Serena Williams n-a mai făcut așa ceva pe un teren de tenis: „Nu știam dacă e sau nu voie. I-am cerut permisiunea arbitrului”

Serena Williams n-a mai făcut așa ceva pe un teren de tenis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Moment amuzant pe terenul de la Perth, în timpul meciului dintre Serena Williams și Flavia Pennetta, din grupa A a Cupei Hopman. După ce a pierdut primul set cu 0-6, Serena Williams i-a cerut arbitrului de scaun permisiunea de a bea un espresso. Americanca și-a revenit imediat și a câștigat următoarele două seturi cu 6-3 și 6-0.

Primul meci oficial disputat în acest an de liderul clasamentului WTA, Serena Williams, nu a fost deloc unul ușor. Deși jocul contra Flaviei Pennetta, din grupa A a Cupei Hopman, s-a disputat într-o sală în care aerul condiționat a redus temperatura, Serena a resimțit destul de puternic condițiile infernale. Astfel, la Perth s-au înregistrat luni 44,2 grade Celsius, a treia cea mai mare temperatură din istorie înregistrată în metropola australiană. Și a pierdut clar primul set, scor 0-6! Simțind nevoia unei schimbări, Serena a mers direct la arbitrul de scaun, căruia i-a adresat o întrebare bizară. „Am întrebat dacă pot să beau un shot de espresso, dacă regulile permit acest lucru. Aveam nevoie de puțin espresso, nu băusem niciodată în timpul meciului și nu știam dacă se poate sau nu. Trebuia să mă trezesc, nu mă obișnuisem încă cu fusul orar”, a explicat Serena Williams la finalul partidei.

O partidă pe care a câștigat-o fără probleme în următoarele două seturi, în care s-a impus clar, 6-3, 6-0. „Obiectivul meu e să mă relaxez în acest an, să mă distrez mai mult. Sunt fericită că au închis acoperișul sălii, dar la Melbourne va fi foarte dificil în aceste condiții”, a explicat Williams la finalul victoriei echipei Statelor Unite în fața Italiei, scor 2-0, după ce John Isner s-a impus tot în trei seturi în fața lui Fabio Fognini, scor 7-5, 5-7, 7-6 (4).
 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×