Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a câștigat vineri Memorialul Elemer Tordai, turneu amical disputat în Sala Transilvania din Sibiu.
În primul meci de la Sibiu, „lupii negri” au învins, joi, pe FC Argeș, scor 100-92.
Vineri, în cel de-al doilea meci, CS Vâlcea 1924 a depășit-o pe CSU Sibiu, echipa gazdă, cu 98-92. Astfel, echipa pregătită de Toni Constantinides și-a adjudecat trofeul pus în joc la Sibiu. Vâlcenii au mai câștigat și Cupa Corona de la Brașov.
Venit în vară în Zăvoi în postura de director tehnic, Claudiu Alionescu este mulțumit de perioada de pregătire.
„Suntem la final perioadei de pregătire, am avut 8 jocuri tari, suntem pe un drum bun, am crescut de la meci la meci. Am avut doar meciuri puternice, mulțumim conducerii clubului pentru această oportunitate, am jucat cu campioana U BT Cluj, am jucat două meciuri internaționale, am întâlnit doar echipe cu pretenții la play-off din campionat, care ne-au ajutat să ne întărim ca echipă, grup și să avem o percepție despre sezonul viitor.
Nu rezultatele ne-au interesat în aceste meciuri amicale, dar suntem mulțumiți că terminăm cu bilanț pozitiv”, a spus Claudiu Alionescu.
Vâlcenii și-au anulat amicalul pe care urmau să îl dispute săptămâna viitoare, la Craiova, cu SCM.
„Volumul mare de amicale ne-a făcut să cerem anularea. Am jucat două meciuri în fiecare weekend, cu intensitate, acum important e să ne recuperăm”, a mai spus oficialul clubului vâlcean.
Liga Națională de Baschet debutează pe 3 octombrie, dar meciul din prima etapă, CS Vâlcea 1924 – Steaua s-a amânat pentru 6 octombrie. Pe 3 octombrie, Sala Traian este ocupată cu meciul de handbal SCM Rm. Vâlcea – Tussies Metzingen, pentru care se va monta o suprafață specială, care ulterior trebuie scoasă.
„Lupii negri” țintesc play-off-ul în Liga Națională, obiectiv ratat în sezonul trecut.
„Obiectivul principal este intrarea în play-off, sistemul s-a modificat, intră direct primele 6, iar locurile 7-10 joacă play-in. Sper să intrăm direct în play-off, iar acolo practic este altă competiție, cu alte ambiții, unde orice este posibil”, a mai spus Claudiu Alionescu.