Naționala masculină de volei a României revine după 43 de ani la un Campionat Mondial, ultima sa prezență fiind la ediția din 1982, în Argentina.
Tricolorii pleacă în această seară spre Filipine cu obiectivul setat: două victorii în grupă și calificarea în optimile competiției!
Voleibaliștii tricolori revin după mai bine de patru decenii la un Campionat Mondial, ultima prezență a României fiind consemnată în Argentina, în 1982.
Delegația noastră pornește astă-seară spre Filipine, obiectivul setat de conducerea federației fiind unul clar: două victorii în grupă și calificarea în optimile de finală ale turneului final.
La conferința premergătoare plecării spre Campionatul Mondial (12-28 septembrie) au dialogat cu jurnaliștii președintele Adin Cojocaru, vicepreședintele Mihai Duță și jucătorii Bela Bartha și Adrian Aciobăniței.
„Obiectivul federației este acela de a prinde cel puțin optimile competiției, adică ieșirea din grupe. Avem experiența unui Campionat European și toată lumea știe, jucători, staff, că în a doua parte a competiției depinde de zi, de felul în care ești angrenat. De acolo, partea cea mai stresantă este cea din grupe. După aceea sper să avem un parcurs cât se poate de lung. Băieții sunt pregătiți din toate punctele de vedere, sper să fie bine și din punct de vedere al sănătății. În teren ei știu ce au de făcut”, a spus președintele Adin Cojocaru.
Dacă până acum, la Campionatul Mondial de volei masculin participau 24 de echipe, din acest an numărul echipelor calificate s-a suplimentat a 32. Naționala României a acces la turneul final datorită locului 26 ocupat în ierarhia mondială.
S-au calificat la CM primele trei echipe de pe fiecare continent, țara gazdă și campioana mondială en-titre: Filipine (țara gazdă), Italia (campioana mondială), Polonia, Slovenia, Franța (Europa), Japonia, Iran, Qatar (Asia), Brazilia, Argentina, Columbia (America de Sud), SUA, Canada, Cuba (America de Nord și Caraibe), Egipt, Algeria și Libia (Africa).
Apoi, după poziția din clasamentul mondial, au ajuns la Mondial următoarele echipe: Germania, Serbia, Țările de Jos, Ucraina, Belgia, Turcia, Cehia, Bulgaria, Portugalia, Finlanda, Tunisia, China, România, Chile și Coreea de Sud.
România face parte din Grupa B a Campionatului Mondial de volei masculin, alături de reprezentativele similare ale Poloniei, Țărilor de Jos și Qatarului. Cele 32 de echipe vor fi împărţite în opt grupe, iar primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în următoarea fază eliminatorie: optimi, sferturi, semifinale, finale.
„Le mulțumesc băieților și staff-ului tehnic pentru sacrificiile pe care le-au făcut, împreună cu familiile lor, să se sacrifice pentru acest țel extraordinar de a aduce voleiul spre marea performanță. Le urez mult succes, îi așteptăm acasă cu un rezultat bun și sperăm ca viitorul să fie din ce în ce mai strălucit pentru voleiul românesc, și masculin, și feminin”, a declarat și vicepreședintele Mihai Duță.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2F541974351_1187837943387802_6248384949359010649_n-1400x933.jpg)
Foto: Facebook
Federatia Romana de Volei
România a bifat până acum 10 turnee finale mondiale, începând cu anul 1949, ultima participare fiind în 1982, când ne-am clasat pe un modest loc 15. Patru medalii are România la Campionatele Mondiale: argint în 1956 şi 1966, respectiv bronz în 1960 şi 1962.
Selecționerul Sergiu Stancu a prefațat competiția din Filipine și confirmă faptul că elevii săi vor face totul pentru îndeplinirea obiectivului. Tehnicianul dezvăluie și punctul forte al primei noastre reprezentative și anunță că, programul grupei, îi avantajează pe tricolori.
„Plusul nostru este forța grupului. Formează un grup foarte unit. De ceva ani de zile sunt în aceeași componență și uitați că rezultatele au apărut. Ne bazăm pe calitatea individuală a jucătorului și pe jocul de echipă. Forța grupului va fi cea care va face diferența.
Ne așteaptă meciuri foarte grele. Ca să ieșim din grupe, e nevoie de două victorii. Acestea sunt calculele de la București, vom vedea la fața locului. Înseamnă mult când trebuie să le faci și e normal când deja le-ai obținut. Vom face totul pentru a ne îndeplini acest obiectiv. Programul cred că ne avantajează”, a afirmat selecționerul Sergiu Stancu.