Nadal, nervos înainte de finală: „A fost foarte greu pentru mine!”** Djokovic, dezamăgit de oprirea jocului: „E păcat, jucam din ce în ce mai bine”

Nadal, nervos înainte de finală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismanul Rafel Nadal, care a câștigat, luni, pentru a șaptea oară turneul de la Roland Garros, a declarat că a simțit o puternică stare de nervozitate înaintea reluării finalei după ce fusese întreruptă cu o zi înainte din cauza ploii, informează BBC.

„Nu am fost gata de meci decât cu trei minute înainte. Atunci a fost primul moment de la întreruperea survenită ieri când am simțit cu adevărat că sunt gata să joc. M-am simțit cu adevărat nervos”, a afirmat spaniolul.

Duminică, Nadal pierduse opt din cele nouă ghemuri jucate înainte ca meciul să fie suspendat până a doua zi. După ce el a condus cu 2-0 la seturi, Djkovic a revenit în joc, câștigându-l pe al treilea. Mai mult, în setul patru sârbul reușise un break și urma să servescă la scorul de 2-1 pentru el când finala a fost oprită. Nadal consideră că această decizie l-a ajutat foarte mult, deoarece condițiile terenului deveniseră un avantaj pentru adversarul său.

„A fost foarte greu pentru mine. Am «jucat» acest meci începând de vineri după amiază, a fost mult timp de pregătire și apoi ziua de ieri cu acele opriri. Cu siguranță, a fost foarte bine pentru mine că s-a întreupt jocul din cauza condițiilor meteo. În ultimele ghemuri, nu au fost condiții pentru a juca o finală de Grand Slam. A trebuit să fie oprit meciul. Mingea a fost mai grea ca niciodată. În opinia mea, condițiile i-au fost favorabile lui Novak”, a spus Nadal.

În schimb, Djokovic nu a fost bucuros de oprirea finalei, dar spune că Nadal a câștigat meritat. „Este păcat, pentru că am jucat din ce în ce mai bine, m-am simțit mai bine pe teren în setul trei. Azi, el a început puternic, eu slab. Am fost un pic ghinionist în primul ghem și lucrurile s-au întors în defavoarea mea. Dar nu caut scuze în asta. Cel mai bun jucător a câștigat astăzi, deci îl felicit pentru victorie”, a declarat Djokovic.

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câștigat, luni, pentru a șaptea oară în cariera sa, un record, turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins cu scorul de 6-4, 6-3, 2-6, 7-5, pe Novak Djokovici, liderul ATP.

Finala a fost programată duminică, dar a fost întreruptă din cauza ploii și amânată pentru luni, la scorul de 6-4, 6-3, 2-6, 1-2. În total, partida dintre primii doi jucători mondiali a durat trei ore și 49 de minute. A fost a doua oară în istoria turneului când finala nu s-a putut încheia duminică, după cea din 1973, dintre Ilie Năstase și Niki Pilici, care a avut loc marțea.

Nadal va primi 1,25 milioane de euro și 2.000 de puncte ATP pentru izbânda sa, în timp ce finalistul va încasa 625.000 de euro și 1.200 de puncte.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…