Bölöni, Franța și ceilalți mușchetari din grupă n-ar lipi geană pe geană în nopțile dinaintea partidelor directe cu „tricolorii”.

Într-un clip publicitar, Marica pozează costumat într-un pirat. Ochi mari, rotunzi și luminoși, în timp ce colțul gurii e străpuns de un zâmbet. Nimic fioros care să aducă aminte de rechinii mărilor de altădată, care spintecau cu sabia lacătul lăzii cu comori, furată de pe fregatele britanice. Totuși, rolul i se potrivește, dincolo de mesajul reclamei. Marica tot a furat ceva. Și-a furat propriul vis. Un turneu final.

Către finalul maratonului de pe Sport.ro dedicat plecării tricolorilor la Euro, colegul Costin Ștucan întreba retoric dacă ar fi îndrăznit cineva să evacueze presa britanică de pe pista Aeroportului Heathrow în momentul în care naționala Albionului decola spre un turneu final. Situație ipotetică. Beckham nu s-a îmbarcat nicăieri, iar reporterul Andrei Nourescu a urmărit aeronava până s-a pierdut în zare.

Tricolorii n-au scos o vorbă la Otopeni. Adică n-au repetat ca un CD zgâriat ce declaraseră sâmbătă după meci, nu acum o lună, cum iau în piept grupa și meciul de deschidere cu Franța.
Am uitat, tocmai pentru că au trecut atâția ani. La noi, obiceiul pământului era cu totul altul înaintea unui turneu final.

Nu puteam pretinde cine știe ce emoții de la un amical cu o națională cu caș la gură. De o săptămână, Pițurcă își culcă puii în fiecare seară cu basmul drobului de sare și-și scuipă în sân să nu i se mai accidenteze vreunul. Rugă care trebuie să fi ajuns și la urechile muntenegrenilor din traducerea lui Bozovic. N-avea cum să iasă altceva decât o promenadă pe înserat, o dezmorțire cu temă ca pe vremuri în cantonamentul de la Săftica între probabili și posibili, care au și animat aseară repriza secundă. Prăpăstioși, n-am tras decât cu coada ochiului către golurile lui Mutu, Ghionea sau Dică și am plesnit de bucurie că n-am văzut vreun sprint pe gazon al doctorului Pompiliu Popescu. La Euro va avea vreme să numere răniții.

Primăvara ”99. Pițurcă dădea din colț în colț. Fusese huiduit după un 0-0 acasă cu Slovacia. Naționala scârțâia din toate încheieturile, iar Euro din Țările de Jos se îndepărta. Și urma Ungaria. După ce inventase un libero pentru Craiova Maxima și națională, pe Costică Ștefănescu, într-un miez de noapte Adrian Păunescu îi smulgea un „da” lui Hagi, reintroducându-l în circuitul naționalei.

Vă mai amintiți de fotografiile sopârloase din turneul american al naționalei de exact acum doi ani? Lobonț palma școlărește o țigară tupilat după coada autocarului, iar lui Buga îi suspina pe umăr o compatrioată topită de dorul de țară. Dar de dialogul înțepat și încruntat dintre Pițurcă și Mutu care a trecut dincoace de micul ecran și fără suportul microfoanelor de fond? Le‑am lăsat în ghearele uitării pentru că de-atunci încoace niciun alt episod picant de la acțiunile lotului nu le-a mai reactualizat. Dacă în istoria recentă a naționalei care a înșirat calificările rătăcite s-ar putea vorbi de un moment zero, reper compromis de oamenii din fotbal cu două fețe, atunci el s-a consumat acolo, în America. Se umpluse paharul.

În copilărie, Dani Coman se visa boxer, entuziasmat probabil de morișca lui Feri Vaștag. La cum se vede azi cât e de casabil fiecare mușchi și un prăpădit de oscior de la degetul mic, a fost mai mult decât inspirat atunci când a schimbat colțul din ring pe careul mic. S-ar fi făcut cioburi înaintea celui de al doilea gong.

