„Sweet 29” | Mihaela Buzărnescu și-a câștigat, în premieră, biletul de acces pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem. Debutează pe ‘main draw’ împotriva unei specialiste a US Open-ului, care a pierdut o singură dată în primul tur: o româncă a bătut-o

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (133 WTA) a obținut o super-victorie în ultimul tur al calificărilor de la US Open și va juca, în premieră, pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem, la 29 de ani. Jucătoarea cu 4 titluri ITF câștigate la simplu în 2017 își face debutul pe main-draw-ul unui turneu de Mare Șlem împotriva danezei Caroline Wozniacki (cap de serie 5 la New York).

  • Aflată la a 11-a prezență pe tabloul principal de la Flushing Meadows, Wozniacki poate fi considerată o specialistă a ultimului turneu de Mare Șlem din sezonul de tenis: ambele finale de Grand Slam jucate de daneză de-a lungul carierei s-au înregistrat la New York – în 2009 și 2014, iar blondina a pierdut o singură dată în primul tur (2012 – învinsă de românca Irina Camelia Begu).
  • România va avea, astfel, șase reprezentante pe tabloul principal de simplu la Flushing Meadows, competiție care se va desfășura în perioada 28 august – 10 septembrie.
  • Distribuția tricolorelor pe tablou este acum una perfect simetrică: Monica Niculescu, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea – pe jumătatea superioară și, respectiv, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Irina Begu pe jumătatea inferioară.

„Miki” a luptat fantastic și a depășit-o, după două ore și 51 de minute de joc, pe Mariana Duque- Marino (107 WTA), reprezentanta Columbiei care înregistrase, de-a lungul sezonului 2017, victorii la trei românce – Patricia Țig, Irina Begu și Monica Niculescu. Dintre tricolore, doar Simona Halep reușise să o învingă în 2017 pe reprezentanta țării cafelei.

Mihaela Buzărnescu a purtat o luptă teribilă în primul set: a revenit de două ori de la avantaj de un break pentru Duque-Marino, a avut cinci mingi de set la 6-5. pe serviciul columbiencei, însă i-a lipsit un strop de inspirație. Favorita patru pe tabloul de calificare a profitat și a câștigat tiebreak-ul, cu 7-4, în 68 de minute.

Efortul parcă s-a simțit mai mult în cazul columbiencei. Deși a urcat cu 14% procentajul primului serviciu (de la 56% la 70%), Duque-Marino s-a văizut dominată în game-urile proprii. Nu a reușit să își apere niciodată lansarea în setul doi, iar Mihaela Buzărnescu a împins meciul în decisiv, după 39 de minute, cu un destul de categoric 6-2.

Setul trei nu a fost simplu: Duque-Marino a luat primul avantaj, a condus pe tabelă cu 2-0, dar Mihaela Buzărnescu a revenit prompt, cu serie de patru game-uri câștigate, care au înclinat decisiv balanța în favoarea româncei.

6-1, 6-4 a fost scorul finalei prestigiosului turneu de junioare Orange Bowl, câștigată de Caroline Wozniacki în fața Mihaelei Buzărnescu, în 2005. Deși diferența de vârstă dintre ele este de doi ani, Caro și Miki au fost de trei ori advesare la juniori: românca i-a luat un singur set danezei, pe zgură (în condițiile în care s-au duelat pe trei suprafețe diferite).

  • Cîrstea și Begu, celelalte două românce trimise de tragerea la sorți către un duel în primul tur cu o jucătoare venită din calificări, și-au aflat și ele adversarele. Sorana (53 WTA) o va întâlni pe olandeza Lesley Kerkhove (170 WTA), în timp ce Irina Begu (57 WTA) se va duela cu ucrainianca Kateryna Kozlova (115 WTA).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen