Vârsta nu îl împiedică pe Federer să-și continue perioada de invincibilitate. Ajuns la 36 de ani, elvețianul are un număr impresionant de victorii pe iarbă

Roger Federer bate record după record. Chiar dacă a ajuns la 36 de ani, elvețianul continuă să facă spectacol pe terenul de tenis. Federer a ajuns la 20 de victorii consecutive pe iarbă.

În această săptămână, Federer participă la Halle, unde are ocazia să ridice deasupra capului al zecelea trofeu la turneul din Germania.  Grație victoriei din semifinale, 7-6(1), 7-5, împotriva lui Denis Kudla, Federer a reușit să atingă o bornă importantă. A obținut a 20-a victorie consecutivă pe iarbă. În meciul din finală îl va avea ca adversar pe Borna Coric, locul 34 ATP, în fața căruia are două victorii din două meciuri. În cazul în care se va impune, elvețianul va rămâne pe prima poziție a clasamentului. 
 
Ultima înfrângere a lui Roger datează de anul trecut, de la Stuttgart, când pierdea în fața lui Tommy Haas, pe 14 iunie 2017. De atunci, a participat la 3 turnee, printre care și Wimbledon.  În ciuda numărului impresionant de victorii, Roger Federer  este departe de recordul său pe iarbă. În perioada 2003-2008, elvețianul a reușit 65 de victorii consecutive.
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]