Dedulciți la răspunsuri afirmative după un singur telefon, din categoria „e o onoare să antrenez Rapidul”, suporterii din Giulești sunt azi un monument al mirării.

La ce aleargă, dom”le, într-atât Taher după Bölöni, de a făcut pod aerian cu Golful? Înainte să fie un antrenor nici prea-prea, nici foarte-foarte, Bölöni e un proiect. Nu un magician care-și face numărul câteva seri, după care-și mută jobenul și iepurașii altundeva. Explicația pentru care sunt pomenite numai două nume mari și late atunci când îi bate gândul pe unii să reconstruiască. Mircea Lucescu și Loți Bölöni. În anul în care s-a lăsat dus de valul nostalgiei, stomatologul cu diplomă Bölöni a extras destule măsele stricate la națională până a fost împins de către anturajul federal să accepte oferta Sportingului.

Avea dreptate nea Imi când ne povățuia, molcom, ardelenește, să nu ne facem iluzii ca să nu avem parte de deziluzii. Porumboiu și Iancu lăsau senzația că pot aduce un sânge proaspăt într-o ligă colcăind de interese și compromisuri. Că pot fi două voci pe care merită să le asculți. Cruntă dezamăgire! Nu sunt mai breji decât Gigi Becali. Au capricii, angoase. Porumboiu e în pragul unui infarct după fiecare meci pierdut cu Steaua, Iancu plesnește de ciudă că trece vremea și nu e niciun semn că s-ar desființa Dinamo. Nu victoria Clujului, a provinciei, ci doar răpunerea Stelei le-a umflat piepturile.

Episodul 1. Liga stătea pe jar în așteptarea derby-ului Rapid – Steaua. Gigi Becali părea alt om, nu doar pentru că fantele de Pipera tocmai își răsese mustăcioara à la Clark Gable. „Am vorbit cu Mircea Sandu și i-am promis că nu voi mai ieși cu declarații veninoase. Nu vreau ca Steaua să fie depunctată din cauza mea”. A doua zi, după ce o prăpădită de brichetă a aprins o țară întreagă, Mircea Sandu a dat cu pumnul în masă, copiindu-l pe Becali: „Și cu asta basta!” N-a mai așteptat niciun raport al Jandarmeriei. Poate bricheta era vopsită în roșu și albastru, nu? „Nașul” anticipa 3-0 „fără doar și poate”.

A doua echipă a Clujului, copilul din flori al mariajului lui Boc cu Primăria, e noua campioană. Chiar și fundașul Tony trebuie să știe ce înseamnă „să trăiești din osânza de iarnă până către vară”.

CFR a arvunit titlul în momentul în care trioul bucureștean se tot căuta printre deziluziile cupelor europene și-i trimitea la plimbare pe Hagi, Rednic și Bergodi. Schimbi mobila în dormitor și tot îți trebuie câteva nopți până te obișnuiești. Campioana de toamnă en fanfare a gâfâit însă, trecând linia de sosire la fotografie. La Cluj s-a spart conducta cu jucători portughezi, care, explicație plauzibilă, n-au putut fi manevrabili pe mobil în final de sezon.

Motto: Să nu-l credeți pe Borcea când spune că a plâns de ciudă în noaptea în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor. Minte.

Pasajul Victoriei, mult după miezul nopții. Cum dădeai colțul de pe Doamnei te lua de nas mirosul de covrigi calzi. Covrigar-șef era Nea Relu. Îi cunoștea pe toți ziariștii de la „Sportul” care-i făceau câte o vizită în nopțile lungi de serviciu în tipografia din Brezoianu.

