Un hocheist a fost ucis de un adversar în timpul meciului! I-a tăiat gâtul cu patina

Un hocheist a fost ucis de un adversar în timpul meciului! I-a tăiat gâtul cu patina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un meci de hochei din Marea Britanie s-a încheiat dramatic. Adam Johnson, 29 de ani, un hocheist american, a murit după ce a i s-a tăiat gâtul cu patina.

Un hocheist a fost ucis de un adversar în timpul meciului! I-a tăiat gâtul cu patina

Hocheistul de la Nottingham Panthers, titular în meciul din deplasare cu Sheffield Steelers, a fost implicat într-o contră desfășurată la mijlocul terenului, cu șase minute înaintea finalului reprizei a doua.

Un jucător advers a ridicat prea mult piciorul și a ajuns cu lama patinei la nivelul gâtului lui Johnson. El s-a ridicat, a ajuns la banca tehnică, dar și-a pierdut repede cunoștința.

Spectatorii, aproximativ 8.000 au asistat la meci, au privit șocați cum Adam Johnson sângerează. Unii dintre ei, potrivit presei internaționale, au leșinat câdn au văzut scena respectivă. Meciul a fost întrerupt la scorul 2-1 pentru Sheffield. „Toți membrii Nottingham Panthers sunt cu adevărat devastați să anunțe că Adam Johnson a murit tragic în urma unui accident ciudat la meciul din Sheffield de aseară. Nottingham Panthers ar dori să transmită gândurile noastre și condoleanțe familiei lui Adam, partenerei sale și tuturor prietenilor săi în acest moment extrem de dificil. Toată lumea din club, inclusiv jucătorii, personalul, conducerea și proprietarul, are inima zdrobită de vestea morții lui Adam. Adam, numărul nostru 47, nu a fost doar un jucător remarcabil de hochei pe gheață, ci și un mare coechipier și o persoană incredibilă, care avea toată viața în față” arată comunicatul celor de la Nottingham Panthers. Liga engleză de hochei a hotărât să amâne toate meciurile de duminică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…