Acasa » Alte Sporturi » Tenis » US Open | Irina Begu, învinsă în primul tur, al treilea an la rând. Seriile Kozlovei au fost nimicitoare: șase game-uri în primul set, șapte puncte în tiebreak

US Open | Irina Begu, învinsă în primul tur, al treilea an la rând. Seriile Kozlovei au fost nimicitoare: șase game-uri în primul set, șapte puncte în tiebreak

Irina Begu (55 WTA) a părăsit turneul de la US Open încă din primul tur, învinsă de ucrainianca Kateryna Kozlova (118 WTA), scor 6-2, 7-6(7).
US Open | Irina Begu, învinsă în primul tur, al treilea an la rând. Seriile Kozlovei au fost nimicitoare: șase game-uri în primul set, șapte puncte în tiebreak

Irina Begu (55 WTA) a părăsit turneul de la US Open încă din primul tur, învinsă de ucrainianca Kateryna Kozlova (118 WTA), scor 6-2, 7-6(7).

Românca a avut parte de un meci de coșmar: deși a avut serii bune în meci, nu a reușit să convertească și să puncteze și prin set câștigat. Sportiva antrenată de Artemon Apostu-Efremov a deschis meciul cu break și a confirmat în primă fază cu serviciu adjudecat la mare luptă, după trei mingi de re-break salvate în fața mai tinerei sale adversare. La 2-0 însă s-a rupt filmul: pe fondul unui procentaj extrem de scăzut la prima minge, de doar 54%, Irina a început să piardă pe serviciu game după game. Astfel, după doar 34 de minute, Kozlova mergea spre bancă cu un 6-2 dur pentru moralul Irinei, cu șase game-uri pierdute la rând de tricoloră.

Setul doi a început cu aceleași probleme pe lansare pentru Irina, care a pierdut alte trei game-uri la rând pe serviciu, astfel încât faptul că primul break i-a aparținut nu a mai contat. Pe tabelă, Kozlova a ajuns la 3-1 și 5-2. Abia de aici, românca a dat startul unui forcing consistent.

Begu a lăsat impresia că poate forța decisivul în fața Kozlovei, săltând cu 30 de unități procentajul la prima minge, până la 85%. A anulat trei mingi de meci, a egalat la 5-5, dar a ratat finalizarea. I-a lipsit un fir de ață la 5-5, când a ratat două mingi de break și KO pentru Kozlova în manșa a doua. Cele două au mers în tiebreak, Irina a câștigat primele patru puncte pe serviciul sportivei din Ucraina, dar a fost ea cea întoarsă acum, de la  6-2 în decisivul supraviețuirii. Ratând din nou primele servicii, Irina a urmărit-o neputincioasă pe Kozlova cum răstoarnă scorul și se impune cu 9-7 în tiebreak, 2-0 în partidă. Iar ultimul gest al româncei a fost unul de frustrare: a dat cu racheta de pământ cu toată forța.

78 de minute a durat setul doi al meciului Begu – Kozlova

6 duble greșeli a trimis Begu

2014 este ultima ediție de US Open la care Begu a câștigat un meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]