Nadal, externat la 48 de ore după operația de apendicită: „Obiectivul meu este să scap de durere”

Nadal, externat la 48 de ore după operația de apendicită:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a fost externat miercuri, după operația de apendicită efectuată luni, laparoscopic, la spitalui Quiron Teknon, din Barcelona. „Sunt în regulă. Obiectivul meu este să ajung acasă, la Manacor și să scap de durere„, a sintetizat campionul de la Roland Garros, care a ieșit special în fața spitalului pentru a vorbi despre operație și recuperare. Rafa a zăbovit în total mai puțin de două minute – s-a îndreptat hotărât spre microfoanele ziariștilor, a atins, în 60 de secunde, principalele subiecte și a amânat prompt analiza sezonului 2014: „vorbim, când voi fi bine„, potrivit mundodeportivo.com, site care a transmis în timp real „externarea”. Rafa s-a retras rapid, încetinind la revenirea în holul spitalului doar pentru a oferi un autograf.

Totul a mers bine, a fost o intervenție de rutină. Am nevoie de repaus, este normal să resimt acum dureri. Scpoul meu este să scap de dureri și apoi să revin la antrenamente. Sper ca în trei sau patru săptămâni să fiu bine și să reiau pregătirea, pentru a fi în formă la începutul sezonului viitor„, a spus Nadal, citat de as.com. „Acum nu este momentul pentru analize. Vă mulțumesc pentru interesul pe care l-ați arătat pentru recuperarea mea, am ieșit în fața spitalului pentru a vă mulțumi„, a mai spus Rafa, care a postat un mesaj pentru fani pe rețelele de socializare încă de luni, înainte, dar și după intervenția chirurgicală de scoatere a apendicelui.

Mesaje de suținere de la Serena Williams, Pau Gasol și Nick Bollettieri

Rafa Nadal a primit nenumărate mesaje de susținere din partea fanilor, care i-au urat o recuperare grabnică și o revenire pe măsura celei din 2013, în mesaje simple, sau ingenioase, cu fotografii nostime.


Un fan a postat pe forumul dedicat lui Rafael Nadal desenul apendicelui care își ia rămas-bun cu o urare de la Rafa

Printre mesajele de pe rețelele de socializare, s-au strecurat și urările unor nume grele din sportul mondial. Pau Gasol, bun prieten al „Matadorului”, care a văzut din tribune mai multe finale ale lui Rafa, a reacționat rapid după ce Nadal a scris pe Twitter că este bine după operație. „Este timpul pentru recuperare. Abia aștept să te revăd pe teren!„.

 

 

Din lumea sportului alb, Rafa a primit un mesaj înainte de operație de la „făuritorul de talente”, Nick Bollettieri, antrenorul care a pus umărul la ascensiunea Mariei Șarapova și care îl așteaptă în circuitul ATP în ianuarie, dar și de la două dintre cele mai grele nume din circuitul WTA, Serena Williams și Victoria Azarenka.

 

 

 

 

Rafael Nadal a renunțat la ultimele două turnee ale sezonului 2014 pentru a se opera de apendicită: Mastersul de la Paris și Turneul Campionilor, care debutează la începutul săptămânii viiitoare, pe 9 noiembrie. Întoarcerea lui Nadal este programată pentru începutul lui 2015, la turneul demonstrativ din perioada 1-3 ianuarie, de la Adu Dhabi.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…