US OPEN, calificări | Irina Bara a obținut prima victorie sub umbrela unui turneu de Mare Șlem și joacă împotriva unei americance în meciul al doilea

US OPEN, calificări | Irina Bara a obținut prima victorie sub umbrela unui turneu de Mare Șlem și joacă împotriva unei americance în meciul al doilea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Bara (192 WTA) a câștigat primul meci în calificările de la US Open, prin retragerea adversarei sale din Franța, la scorul de 7-5, 2-6, 3-0 pentru tricolora de 22 de ani.

A noua româncă din ierarhia WTA a luat un prim set în care s-au reușit cinci break-uri, în 50 de minute. Franțuzoaica Georges a dat o replică aspră în setul doi, având două mingi pentru 6-0, însă Irina a dat start revenirii, cu două game-uri consecutive. Irina Bara își clădise un avantaj solid, cu două break-uri în față până în momentul în care Georges a decis că nu mai poate continua, după o oră și 58 de minute de joc.

Irina Bara mai are nevoie de două victorii pentru a face pasul pe tabloul principal. Pentru ea urmează un meci în turul doi împotriva reprezentantei Statelor Unite, Bernarda Pera (146 WTA) – o sportivă tot de 22 de ani ca și Irina, aflată pe lista capilor de serie în calificări.


Irina Bara, a noua româncă în clasamentul WTA, dispută în premieră calificările turneului de la Flushing Meadows. La 22 de ani, tricolora aflată pe poziția 192 WTA se află la doua prezență consecutivă pe tabloul de calificare al unui concurs de Mare Șlem al senioarelor, după experiența Wimbledon 2017. În capitala Angliei, Irina a fost învinsă în primul tur al calicărilor, cu dublu 4-6, de reprezentanta Austriei, Barbara Haas (179 WTA la momentul respectiv).

La US Open, Irina încearcă să spargă gheața și să înregistreze un prim succes sub umbrela unui turneu de Mare Șlem. Tragerea la sorți i-a scos în cale o jucătoare cu patru ani mai în vârstă și 31 poziții mai jos în clasamentul WTA.

Myrtille Georges (223 WTA) a fost la un pas de calificarea pe tabloul principal de la US Open în 2016, după victorii la Misa Eguchi și proaspăt-retrasa Melanie Oudin, însă a pierdut în ultimul meci. Georges are însă în carieră trei prezențe pe tabloul principal dintr-un turneu de Mare Șlem și o victorie la French Open pe tabloul mare de 128. la americanca Christina Mchale (2016, turul 1).

  • Miniona Irina, beneficiara unui wildcard la turneul BRD Bucharest Open în această vară, a câștigat cel puțin câte un titlu ITF și la simplu și la dublu în ultimii cinci ani. În 2017, Irina Bara a triumfat în Suedia, la Bastad, într-un ITF de categorie superioară, din seria 25K.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen