Rafa eternul | Nadal l-a învins pe Novak Djokovic în finala de la Roma și a câștigat pentru a 9-a oară trofeul la Foro Italico. Nou record pentru iberic

Rafa eternul | Nadal l-a învins pe Novak Djokovic în finala de la Roma și a câștigat pentru a 9-a oară trofeul la Foro Italico. Nou record pentru iberic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a câștigat, duminică, pentru a noua oară în carieră, titlul la Roma. Ibericul a dominat finala cu un Djokovic fluctuant, impunându-se în fața liderului mondial după două ore și 25 de minute, scor 6-0, 4-6, 6-1. Este al 34-lea titlu în seria Masters 1000 pentru iberic – un nou record absolut. La startul celei de-a 54-a confruntări directe, Djokovic și Nadal erau la egalitate, cu câte 33 de trofee Masters.

Ibericul a transmis un mesaj puternic înainte de startul Roland Garros-ului, obținând, totodată, primul trofeu pe 2019.

Cu un joc total, agresiv și extrem de eficient de pe linia de fund a terenului în primul set, Rafa Nadal a trecut un prim „bagel” în istoria rivalității cu Novak Djokovic. De partea cealaltă, jocul sârbului a fost presărat cu greșeli, în special de pe rever (24), per total numărul de winners fiind însă superior celui de la rubrica unforced errors (64 în total, față de 56).

31 de lovituri câștigătoare a trimis Nadal în finală, greșind neforțat de doar 17 ori. Djokovic a lovit câștigător de 33 de ori (7 ași)

61% a fost procentajul punctelor câștigate de Nadal în spatele serviciului doi în finală. Djokovic a avut procentaj de reușită de doar 29%

Nadal a ucis primul set

Djokovic și-a etalat armele încă din primul game: a închis cu scurtă punctul inaugural, a egalat la 30 cu as, însă jocul de pe fundul terenului a fost dominat de Nadal. Căutând să deschidă unghiuri și mai alert, Nadal a menținut o lungime bună a loviturilor și, după o primă minge de break irosită cu un forehand prea larg, spanionul a concretizat pe a doua, când răspunsul lui Djokovic s-a oprit în burta fileului.

Fără punct pierdut în game-ul inaugural pe serviciu, ibericul și-a majorat imediat avantajul, cu un al doilea break, alimentat de același joc agresiv. Un forehand câștigător l-a dus la 3-0, în 15 minute.

Djokovic a trimis un prim semnal de luptă, poziționându-se bine într-un raliu de 0-30 pe lansarea iberciului, însă Nadal s-a salvat cu un lob de rever excelent, la care Nole nu a mai avut ce face. Pierderea acelui punct a mai dereglat puțin tirul sârbului, din racheta sa pornind alte câteva erori. Iar de partea cealaltă, ibericul nu a slăbit ritmul.

Sub amenințarea unui posibil „bagel”, la 0-4, Djokovic s-a văzut dominat de un rever mușcător al jucătorului care, din 10 prezențe anteioare în finală la Roma câștigase opt trofee, oferind o primă minge de break – la o tentativă eșuată de scurtă. În spatele unui serviciu bun, sârbul a făcut pasul în față și a salvat, cu smash în forță, însă Nadal și-a oferit o nouă șansă de 5-0, cu o defensivă ermetică, liftând mingile la extrem. Reverul-cross l-a salvat pentru moment pe Djokovic, apoi, după un nou forehand fulgerător al ibericului, a găsit soluția cu un serviciu pe care Rafa l-a returnat scurt. Abia la a cincea minge de break, ibericul a reușit să fructifice, executându-l în lung de linie pe liderul mondial, după un game de 11 minute.

Nadal a pus glazură pe „covrig”, biciuind cu forehandul, luând calea fileului și ducând la linia de finiș a primului act un profil al serviciului aproape perfect – doar trei puncte cedate. Cronometrul s-a oprit la 39 de minute – o durată neobișnuită pentru un scor atât de categoric.

12 lovituri câștigătoare a expediat Nadal în primul set (8 cu forehandul, 4 cu reverul), față de 8 ale lui Djokovic

4 greșeli neforțate a comis Nadal în primul set. Djokovic – 12

9 mingi de break a avut Nadal în primul set, fructificând 3

Luptă a gladiatorilor: Djokovic a scăpat cu fața curată după ce a înfruntat triplu breakpoint și s-a impus la fotofiniș

Djokovic a schimbat registrul pe lansare, expediind trei ași pentru un hold la zero în debutul manșei a doua. Publicul a erupt, strigându-i în cor numele, însă replica lui Nadal a fost un game alb în oglindă. Game-ul trei, primul echilibrat al manșei, a fost rezolvat cu scurtă de sârb, pentru 2-1.

