Nadia Comăneci: „Îmi place tot timpul când Simona luptă până la sfârșit” VIDEO | Reacția Simonei Halep

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a susținut-o din tribune pe Simona Halep la meciul cu Victoria Azarenka, subliniind că îi place atunci când jucătoarea luptă până la sfârșit și anunțând că va fi prezentă și la partida din semifinale cu Flavia Pennetta.

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a susținut-o din tribune pe Simona Halep la meciul cu Victoria Azarenka, subliniind că îi place atunci când jucătoarea luptă până la sfârșit și anunțând că va fi prezentă și la partida din semifinale cu Flavia Pennetta.

„Am reușit să ajung la acest meci care a foarte frumos și foarte greu în acelasi timp, ea a dominat primul set absolut, și îmi place tot timpul când luptă până la sfârșit și revine și își arată dominarea. Voi fi prezentă și la semifinale, stau de pe o zi pe alta”, a declarat Nadia Comăneci.

În momentul în care i s-a transmis că-i poartă noroc Simonei, Nadia a răspuns: „Ea a fost cea care și-a purtat noroc, ea a jucat efectiv. Este foarte talentată și foarte ambitioasă”.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA și cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.

Partida a durat două ore și 40 minute și la capătul ei Halep a reușit a treia calificare în penultimul act al unui Grand Slam, după Roland Garros și Wimbledon, ambele în 2014, și a 45-a victorie în 2015.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni, joi, pe italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA și cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania