Ce mesaj i-a dat Simona Halep lui Gică Hagi, după ce a decis să se retragă din tenis: „Asta mi-a zis”

Cristian Hitruc
Ce mesaj i-a dat Simona Halep lui Gică Hagi, după ce a decis să se retragă din tenis: „Asta mi-a zis"

Simona Halep a anunțat că se retrage din tenis, imediat după înfrângerea pe care a suferit-o la Transylvania Open, și a dezvăluit ce mesaj i-a dat lui Gică Hagi, chiar după ce a luat această hotărâre.

Reamintim că fostul lider WTA a cedat în primul tur al turneului de la Cluj, scor 6-1, 6-1, în fața Luciei Bronzetti.

Ce mesaj i-a dat Simona Halep lui Gică Hagi

Miercuri, 5 februarie 2025, Gică Hagi împlinește vârsta de 60 de ani, iar Simona Halep a dezvăluit că ce a discutat cu „Regele” chiar după ce a decis să se retragă din tenis. Sportiva din Constanța a povestit că i-a trimis un filmuleț special lui Gică Hagi, pentru ziua lui de naștere, și a spus că acesta a îndemnat-o să se implice în continuare în sport.

Fostul lider WTA l-a felicitat pe „Rege” pentru ceea ce face la Farul Constanța dar a dat de înțeles că nu are de gând să se implice într-un proiect similar cu cel pe care îl conduce Gică Hagi.

„(n.r. Urmează ziua lui Gică Hagi) I-am trimis un filmuleț deja. Îi doresc la mulți ani, este un exemplu, o legendă a sportului românesc. Ceea ce a făcut cu academia, ce face în continuare, jos pălăria. Mi-a zis să mă implic și eu, i-am zis că îl las pe el. Are mai multă dorință și mai multă energie”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep s-a retras din tenis

Simona Halep a fost prezentă la Transylvania Open, unde a pierdut în primul tur, scor 6-1, 6-1, în fața Luciei Bronzetti. La finalul meciului, fostul lider WTA a anunțat că a decis să se retragă din tenis.

Sportiva din Constanța a declarat că accidentările pe care le-a suferit în ultima perioadă au făcut-o să ia această hotărâre.

„Nu știu dacă cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost, este foarte greu să ajung acolo și știu ce înseamnă să ajungi acolo.

De aceea, am vrut să vin astăzi aici la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere, pe terenul de tenis. Chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, a fost cu tot sufletul și mă bucur mult că ați venit. Și cine știe dacă nu mă voi întoarce, dar deocamdată este ultima dată când am jucat aici”, a spus Simona Halep, la finalul meciului cu Lucia Bronzetti.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania