REMEMBER | Sorry, Jelena. Sârboaica, parte din istoria tricolorelor: Roland Garros 2009, cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea într-un Grand Slam a venit după un meci cu Jankovic. VIDEO „Borna carierei” pentru „Sori”, la 19 ani

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Halep – Jankovic, finala Indian Wells 2015.
  • Jelena Jankovic (Serbia, 30 de ani, fost lider mondial, în 2008) este o jucătoare de care se leagă performanțe importante ale jucătoarelor tricolore: Sorana Cîrstea, prima, și apoi Simona Halep au disputat meciuri de mare încărcătură împotriva sportivei care de-a lungul anilor a fost antrenată de doi români: Andrei Pavel și Andrei Mlendea.
  • Simona Halep – Jelena Jankovic, finala turneului de la Indian Wells, se dispută duminică seară, de la ora 20:00 și îi poate aduce Simonei primul titlu Premier Mandatory al carierei. 

1 iunie 2009. Pe terenul Suzanne Lenglen, Sorana Cîrstea (19 ani) scria cea mai importantă filă a carierei sale: calificarea în primul sfert de finală al unui turneu de Mare Șlem. Victima agresivei Sorana, care a returnat mingi din fiecare colțișor al terenului al doilea al complexului de la Roland Garros, alergând din panou publicitar în panou publicitar și a rupt ritmul meciului prin urcări la fileu și atacuri în rafale, a fost Jelena Jankovic, adversara Simonei Halep din finala Indian Wells.

Ce n-a văzut Parisul

Meciul plin de dramatism din optimile French Openului s-a încheiat 3-6, 6-0, 9-7 în favoarea Soranei, după un du-te-vino în primul set în care „JJ” a pornit ca din tun, în primele trei game-uri, distanțându-se pe tabelă. „Sori” s-a agățat cu îndârjire de game-uri și de puncte, replicând cu break în game-ul șapte, înainte de a fi trimisă la 0-1 la seturi, de forcing-ul de final al jucătoarei din Belgrad.

Setul doi a dezlănțuit-o pe Sorana, care nu a cedat nici un game, în timp ce decisivul a fost testul de anduranță, examenul psihologic și proba de luciditate pentru tricoloră, împinsă în schimburi maraton de mult mai experimentta sa adversară, aflată în căutarea unui triumf prin extenuarea fizică și mai ales psihică a puștoaicei aflate de partea cealaltă a fileui. Jankovic s-a lovit însă ca de un zid și a plătit ea prețul schimburilor maraton. Sportiva din Târgoviște  a dat replica perfectă după ce la 4-4 și-a cedat game-ul de serviciu, anulând game-ul pentru calificarea în sferturi al sârboaicei JJ, care nu a putut ajunge la minge de meci, oprindu-se la două puncte distanță, la 30-30. Cu re-break în buzunar în decisiv, Sorana a simțit momentul ultimului asalt la 7-7. Serviciu, apoi game de retur în care a atacat-o pe Jankovic cu toate loviturile din sportul alb: voleu, baloane încărcate de top spin, scurtă, cross, lung de linie, variația impusă de sportiva din Târgoviște fiind prea mult de dus pentru favorita cinci, epuizată fizic de duelul brutal.


Toronto 2013: Sorana Cîrstea reușea un parcurs important pentru cariera sa, până în finala turneului Premier 5 de la Toronto (singura a carieri): în optimi, în drumul spre meciul de titlu cu Serena Williams, sportiva din Târgoviște trecea din nou de Jelena Jankovic, de această dată în minimum de seturi. 6-3, 6-4.


Agassi, numele comun pentru Sorana și Simona înainte de meciul cu Jelena Jankovic

Parcursul Soranei Cîrstea de la Roland Garros, din 2009, a venit după o pregătire de iarnă temeinică și ședințe repetate de antrenamente la Las Vegas, cu Gil Reyes, garantul succeselor legendarului Andre Agassi. La Indian Wells, în colțul Simonei Halep a apărut un alt fost antrenor al lui Andre Agassi. Darren Cahill, consultant în cadrul programului Adidas Player Development

2 dintre victoriile Simonei Halep în fața Jelenei Jankovic au fost pe muchie de cuțit: constănțeanca a salvat mingi de meci ale adversarei. În plus, în 2010, Simona debuta pe tabloul principal de la US Open cu un meci împotriva lui Jankovic: 6-4, 4-6, 7-5, victorie strânsă pentru fostul lider mondial.

Dacă Simona Halep se impune în finala de la Indian Wells cu Jankovic, tricolora își trece în palmares cel mai „greu” trofeu al carierei, după două succese În concursuri de categorie Premier 5 (2014 – Doha și 2015 – Dubai). în 2014, la Madrid, Halep o întâlnea în finală pe Maria Șarapova, dar pierdea 6-1, 2-6, 3-6.

Parcursul Simonei Halep la Indian Wells, 2015:

  • Tur I – liber
  • Turul II – Daria Gavrilova (Rusia), locul 106 WTA, jucătoare venită din calificări, scor 2-6, 6-1, 6-2;
  • Turul III – Varvara Lepchenko (SUA), locul 31 WTA și cap de serie numărul 26, scor 6-1, 3-6, 6-1;
  • Optimile de finală – Karolina Pliskova (Cehia), locul 15 WTA și cap de serie numărul 14, scor 6-4, 6-4;
  • Sferturile de finală – Carla Suarez Navarro (Spania), locul 13 WTA și cap de serie numărul 12, scor 5-7, 6-1, 6-1;
  • Semifinale – Serena Williams (SUA), locul 1 WTA, s-a retras.

Parcursul Simonei Halep la Madrid, 2014:

  • Tur I – Julia Georges (Germania), locul 99 WTA, jucătoare venită din calificări, scor 6-2, 6-0;
  • Turul II – Lara Arruabarrena  (Spania), locul 146 WTA, jucătoare intrată pe tablou grație unui wild-card, scor 6-4, 6-4;
  • Optimile de finalăSabine Lisicki (Germania), locul 16 WTA și cap de serie numărul 15, scor 5-7, 6-2, 6-2;
  • Sferturi de finală – Ana Ivanovic (Serbia), locul 12 WTA și cap de serie numărul 11, scor 6-2, 6-2;
  • Sferturile de finală – Carla Suarez Navarro (Spania), locul 13 WTA și cap de serie numărul 12, scor 5-7, 6-1, 6-1;
  • Semifinale – Petra Kvitova (Cehia), locul 6 WTA și cap de serie numărul 5, scor 6-7(4), 6-3, 6-2;
  • FinalăMaria șarapova (Rusia), locul 9 WTA și cap de serie numărul 8, scor 1-6, 6-2, 6-3;

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×