Simona Halep este în turul 3 la Wimbledon 2018. Cursă de regăsire cu S(t)ai și Sa(r)i: prim set ca linia unei electrocardiograme, urmat de un finiș cu accelerația la podea și 10-0 la game-uri | LIVE BLOG

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep a avut emoții doar timp de un set în fața reprezentantei Chinei, Saisai Zheng, joi, pe Terenul 1 al complexului de la All England Club. Cea mai bună jucătoare a lumii a revenit de la 3-5 în manșa inaugurală și s-a impus, într-o oră și 16 minute cu scorul de 7-5, 6-0. Eleva lui Darren Cahill i s-a alăturat, astfel, Mihaelei Buzărnescu pe tabloul de 32.
  • Cum am trăit partida în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro și în transmisiune directă pe canalele Eurosport.

Halep – Zheng 7-5, 6-0 GAME, SET, MECI. Simona se califică la pas în turul trei, după hopul depășit în final de prim set. O dată ce a rezolvat ecuația variației din selecția de lovituri a chinezoaicei, românca nu a mai privit înapoi, păstrând constant o viteză în plus, nepermițându-i adversarei sale să mai replice în vreun fel.

Halep – Zheng 7-5, 5-0. Defilare. Sau galop de sănătate în acest moment pe Terenul 1. Sunt nouă game-uri câștigate la rând de româncă. Vor fi zece și bagel? Saisai își agață toate speranțele de serviciu.

Halep – Zheng 7-5, 4-0  Halep are acum timp să facă și spectacol. O diagonală trimitsă după o cursă intensă spre fileu îi aduce dublul break-ul româncei. Simona strânge pumnul și îl arată lojei sale.

Halep – Zheng 7-5, 3-0  Doar 3 puncte cedate de Simona în primele trei game-uri din startul setului doi.

Halep – Zheng 7-5, 2-0 BREAK!  Un voleu de rever îi aduce Simonei break-ul în start de set doi. O execuție spectaculoasă și dificilă, care o duce aproape de turul trei pe eleva lui Darren Cahill.

Halep – Zheng 7-5, 1-0 Simona menține trendul și agresivitatea. Chinezoaica de pe locul 126 WTA este acum pe scaunul din dreapta în meci.

Halep – Zheng 7-5 SET, Simona! #1 mondial a revenit la conducere dominând din nou din spatele terenului și răsturnând încă o dată balanța erorilor. Reverul în lung de linie este decisiv în ultimul pu nct al unui prim set de 49 de minute.

Halep – Zheng 6-5 Linia frântă din graficul evoluției Simonei are acum o secțiune ascendentă. Sunt trei game-uri câștigate la rîând și un salt important pe tabelă, peste Zheng.

Halep – Zheng 5-5 Simo rezistă în set! Saisai taie prea mult mingea într-un moment crucial, la 30-30. Pe minge de break, ratează primul serviciu, iar Simona  reușește să lovească lung, să țină jocul pe linia de fund și eroarea vine din mâna tremurândă a asiaticei.

Halep – Zheng 4-5 Simona trece testul serviciului. Urmează game-ul decisiv pe retur.

Halep – Zheng 3-5 Simona își continuă evoluția ca scoasă pe hârtie de un electrocardiograf: ori se grăbește și ratează cu reverul, ori dă decisiv cu forehandul, apoi din nou este neinspirată și este surclasată la fileu de o Saisai Zheng cu reflexe incredibile. Simona are minge de break, pe care Zheng o salvează cu scurtă. Simona clatină din cap și nu pare capabilă să acceseze acea zonă ideală.

Halep – Zheng 3-4 BREAK! Românca trăiește periculos, i-a dat încredere chinezoaicei, care atacă variat și, cu două lovituri câștigătoare ajunge la trei mingi consecutive de break. Cu o doză de șansă, Simona le salvează pe primele două, dar după un serviciu doi competitiv greșește din nou.

Halep – Zheng 3-3 Saisai a preluat inițiativa, reușește punctele mai spectaculoase în acest moment – atac la plasă, contre-pied – însă abia ce a ajuns la 40-15, că Simona vine cu reacția și avansează ea spre fileu. Constănțeanca ajunge la egalitate, dar ultimul cuvânt îl are asiatica – lovituri pe tușă și un lob câștigător de generic pentru a închide jocul.

Halep – Zheng 3-2 Simona întrerupe seria chinezoaicei, reinstaurând ordinea logică.

Halep – Zheng 2-2! Îți vine să strigi – Stai, Stai Simona! Românca se grăbește și ajunge la 7 erori consecutive: Saisai devine iritantă cu slice-ul, apoi eleva lui Darren Cahill declanșează pur și simplu prea devreme atacului pe farorehand. La 40-0 pentru Zheng, Simona forțează returul și prinde terenul, însă game-ul îi revine chinezoaicei.

Halep – Zheng 2-1 REBREAK! Simona ratează de patru ori consecutiv terenul și cedează puțin prea ușor avantajul luat în game-ul anterior.

Halep – Zheng 2-0 BREAK! Prima lovitură câștigătoare în meci îi aparține Simonei, la fel și prima minge de meci. De pe linia de fund a terenului constănțeanca are avantaj net, gestionând bine mingile tăiate cu reverul de Zheng – motiv pentru care saisai apelează la o scurtă pentru a anula prima minge de break a liderului mondial. Surprinsă, Simona nu are ce face la fileu, însă nu mai scapă a doua oportunitate.

17:16 Simona începe partida din turul doi la serviciu: o face ferm, câștigând toate punctele și activând reverul său agresiv în lung de linie. Halep – Zheng 1-0

UPDATE 17:05 Finalistul ediției 2017 este OUT în turul doi. Marin Cilic este învins cu 7-5 în decisiv de Pella, iar Simona Halep și Saisai Zheng sunt așteptate pe Terenul 1.

UPDATE 16:10 Așteptarea continuă pentru Simona Halep și Saisai Zheng. Guido Pella continuă revenirea de excepție în fața uriașului croat, a recuperat de la 1-3 în manșa a patra și, câștigând tiebreak-ul cu 7-3, a împins partida în decisiv.

UPDATE 15:15 Marin Cilic a pierdut setul trei al duelului cu argentinianul Guido Pella, iar partida dintre Simona Halep și Saisai Zheng nu va începe înainte de ora 16:00.

Simona Halep reia asaltul la Wimbledon 2018 împotriva chinezoaicei Saisai Zheng, joi, pe Terenul 1 al complexului de la All England Club, de îndată ce meciul dintre Marin Cilic și argentinianul Guido Pella se va fi încheiat (ploaia a întrerupt jocul miercuri seară, la jumătatea setului trei, în momentul în care finalistul din 2017, aflat la adăpostul primelor două seturi câștigate, pierduse break și era condus 4-3 de Pella).

Reperele zilei a 3-a de la Wimbledon 2018 –> AICI

Cea mai bună jucătoare a lumii încearcă să i se alăture Mihaelei Buzărnescu în turul trei, România păstrând în acest moment doar 2 sportive din 8 în cursa pentru trofeu. Adversara Simonei, singura din cinci reprezentante ale Chinei ajunse în runda a doua, are un bilanț echilibrat în duelurile împotriva sportivelor din Top 10, de patru victorii și patru înfrângeri. Simona Halep nu a avut însă emoții la singurul meci direct – un 6-2, 6-3 în semifinalele de la Shenzhen, din 2015.

Saisai Zheng este o jucătoare atipică. Și-a stabilit ca obiectiv câștigarea unui titlu de Mare Șlem, dar la dublu în loc de simplu, și anunță că lovitura sa favorită este scurta (drop-shot-ul). Cele mai bune rezultate le-a obținut la dublu – două semifinale în turneul de la Australian Open și un sfert de finală în întrecerea de la Roland Garros.

  • Simona Halep nu mai poate prima poziție în clasamentul WTA indiferent de ce rezultate vor fi înregistrate pe mai departe la Wimbledon 2018, după eliminarea danezei Caroline Wozniacki, de miercuri.

Ziua a 3-a la Wimbledon 2018, pe scurt: ploaia a intervenit, Federer a fost mai mult ca perfect la serviciu, duel fabulos între giganți și o notă surprinzătoare pentru jocul unei rivale a Simonei Halep

Citește și: 3 idei la capătul meciului Halep – Nara. Simona a revenit după 3 săptămâni, cu urmele coroanei de la Roland Garros proaspete pe frunte, iar semnele sunt bune | FOTO

Citește și: Dezastru pentru Wozniacki la Wimbledon, veste excelentă pentru Simona. Atacată de furnici zburătoare și refuzată de arbitri, s-a trezit scoasă de Makarova din lupta directă cu Halep

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…