Turneul „Matadorului”! Rafael Nadal, campion pentru a noua oară la Monte Carlo

Rafael Nadal a câștigat, duminică, finala turneului Masters de la Monte Carlo, după ce s-a impus, în trei seturi, scor 7-5, 5-7, 6-0, în fața francezului Gael Monfils. Spaniolul a cucerit trofeul cu numărul nouă la competiția din Principat.
Turneul "Matadorului"! Rafael Nadal, campion pentru a noua oară la Monte Carlo

Rafael Nadal a câștigat, duminică, finala turneului Masters de la Monte Carlo, după ce s-a impus, în trei seturi, scor 7-5, 5-7, 6-0, în fața francezului Gael Monfils. Spaniolul a cucerit trofeul cu numărul nouă la competiția din Principat.

Rafael Nadal a avut nevoie de o oră și 47 de minute pentru a se impune în fața francezului Gael Monfils. Numărul 5 mondial făcut break-ul decisiv în game-ul 12 și s-a impus cu 7-5. Manșa secundă a fost la fel de echilibrată și s-a încheiat cu un scor identic, însă, de această dată, câștigător a fost francezul Monfils. Setul decisiv a fost la discreția lui Rafael Nadal, care nu i-a mai cedat nici măcar un game adversarului său.

S-a terminat 7-5, 5-7, 6-0 pentru Rafael Nadal, care a cucerit al nouălea trofeu la Monte Carlo. Celelalte opt au fost adjudecate consecutiv, în perioada 2005-2012. Ultimul act cu Gael Monfils a reprezentat finala cu numărul 100 pentru jucătorul iberic, care s-a impus în 68 dintre acestea. Totodată, Nadal a ajuns și la 28 de turnee Masters câștigate, fiind la egalitate cu liderul mondial, Novak Djokovic.

Ibericul în vârstă de 29 de ani se află la primul titlu câștigat după o pauză de opt luni. Nadal a triumfat ultima dată în august 2015, la Hamburg, unde s-a impus în fața lui Fabio Fognini, scor 7-5, 7-5.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]