WTA implementează o nouă regulă care le dă fiori jucătoarelor de top, începând cu sezonul 2024! Sorana Cîrstea e direct vizată

WTA implementează o nouă regulă care le dă fiori jucătoarelor de top, începând cu sezonul 2024! Sorana Cîrstea e direct vizată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Tenisului Feminin (WTA) schimbă regulamentul începând cu sezonul 2024, iar Sorana Cîrstea (România, 26 WTA) este direct vizată.

Noua regulă care va intra în vigoare începând cu sezonul 2024 le interzice jucătoarelor din Top 30 să mai participe la turnee din seria WTA 250, dacă în paralel se desfășoară un concurs de categorie superioară.

Până acum nu exista nicio restricție privind participarea sportivelor la turneele din circuit, aceastea întocmindu-și programul după bunul lor plac. România mai are o singură reprezentantă în Top 30 după suspendarea Simonei Halep, în persoana Soranei Cîrstea.

Noua regulă implementată de WTA le dezavantajează pe jucătoarele din Top 30, printre care se numără și Sorana Cîrstea

Decizia îi favorizează pe organizatorii turneelor importante, în timp ce jucătoarele și competițiile WTA 250 au de suferit. Sportivele din Top 30 WTA, printre care se numără și Sorana Cîrstea, vor fi înregistrate automat la competițiile WTA 500, dacă în săptămâna respectivă este programat un turneu WTA 250.

Un exemplu concret îl regăsim în săptămâna 5-11 februarie 2024, când sunt programate turneele WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca și WTA 500 Mubadala Abu Dhabi Open. Din păcate pentru fanii români, nicio jucătoare din Top 30 nu se va putea înscrie la Cluj-Napoca.

Sorana Cîrstea, cea care a jucat la ediția precedentă a turneului din Ardeal – a pierdut în primul tur cu Eva Lys, a câștigat de-a lungul carierei doar turnee de categorie WTA 250. Sori” a cucerit primul trofeu la Tașkent 2008, iar 13 ani mai târziu și-a adjudecat titlul de la Istanbul 2021.

Turneul WTA de la Cluj-Napoca nu se va mai desfășura toamna, ci iarna

Organizatorii turneului de la Cluj-Napoca au anunțat că a patra ediție nu va mai avea loc toamna, ci iarna, în luna februarie: Schimbarea perioadei în care are loc Transylvania Open, din toamnă în iarnă, reprezintă un pas important pentru noi. Este o mișcare strategică și suntem extrem de fericiți că am reușit să o implementăm.

Prin plasarea noastră la începutul calendarului, după Australian Open, vom fi printre primele turnee din circuit, sporind șansele noastre de a aduce la Cluj jucătoare valoroase. Prin programarea evenimentului după alte competiții din aceeași zonă, oferim jucătoarelor posibilitatea de a continua seria de turnee în Europa.

În plus, la început de an, jucătoarele sunt într-o formă mai bună și determinate să acumuleze rapid cât mai multe puncte pentru a-și asigura o poziție puternică în clasament. Sperăm să ne menținem și în viitor această poziție avantajoasă”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul singurului turneu WTA din România.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…