Vestea incredibilă care îi dă aripi Simonei Halep! S-a înscris la primul turneu după suspendarea pentru dopaj, apoi și-a distrus toți adversarii. FOTO

Vestea incredibilă care îi dă aripi Simonei Halep! S-a înscris la primul turneu după suspendarea pentru dopaj, apoi și-a distrus toți adversarii. FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Veste uimitoare în lumea tenisului, care îi dă aripi Simonei Halep! Un jucător interzis 13 luni pentru dopaj a reușit să câștige fără emoții primul turneu pe care l-a disputat, după expirarea suspendării.

Kamil Majchrzak (Polonia, 27 de ani) îi demonstrează Simonei Halep (România, 32 de ani) că există viață și după o suspendare pentru dopaj! Majchrzak a fost șters din clasament, la fel cum a pățit și Halep, iar polonezul este nevoit să joace la turnee ITF, pentru a-și recâștiga locul pe prima scenă a tenisului mondial.

Kamil le-a demonstrat tuturor că nimic nu-i poate sta în cale, încă de la primul turneu la care s-a înscris! El a triumfat duminică în cadrul concursului de 15.000 de dolari de la Monstir (Tunisia), după ce l-a învins în finală cu 6-1, 6-1 pe Ryuki Matsuda (Japonia, 617 WTA).

Vestea care îi dă aripi Simonei Halep! Tenismenul judecat în paralel cu Simona Halep a câștigat primul turneu după suspendarea pentru dopaj

Kamil Majchrzak a defilat în această săptămână la Monastir, primul turneu la care a participat după mai bine de un an în care a stat pe bară, din cauza suspendării pentru dopaj! Polonezul a făcut instrucție cu toți cei 8 adversari pe care i-a întâlnit și nu a cedat nici măcar un set pe toată durata turneului.

Majchrzak a trecut de Philip Hjorth (Danemarca, 1604 ATP) cu 6-4, 6-4, în primul tur al calificărilor, apoi de Ibrahim Snoussi (Tunisia) cu 6-0, 6-0, în finala calificărilor. Pe tabloul principal, Kamil i-a învins pe Dimitris Sakellaridis (Grecia, 2.023 ATP) cu 6-0, 6-2, Geni Inoue (Japonia, 1.972 ATP) cu 6-0, 6-0, Oliver Tarvet (Marea Britanie, 889 ATP) cu 6-3, 6-4, Ilia Simakin (Rusia, 688 ATP) cu 6-0, 6-3, Tao Mu (China, 683 ATP) cu 6-0, 6-4 și Ryuki Matsuda (Japonia, 617 WTA) cu 6-1, 6-1.

Chiar dacă a întâlnit adversarși modești, performanța reușită de Kamil Majchrzak este una ieșită din comun: polonezul a câștigat 96 de game-uri și a pierdut doar 26, la primul turneu de la revenirea în activitate.

Kamil Majchrzak i-a convins pe acuzatori că nu s-a dopat cu bună știință și a primit o suspendare de 13 luni

Kamil Majchrzak a fost judecat în paralel cu Simona Halep, dar fostul număr 75 ATP a primit o pedeapsă mai blândă decât sportiva noastră, care a fost suspendată patru ani. Ambii au susținut că au ingerat suplimente alimentare contaminate, dar spre deosebire de polonez, Halep nu i-a convins pe acuzatorii de la Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) că nu a luat cu bună știință substanțe interzise, așa că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Jucătorul a recunoscut încălcările regulilor anti-doping, deși a declarat că nu a ingerat cu bună știință substanțe interzise. Majchrzak a susținut că rezultatele testelor au ieșit pozitiv în urma ingerării unui supliment contaminat, oferind dovezi sub formă de chitanțe de achiziție și mostre ale suplimentului din același lot pentru testare. Pliculețe au fost trimise spre analiză atât de jucător, cât și de ITIA, confirmând prezența acelorași substanțe Interzise găsite în testele pozitive ale lui Majchrzak”, a precizat ITIA în cazul Majchrzak, polonezul fiind suspendat 13 luni.

ITIA a motivat decizia prin faptul că i-a avertizat pe jucătorii de tenis asupra riscurilor pe care le presupune consumul de suplimente nutritive: ITIA a acceptat că Majchrzak nu a ingerat cu bună știință sau intenționat substanțele interzise, ​​iar dovezile suplimentare arată că jucătorul s-a consultat cu un dietetician cu privire la supliment și ingredientele acestuia. Cu toate acestea, Majchrzak a recunoscut că nu a fost lipsit de vină, jucătorii de tenis fiind conștienți de riscurile de contaminare a suplimentelor în urma mai multor cazuri de mare profil din ultimele sezoane și campaniilor lansate de ITIA privind riscurile de contaminare a suplimentelor. Analiza probelor a confirmat prezența substanței interzise SARM S-22, a metaboliților LGD-4033 și a unui agonist PPARδ – toate substanțele nespecifice enumerate în Lista interzisă a Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) din 2022″, a mai transmis organismul anti-doping.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…