Avertizat de arbitru pentru depășirea timpului pentru reluarea jocului chiar în start de game, Nadal a trecut un prim test greu pe lansare. O greșeală majoră l-a privat pe sârb de un punct important la 30-30, însă replici aspre de pe ambele părți l-au dus la minge de 3-1 pe liderul mondial. Mutându-se din tușă laterală în tușă laterală pentru a lovi cu forehandul, ibericul a salvat prima minge de break avută de sârb. Cu un serviciu nereturnat, apoi cu un schimb scurt, ibericul a tranșat game-ul, pentru 2-2.

Serviciul a continuat să îi ofere oxigenul necesar lui Djokovic, însă greșelile și presiunea pusă de stânga ațâțată a ibericului au lăsat din nou un gol în game-ul de retur.

La 3-3, în setul doi, Nadal a găsit o nouă breșă, însă pentru prima dată în meci nu a concretizat pe tabelă. Djokovic a declanșat atacul prea devreme în primul punct și a ratat, apoi Nadal, jucat insistent spre dreapta, a mușcat veninos în punctul secund. O defensivă tipic nadaliană a smuls o greșeală uriașă la smash din racheta lui Djokovic. Cu un triplu breakpoint în față, Nadal a ratat însă de două ori returul, a scăpat apoi forehandul în out, lăsând nesancționat un serviciu doi al sârbului. Djokovic a expediat un al șaselea as pentru a trece în avantaj și, cu un nou serviciu nereturnat, a închis game-ul cu un al cincilea punct consecutiv.

Game-ul opt a stat sub semnul acelorași repere generale: Nadal – puternic și decisiv cu forehandul, Djokovic – cu tolba plină de erori, irosind cu un nou smash ratat un lob de toată frumusețea, returnat în stil „hit and hope” de iberic. Un punct din registrul Djoko-minator i-a adus minge de 5-4 elevului lui Marian Vajda, însă Nadal, mai întâi cu contrascurta, apoi cu un passing-cross de rever a trecut în avantaj, la minge de break. Soluția a fost, din nou, simplă pentru Djokovic: serviciu nereturnabil în exterior. După multe minute de joc ermetic, Nadal l-a trimis la avantaj pe Djokovic cu un forehand în fileu, fiind apoi executat cu un un-doi prompt, Djokovic schimbând terenurile la 5-4, scăpat nevătămat pentru a doua oară consecutiv pe lansare după ce a înfruntat minge de break.

Ultimul cuvânt în setul secund l-a avut Novak Djokovic. Două forehanduri ratate de iberic l-au apropiat la două mingi de decisiv pe liderul mondial, însă Nadal a ajuns, cu o doză de șansă, la 40-30. Djokovic a șutat cu putere în minge, după o scurtă ratată. O parte din frustrare a mers însă și în următorul retur – unul câștigător. Djokovic l-a prins în capcană pe iberic, pe rever, Nadal forțând la prima execuție cu forehandul și ratând ținta. O ramă a ibericului i-a adus primul break în partidă lui Djokovic și a împins, automat, meciul în set decisiv.

16 – 11 raportul loviturilor câștigătoare în setul secund, în favoarea lui Novak Djokovic

13 – 9 raportul greșelilor neforțate în setul secund al duelului Djokovic – Nadal

Reîntoarcerea la punctul zero. Nadal s-a repoziționat

Nadal a fost jucătorul mai lucid în startul decisivului. A deschis cu break, menținându-se eficient în raliu, Djokovic făcând cadouri consecutive după ce a avut două mingi de game. Ibericul a consolidat apoi cu hold la 30, sârbul ratând din nou scurta, însă a ratat șansa de a se desprinde la 3-0 și de a pune două break-uri diferență pe tabelă.

Regăsind turația pe forehand din primul set, Nadal a obținut până la urmă dublul break în game-ul al cincilea, oferindu-și breakpoint cu lung de linie câștigător și primind apoi un cadou de la reverul sârbului, pentru 4-1.

Djokovic i-a testat vigilența lui Nadal cu retur câștigător în lung de linie, fanii Matadorului au înghețat în tribunele de la Foro Italico în momentul în care spaniolul s-a dezechilibrat și a căzut în plin raliu, însă au respirat ușurați câteva fracțiuni de secundă mai târziu, când Nadal s-a redresat atât de rapid încât a putut chiar să și continuie schimbul de mingi. Trei puncte mai târziu, tabela indica 5-1 în decisiv pentru sportivul cu 11 titluri la Roland Garros.

Nadal a închis partida cu un nou break: winner pentru a ajunge minge de meci, apoi o nouă greșeală în nota zilei pentru Djokovic au pecetluit soarta finalei.

  • la Roland Garros, lista capilor de serie va fi deschisă, în ordine, de Djokovic și Nadal.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…