Simona o poate depăși pe Serena în clasament! Scenariul FABULOS prin care Halep intră în istorie după US Open

Simona o poate depăși pe Serena în clasament! Scenariul FABULOS prin care Halep intră în istorie după US Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, în fața Serenei Williams în clasament: un vis care poate deveni realitate pentru sportiva în vârstă de 24 de ani chiar în două săptămâni! Condițiile pentru ca Halep să treacă peste actualul lider mondial în ierarhia WTA sunt greu, dar nu imposibil de îndeplinit: Simona trebuie să câștige titlul de la US Open, iar Serena să nu ajungă în turul al treilea!

Halep e în formă, Williams s-a retras la ultimele două turnee din circuit

Prin prisma jocului solid arătat în sezonul de hard, Halep este una dintre marile favorite la câștigarea titlului de la US Open, performanță care i-ar aduce un beneficiu uriaș în clasament! Simona ar acumula 6.371 de puncte în visterie și s-ar poziționa în fața Serenei, dacă americanca ar pierde în primul sau cel târziu în al doilea tur (ar rămâne cu 6.280 de puncte sau cu 6.340 de puncte).

Scenariul respectiv nu este chiar irealizabil, așa cum ar crede mulți, având în vedere că Serena Williams suferă din cauza unei accidentări la umăr! Liderul mondial a declarat forfait pentru turnele disputate în sezonul de hard la Montreal și Cincinnati, iar la Jocurile Olimpice de la Rio a cedat devreme, în turul trei, după 4-6, 3-6 cu Elina Svitolina. Serena are un meci complicat în actul inaugural, contra Ekaterinei Makarova (Rusia, 36 WTA), în timp ce Simona o înfruntă marți pe Kirsten Flipkens (Belgia, 68 WTA).

Nu doar Simona ar profita de o înfrângere timpurie a Serenei

Devansarea Serenei Williams nu ar însemna pentru Simona Halep și urcarea pe locul 1 mondial, ocupat în prezent de americancă. Angelique Kerber (2 WTA în acest moment) nu poate fi depășită de Halep, ținând cont că nemțoaica are doar 130 de puncte de apărat, rămânând cu 6.740 de puncte dacă pierde în prima manșă. „Angie” a fost eliminată în turul al treilea la ediția trecută a US Open, în timp ce Simona și Serena sunt nevoite să își apere semifinalele jucate în 2015.

Serena Williams are mare nevoie să rămână în fotoliul de lider după US Open, doar astfel putând să doboare recordul absolut deținut de Steffi Graf, de 186 săptămâni consecutive petrecute pe locul 1 WTA. Dacă pică în clasament după US Open, Serena doar o egalează pe Steffi, însă americanca în vârstă de 34 de ani se află la mâna ei: câștigă turneul și rămâne lider mondial indiferent de rezultatele celorlalte adversare! În schimb, dacă Williams pierde înainte de semifinale, Kerber devine sigur noua regină din WTA.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele