Roland Garros 2019 | Nadal – Thiem, finală cu repetiție la Paris, duminică, ora 16:00. Zece lucruri de știut despre meciul care îi poate aduce lui Rafa titlul cu numărul 12 la Openul Francez

Roland Garros 2019 | Nadal - Thiem, finală cu repetiție la Paris, duminică, ora 16:00. Zece lucruri de știut despre meciul care îi poate aduce lui Rafa titlul cu numărul 12 la Openul Francez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corespondență din Paris

Rafael Nadal (33 ani, Spania, locul 2 ATP) și Dominic Thiem (25 ani, Austria, locul 4 ATP) se înfruntă pentru al doilea an consecutiv în finala turneului de la Roland Garros, duminică, de la ora 16:00, pe arena Philippe Chatrier.

Ce trebuie să știți despre finala Rafael Nadal – Dominic Thiem de la Roland Garros 2019:

1. Roland Garros 2019 | Nadal – Thiem: testul suprem pentru Challengerul la titlu

Rafael Nadal este invincibil la Roland Garros dincolo de faza semifinalelor. Spaniolul a câștigat trofeul de fiecare dată când a ajuns între ultimii patru, iar Thiem știe pe propria-i piele ce nivel are Nadal pe Chatrier, după ce nu a reușit să îi câștige set în primele trei partide directe de la Paris.

Thiem vine după ce a reușit a doua sa victorie în ultimele trei ediții ale Openului Francez în fața lui Djokovic, oprind cursa sârbului spre un nou Nole Slam (sârbul ar fi putut să dețină, în paralel, toate cele patru trofee de Mare Șlem, fiind neînvins până sâmbătă în ultimele 26 de meciuri jucate la acest nivel) și semnând a treia victorie a carierei în fața liderului mondial la zi.

2. Roland Garros 2019 | Patru borne importante de atins pentru Nadal în finală

Rafael Nadal joacă duminică pentru victoria cu numărul 950 în circuit (doar Federer, Connors și Lendl au atins acest prag, trecând totodată și de 1000 de victorii în carieră). Ar fi, totodată, victoria cu numărul 260 în Grand Slam-uri (bornă depășită de Federer și Djokovic) și un al 12-lea trofeu istoric pentru iberic.

Cu o victorie, Nadal l-ar egala totodată pe Stefanos Tsitsipas în clasamentul celor mai multe victorii în sezonul 2019 – cu al 32-lea meci câștigat. Procentajul de reușită al ibericului este însă net superior comparativ cu cel al actualului lider al acestui top, cu 5 înfrângeri față de 12 ale grecului.

3. Roland Garros 2019 | Bornele pe care le poate atinge Dominic Thiem cu o victorie

Austriacul este în căutarea primului titlu de Mare Șlem al carierei, iar o victorie l-ar transforma în al 150-lea câștigător de turneu de Grand Slam din istoria tenisului masculin.

Campion la Indian Wells și Barcelona, Dominic Thiem are și șansa de a deveni primul jucător care câștigă un al treilea trofeu în sezonul 2019. Iubitul Kristinei Mladenovic, finalistă la dublu feminin la Roland Garros 2019 alături de Timea Babos, ar fi cel mai tânăr câștigător de Roland Garros de la Rafael Nadal încoace.

4.Roland Garros 2019 | Un Dom’ contra trendului Big 3

Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, adică Big 3 din tenisul masculin mondial, au câștigat ultimele 9 turnee de Mare Șlem disputate. Ultima victorie din afara Big 3 a fost repurtată de Stan Wawrinka, la US Open 2016. Wawrinka este, de altfel, singurul tenismen care a reușit să le sufle un trofeu pe zgura de la Paris celor trei granzi, de la primul succes al lui Rafa la Openul Francez (2005).

5. Roland Garros 2019 | Maraton pentru Thiem

Austriacul revine pe teren pentru a juca meci oficial pentru a patra zi la rând – un lucru neobișnuit pentru un turneu de Mare Șlem. Sfertul său de finală cu rusul Karen Khachanov a fost programat inițial miercuri, însă atunci nu s-a disputat nici măcar un punct, sesiunile fiind complet anulate. Astfel, Thiem a jucat joi meciul din sferturi, a început apoi semifinala cu Djokovic vineri, jucând până la 1-1 la seturi și 3-1 în manșa a treia, a revenit sâmbătă pe teren pentru a-și obține biletul pentru finală și va juca finala, duminică, împotriva jucătorului cu cele mai multe victorii la Paris.

Acesta a fost primul meci de cinci seturi jucat vreodată de Thiem la Roland Garros.

2 ore și 1 minut a stat pe teren Thiem în plus față de Nadal în primele șase meciuri de la Roland Garros 2019. Austriacul vine însă după un meci lung, de patru ore și 13 minute de joc efectiv cu Djokovic. Timpul său de odihnă: 23 de ore până la startul finalei.

15 ore 25 de minute a stat pe teren Thiem, față de 13 ore și 24 de minute – Nadal

6. Roland Garros 2019 | Rafael Nadal – Dominic Thiem, palmaresul meciurilor directe: austriacul l-a învins deja pe Nadal în acest sezon, pe zgură

Rafael Nadal are avantaj în meciurile directe cu Dominic Thiem, însă austriacul reușește să fie unul dintre cei mai performanți adversari pe zgură ai ibericului. La totalul meciurilor directe, Nadal are 8-4 în fața lui Thiem, 4-0 în turneele de Mare Șlem și 9-0 la seturi în cele trei partide anterioare de la Roland Garros.

Interesant este însă faptul că toate cele patru victorii ale lui Thiem în fața lui Nadal au venit chiar pe suprafața favorită a ibericului, zgura, trei dintre acestea fiind chiar în minimum de seturi. Ultima – un 6-4, 6-4 clar în acest an, în semifinalele de la Barcelona. Doar Novak Djokovic a obținut mai multe victorii pe zgură contra lui Nadal (7).

Ultimul duel Nadal – Thiem în Grand Slam-uri a fost un clasic, ibericul impunându-se la mare luptă, în decisiv, după ce pierduse primul set la sero (US Open 2018, 0-6, 6-4, 7-5, 6-7/4, 7-6/5).

7. Roland Garros 2019 | Clubul celor 11

Rafael Nadal – Dominic Thiem devine al 11-lea duel cu minim două episoade în finala Openului Francez. Nadal este protagonistul a trei astfel de rivalități în Era Open (cu Federer – 2006, 2007, 2008 și 2011, respectiv cu Djokovic – 2012 și 2014).

Începând cu 1928, când turneul a devenit unul internațional, doar patru finale au avut parte de o rejucare în anul următor: Fred Perry – Gottfried von Cramm (1935-36), Ken Rosewall – Rod Laver (1968-69), Nadal – Federer (2006-08) și Nadal – Thiem (2018-2018).

8. Roland Garros 2019 | Miza financiară a finalei: 1.120.000 de euro!

Premiul campionului este de aproape două ori mai mare decât al finalistului (2,3 milioane de euro, față de 1,18 milioane).

9. Roland Garros 2019 | Cine îi va înmâna trofeul campionului Roland Garros 2019

Rod Laver este cel care va înmâna Cupa Muschetarilor la ceremonia de premiere de la Roland Garros 2019. Sâmbătă, pe 8 iunie, s-au împlinit 50 de ani de la cel de-al doilea și ultimul triumf al australianului la Openul Francez.

Chris Evert, jucătoarea cu cele mai multe trofee câștigate vreodată în proba de simplu la Openul Francez (7 victorii, între 1974 și 1986) a fost cea care i-a înmânat Cupa Suzanne Lenglen lui Ashleigh Barty, sâmbătă, la 40 de ani de la câștigarea celui de-al treilea său trofeu la Paris.

10. Roland Garros 2019 | Clasamentul mondial rămâne neschimbat

Spre deosebire de competiția feminină, la băieți Roland Garros 2019 nu va avea consecințe vizibile asupra structurii Top 8-ului mondial. Rafael Nadal a câștigat meciul direct pentru numărul doi cu Roger Federer, în semifinale, iar indiferent de rezultatul din finală ierarhia generală va păstra pozițiile de la startul Openului Francez, cu Novak Djokovic lider autoritar, urmat de Rafael Nadal, Roger Federer, Dominic Thiem, Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas, Kei Nishikori și Kevin Anderson (chiar dacă sud-africanul nu a jucat la Paris).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup