„Știu care este problema”. În 2018, Rafael Nadal a încheiat prin abandon 2 din 4 turnee de Mare Șlem: ce a spus la conferința de presă, la câteva minute după retragerea de la US Open

  • Publicat:
  • Actualizat:

Urăsc să mă retrag, dar să mai stau pe teren un set, să joc astfel, ar fi fost prea mult pentru mine„, a declarat Rafael Nadal, la câteva minute după abandonul din semifinalele US Open, în fața lui Juan Martin del Potro. Argentinianul conducea cu 7-6(3), 6-2, în momentul în care ibericul a abandonat.

Pentru liderul mondial, sezonul 2018 de Grand Slam-uri a fost unul bizar: a fost răpus de probleme fizice și forțat la abandon în 2 din 4, de fiecare dată pe hard (Australian Open – în sferturi, în duelul cu Marin Cilic și la US Open – în semifinale, în duelul cu Del Potro), a câștigat en-fanfare la Roland Garros un al 11-lea trofeu al carierei și a cedat în semifinale la Wimbledon, în set decisiv, după multe oportunități irosite.

Turneul de la Flushing Meadows a fost greu pentru Nadal. În condiții meteo extreme, care au foțat organizatorii să utilizeze în premieră la masculin o regulă de caniculă, ibericul a jucat două partide extenuante, la un nivel extrem de ridicat – cu rusul Khachanov în turul 3 (victorie în patru seturi și 4 ore, 23 minute de joc) și apoi cu Dominic Thiem – în sferturi (5 seturi, 4 ore, 49 minute). Aceste dueluri au intrat pe lista celor mai bune meciuri de la US Open 2018, însă, totodată, și-au pus amprenta vizibil asupra condiției liderului mondial. În plus, au mai fost alte 3 ore și 19 minute de luptă în optimi, contra lui Basilashvili.

Am avut niște probleme în turneu. Toată lumea știe că am avut probleme în meciul doi sau în al treilea. Am fost apoi mai bine, dar, în primul set, am simțit ceva la genunchi, apoi am încercat să mă păstrez în anumite momente, pentru a salva ce se mai putea salva. Nu a fost să fie astăzi. Am amânat cât de mult am putut decizia, vă puteți imagina cât de greu mi-a fost să spun – la revedere înainte ca meciul să se fi încheiat. Dar era și foarte greu să continui să joc. Durerea era prea mare și, una peste alta, ăla nu era un meci de tenis. Un jucător juca, iar celălalt era pe partea cealaltă a fileului”, a explicat Nadal la conferința de presă.

NU m-am simțit mai rău ieri când m-am antrenat sau înainte de meci. Cu genunchiul, este mereu ceva foarte similar atunci când se întâmplă. Durerea este foarte similară. Dar astăzi a fost puțin mai agresivă la mișcare. Mental este mult mai greu„, a mai spus elevul lui Carlos Moya.

Spaniolul este convins că nu este vorba despre o ruptură. „Nu, ar fi mult mai rău și mai dur. Știu ce am. Este ceva similar cu ceea ce am întotdeauna, așa că trebuie să fac tratamentul potrivit. Nu este genul de accidentare care îți spune clar – stai trei săptămâni și ești ok. Stai șase luni și ești înapoi. Dar știu ce se întâmplă cu genunchiul și știu ce trebuie să fac pentru a fi mai bine cât mai repede posibil. Avem experiență. Sunt sigur că nu vor fi șase luni de pauză, desigur, era doar o comparație„, a punctat ibericul, care a vorbit mai apoi despre imaginea de ansamblu.

Am doi ani excelenți, așa că trebuie să mă bucur de aceste momente. Până în acest moment, anul ăsta a fost fantastic. Când ești atât de aproape și ai șansa de a lupta pentru trofeu – este totuși frustrant. Este dur pentru mine. Nu este vorba că am pierdut. Ci despre faptul că nu am avut șansa să mă lupt până la capăt. Dar, toată cariera mea m-am confruntat cu astfel de situații. Am ratat astfel multe oportunități. Aceste momente sunt dificile. Dar, în același timp, trebuie să continui și să muncesc pentru a-mi crea alte oportunități. Joc de manieră justă și mă bucur de acest lucru. Am succes la 32 de ani. Multă lume de aici, inclusiv eu, nu credeam că voi fi la acest nivel la vârsta asta. Însă iubesc jocul, așa că voi continua să lupt și să muncesc din greu. Nu o să mă plâng. Asta este. Voi merge mai departe„, a promis Nadal.

  • Rafael Nadal va păstra un avans de 1.860 de puncte în fața locului 2 mondial indiferent de rezultatele finale înregistrate la US Open. Roger Federer nu poate fi detronat deocamdată de pe poziția secundă, nici de către Del Potro, nici de către Novak Djokovic sau Kei Nishikori.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…