În ce hal s-ar fi purtat Simona Halep cu o româncă angajată la un hotel de 7 stele în China! „Cea mai nasoală experiență pe care am avut-o cu o celebritate”

Gigi Grigorescu
În ce hal s-ar fi purtat Simona Halep cu o româncă angajată la un hotel de 7 stele în China! „Cea mai nasoală experiență pe care am avut-o cu o celebritate”
În ce hal s-ar fi purtat Simona Halep cu o româncă angajată la un hotel de 7 stele în China! „Cea mai nasoală experiență pe care am avut-o cu o celebritate”

O femeie din România angajată la un hotel de cinci stele din China a avut o experiență neplăcută cu Simona Halep, jucătoarea purtându-se urât cu ea.

Simona Halep s-ar fi purtat urât cu o femeie din România angajată la un hotel de șapte stele din China, aceasta spunând că a avut cea mai nasoală experiență cu o celebritate.

O coafeză spune că a avut o experiență urâtă cu Simona Halep, în urmă cu nouă ani

Incidentul s-ar fi întâmplat în 2015, în timpul turneului de la Wuhan. Simona Halep s-ar fi dus la coaforul din incinta hotelului de șapte stele în care locuia, unde era angajată și Raluca Ursu.

„Am întâlnit-o pe Simona Halep și a fost de departe cea mai nasoală experiență pe care am avut-o cu o celebritate. A fost în urmă cu câțiva ani, când locuiam în China. Vorbim de anul 2015. Toți cei care mă cunosc știu povestea, dar e prima dată când o spun pe TikTok.

La un moment dat, vine managerul ca să mă roage să mă duc până sus pentru că este o jucătoare de tenis acolo, care vrea să își facă ceva la păr și nu se înțelege cu cel care o coafa.

Intru și o văd pe Simona Halep. Menționez că era 2015, deci încă nu era așa cunoscută și campioană. Era pur și simplu o jucătoare de tenis bună, în ascensiune. Eu, bineînțeles că o cunoșteam”, și-a început ea relatarea.

Simona Halep ar fi avut o grimasă când coafeza i-a cerut să facă o fotografie împreună

Raluca a mai povestit că a întrebat-o pe Simona ce tip de coafură dorește, după care i-a transmis hairdresser-ului toate informațiile. La final, coafeza româncă a vrut să facă o poză cu Halep, iar aceasta ar fi avut o grimasă, dar până la urmă a acceptat.

Ea a mai precizat că a făcut poza, a și postat-o la vremea respectivă pe rețelele de socializare, dar după scurt timp a șters-o, deoarece a rămas cu un gust amar după respectiva întâmplare.

Mai mult, chiar, la scurt timp a intrat în coafor Ana Ivanovic, despre care Raluca Ursu spune că a fost cel mai fain om pe care l-a întâlnit. Coafeza i-a transmis că este din România, după care fosta jucătoare croată a inițiat un scurt dialog, întrebând-o ce face în China și dacă are de gând să se stabilească acolo, notează gsp.ro.

În 2015, Simona Halep a ajuns în semifinale la US Open și s-a impus la Shenzhen, Dubai și Indian Wells

La turneul de la Wuhan din 2015, Halep a fost eliminată în turul 2 de britanica Johanna Konta, cu 3-6, 6-3, 5-7, după ce în runda de debut o învinsese pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, cu 6-2, 6-1.

Ulterior, Simona a jucat și la Shanghai, dar s-a retras în primul tur, când Lara Arruabarrena-Vecino o conducea cu 5-4. Dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a început anul 2015 pe locul 3 WTA și l-a încheiat pe poziția secundă, cea mai „slabă” clasare fiind locul 4, pe 15 februarie.

În acel an, în care coafeza pretinde că Simona „nu era așa cunoscută și campioană”, Halep a câștigat trei turnee, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells, și a fost învinsă în finală la Cincinnati de Serena Williams.

În ceea ce privește turneele de Mare Șlem, a ajuns în sferturi la Australian Open, turul 2 la Roland Garros, turul 1 la Wimbledon și semifinale la US Open.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]