Rapidist din tată-n fiu, avea mereu ceva de comentat la cronicile din „Sportul”, iar noi îl tachinam cu clasamentul citit rar, cu degetul pe fiecare poziție până către subsol, unde se regăsea și Rapidul lui. Odată a șocat cu o întrebare: „Nu știți când dau ăia de la TV reportajul cu sosirea Stelei de pe aeroport? Poate mă văd și eu, că am dat din coate să fiu cât mai în față să-l văd pe Iovan cu Cupa în mână pe scara avionului. Am fost împreună cu…” și a început să înșire numele unor prieteni suporteri ai rivalelor bucureștene.

În edițiile de miercuri, ProSport și Gazeta au propus împreună nu mai puțin de 16 pagini care ațâță jarul înaintea derby-ului de duminică, ultima speranță care să mai îndulcească gustul sălciu al campionatului. În puhoiul de titluri, care mai de care mai spumoase și mai incitante, se regăsește însă numele unui singur jucător, coincidență, același. Dănciulescu.

Probabil că numai nerăbdarea noastră de a-l vedea mascat ca Zorro l-a propulsat ca subiect chiar și pe veteranul derby-urilor Dinamo – Steaua. În rest, nu lipsește din titluri numele niciunuia dintre personajele care fac degrabă șpagatul între tribuna oficială și talk-show-uri în fiecare duminică. Simptomatic și trist.

Încercați o paralelă CFR – FC Național. Blocajul de acum al clujenilor seamănă ca două boabe de orez cu cel al Naționalului de cu câteva sezoane în urmă, devenit proverbial mai ales după ce nucleul de bază a luat calea Timișoarei. Titlul taie respirația, împietrește gleznele.

O fază oarecare chiar în debutul partidei de la Galați, undeva pe flancul din apropierea tribunei principale. Dică pasează cu exteriorul în stânga, privirea e întrebătoare spre dreapta, către banca de rezerve.

Laudă-mă, gură, că te spurc! „Dacă ne retragem noi, acționarii, Dinamo se desființează”. Lui Borcea parcă i-a explodat în brațe o butelie la vederea câtorva mâzgăleli, care, cu o excepție, două, nu intrau nici măcar în categoria „după blocuri suntem noi…” Sau după bloguri.

După eșecul de la Iași, Gigi Becali și-a calibrat mitraliera verbală și pe Dică. Toată ziua nu face altceva decât să vorbească la telefon. Nea Giovani, nea Giovani, când ne găsești echipă să plecăm de la Steaua?, se rățoia Gigi Becali.

Să recapitulăm: un Steaua – CFR dens, emoționant, acompaniat de ritmuri latino-americane, dar și de erorile lui Tudor. Adunate bob cu bob ies vreo 45 de minute și de la Steaua – Urziceni. Câțiva ghiocei și la Craiova – Rapid.

Întrebare pentru Costică-Vâlcea: dacă ar fi sufocat cu perna pe față un derby sau un Steaua – Victoria, întotdeauna un război cu

Imaginile slalomează pe Sport.ro printre declarațiile steliștilor după întâlnirea de la Tg. Jiu și frânturi de la unul din antrenamentele de dinainte. Lăcătuș îl rupe de grup pe Nicoliță și-l invită la o promenadă pe gazon. Brațul lui Lăcă e încolăcit peste umărul mijlocașului. Bănel pășește cu mâinile înnodate la spate, ca un elev de clasa a IV-a chemat în pauză în ușa cancelariei.

Niciunul dintre cei doi Moreno nu e Messi, după cum Mendoza îi ajunge lui Crespo la unghia mică. Toți au impresionat însă încă de la debutul de la Iași și au confirmat în victoria împotriva clujenilor. Poate nu-i vorbă aruncată în vânt, dar, dacă Steaua rămânea încremenită în formula din toamnă, cu Croitoru, Cristocea, Iacob sau Zaharia, probabil că juca și azi și tot nu răpunea CFR-ul. În plus, sud-americanii celor două au încins duminică atmosfera în Ghencea încât, dacă ar fi nins cu papelitos în cele două careuri, ai fi jurat că urmărești un Boca – Gremio în Copa Libertadores.