Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din istorie, Simona Halep, și-a anun țat retragerea, dar nici măcar acum nu a scăpat de stigmatul dopajului.
2 februarie 2025 este ziua în care Simona Halep, dublă câștigătoare de turnee de Mare Șlem, și-a anunțat retragerea din activitate.
Această decizie a fost grăbită, într-o foarte mare măsură, de cazul de dopaj în care a fost implicată. În toamna lui 2022, ea a fost depistată pozitiv la roxadustat. ITIA a suspendat-o 4 ani, după care TAS a redus sancțiunea la 9 luni.
Revenită în circuit în martie 2024, Halep a fost departe de jucătoarea care era lider mondial. Lipsa condiției fizice și a pregătirii a făcut-o să abandoneze unele meciuri, iar la alte turnee a declarat forfait din cauză că nu era refăcută după accidentări.
„Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic față de tenis. Sunt curată. Nu m-a afectat cu nimic pe parte mentală, doar că m-a scos din circuit. Sunt aici, sunt bine emoțional, asta este cel mai important”, a declarat Simona Halep.
Ultimul meci jucat de Simona Halep a fost cel din turul 1 de la Transylvania Open, când a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti cu un categoric 1-6, 1-6. Pe 27 iunie 2006, ea beneficia de abandonul braziliencei Vivian Segnini în turul 1 la un turneu ITF de la Galați, când o conducea cu 6-2, 2-0. Era primuil meci din carieră al celei care avea să devină lider mondial pentru 64 de săptămâni.
„Nu știu dacă cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost, este foarte greu să ajung acolo și știu ce înseamnă să ajungi acolo.
De aceea, am vrut să vin astăzi aici la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere, pe terenul de tenis. Chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, a fost cu tot sufletul și mă bucur mult că ați venit. Și cine știe dacă nu mă voi întoarce, dar deocamdată este ultima dată când am jucat aici.
Nu vreau să plâng, este un lucru frumos, am fost numărul unu mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, este viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil. O să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și în momentul ăsta nu se mai poate”, a spus Simona Halep, la finalul meciului cu Lucia Bronzetti.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER