Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

 

 

 

Vezi mai mult
Mesajul unui golgheter pur-sânge înaintea meciului Suedia - România. Ce spune "Moldo-but", acum antrenor la Chindia
17 mart. 2019, 12:41

Mesajul unui golgheter pur-sânge înaintea meciului Suedia – România. Ce spune „Moldo-but”, acum antrenor la Chindia

"Au fost monitorizați". Patru juniori de perspectivă ai Politehnicii Poli au semnat contracte de jucători profesioniști cu clubul
07 mart. 2019, 12:41

„Au fost monitorizați”. Patru juniori de perspectivă ai Politehnicii Poli au semnat contracte de jucători profesioniști cu clubul

FOTO | Dragoș Nedelcu are o clonă. Se află la echipa la care și-a făcut debutul, Farul Constanța
06 mart. 2019, 13:11

FOTO | Dragoș Nedelcu are o clonă. Se află la echipa la care și-a făcut debutul, Farul Constanța

VIDEO | Un stelist a reușit golul anului. "Foarfeca" de senzație care l-ar face invidios chiar și pe Lăcătuș
27 feb. 2019, 12:52

VIDEO | Un stelist a reușit golul anului. „Foarfeca” de senzație care l-ar face invidios chiar și pe Lăcătuș

Echipa lui Mititelu are liber pe "Ion Oblemenco": primăria Craiova schimbă contractul de asociere cu U Craiova. Condițiile puse și suma cerută pentru a juca pe noua arenă
26 feb. 2019, 14:59

Echipa lui Mititelu are liber pe „Ion Oblemenco”: primăria Craiova schimbă contractul de asociere cu U Craiova. Condițiile puse și suma cerută pentru a juca pe noua arenă

S-au semnat actele pentru "a opta minune a lumii". Un nou stadion va fi construit în România. Statul face în Teleorman o arenă cu facilități de Liga 1, dar cu cel mai mare preț/loc din țară, după Arena Națională
15 feb. 2019, 13:54

S-au semnat actele pentru „a opta minune a lumii”. Un nou stadion va fi construit în România. Statul face în Teleorman o arenă cu facilități de Liga 1, dar cu cel mai mare preț/loc din țară, după Arena Națională

Fratele lui Mirel Rădoi e în comă, după ce s-a aruncat de la etaj!
11 feb. 2019, 13:29

Fratele lui Mirel Rădoi e în comă, după ce s-a aruncat de la etaj!

Nu-l supărați pe Teja! "Veți vedea mâine!". Antrenorul de la FCSB și fentele din conferință
01 feb. 2019, 12:01

Nu-l supărați pe Teja! „Veți vedea mâine!”. Antrenorul de la FCSB și fentele din conferință

Victorii pentru Begu și Niculescu, în Thailanda. Monica a câștigat "duelul slice-urilor", tăind o favorită de pe lista turneului
28 ian. 2019, 18:13

Victorii pentru Begu și Niculescu, în Thailanda. Monica a câștigat „duelul slice-urilor”, tăind o favorită de pe lista turneului

STORY | Manechin la New York, sportiv la CSM București. A defilat pentru firme celebre, dar visul său e să se califice la JO 2020. Ionuț Radu: "Ian Thorpe e idolul meu"
23 ian. 2019, 14:51

STORY | Manechin la New York, sportiv la CSM București. A defilat pentru firme celebre, dar visul său e să se califice la JO 2020. Ionuț Radu: „Ian Thorpe e idolul meu”