Verdasco, coșmarul lui Nole!**

Ibericii domină total, așa cum era de așteptat, sezonul pe zgură. Finala de la Monte Carlo a fost una 100% spaniolă, Nadal învingându-l fără drept de apel pe Verdasco și există șanse mari ca și finala de la Roma să fie disputată de sportivi din peninsulă, în fiecare sfert de finală fiind prezent un jucător din țara lui Cervantes. În probabil cel mai așteptat sfert de finală al turneului de la Foro Italico, s-au întâlnit Verdasco și Djokovic, doi jucători de top 10 ATP. Finalist în ultimii doi ani la Roma (în 2008 s-a impus în ultimul act, contra lui Wawrinka, anul trecut a pierdut la Nadal), Nole voia să își ia revanșa în fața lui Verdasco, jucător care i-a administrat la Monte Carlo a doua cea mai umilitoare înfrângere din carieră - 6-2, 6-2. Nici de această dată sârbul nu a fost mai norocos, chiar dacă a ținut mult mai aproape de adversar. După un meci maraton, care s-a întins pe durata a peste trei ore, ibericul s-a impus cu 7-6(4), 3-6, 6-4 și va da piept în semifinale cu învingătorul dintre Tsonga și Ferrer. 5-4 este palmaresul întâlnirilor directe Nole-Verdasco, sârbul reușind să câștige două dispute chiar pe zgură. În celelalte două sferturi de finală se întâlnesc Nadal - Wawrinka și Gulbis - F. Lopez.
Verdasco, coșmarul lui Nole!**

Ibericii domină total, așa cum era de așteptat, sezonul pe
zgură. Finala de la Monte Carlo a fost una 100% spaniolă, Nadal
învingându-l fără drept de apel pe Verdasco și există șanse mari ca
și finala de la Roma să fie disputată de sportivi din peninsulă, în
fiecare sfert de finală fiind prezent un jucător din țara lui
Cervantes.

În probabil cel mai așteptat sfert de finală al turneului de la
Foro Italico, s-au întâlnit Verdasco și Djokovic, doi jucători de
top 10 ATP. Finalist în ultimii doi ani la Roma (în 2008 s-a impus
în ultimul act, contra lui Wawrinka, anul trecut a pierdut la
Nadal), Nole voia să își ia revanșa în fața lui Verdasco, jucător
care i-a administrat la Monte Carlo a doua cea mai umilitoare
înfrângere din carieră – 6-2, 6-2. Nici de această dată sârbul nu a
fost mai norocos, chiar dacă a ținut mult mai aproape de adversar.
După un meci maraton, care s-a întins pe durata a peste trei ore,
ibericul s-a impus cu 7-6(4), 3-6, 6-4 și va da piept în semifinale
cu învingătorul dintre Tsonga și Ferrer.

5-4
este palmaresul întâlnirilor directe Nole-Verdasco, sârbul reușind
să câștige două dispute chiar pe zgură.

În celelalte două sferturi de finală se întâlnesc Nadal –
Wawrinka și Gulbis – F. Lopez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro