Campioană și în afara terenului! Simona Halep a renunțat la timpul liber pentru a se implica în cazul lui Shuai Peng | FOTO

Alexandru Tăcină
Campioană și în afara terenului! Simona Halep a renunțat la timpul liber pentru a se implica în cazul lui Shuai Peng | FOTO

Simona Halep (30 de ani) și Toni Iuruc (42 de ani) au fugit departe de ochii lumii, într-o vacanță la Paris (Franța), motiv pentru care românca a reacționat mai târziu în cazul lui Shuai Peng.

UPDATE: Aflată în vacanță la Paris, Simona Halep a luat atitudine în cazul chinezoaicei: „Peng Shuai, vreau să știi că noi, colegele tale, suntem alături de tine! Mă gândesc la tine și sper că ești bine!”, a transmis Simona pe Twitter

Mai mulți fani ai tenisului i-au cerut Simonei Halep, pe Twitter, să ia atitudine în cazul jucătoarei dispărute după ce l-a acuzat de agresiune sexuală pe fostul vicepremier al Chinei. Simona Halep s-a întâlnit o singură dată cu Shuai Peng într-un meci oficial, la Wimbledon 2017, iar sportiva noastră a câștigat cu scorul de 6-4, 7-6(7)

Campioană și în afara terenului! Simona Halep a renunțat la timpul liber pentru a se implica în cazul lui Shuai Peng | FOTO

Simona Halep s-a „deconectat” de la telefonul mobil în vacanță, dar tot a ținut să se alăture mișcării de susținere a lui Shuai Peng! Halep nu a petrecut prea multe zile în România după ce și-a încheiat sezonul, plecând la Paris împreună cu soțul ei. Cei doi și-au continuat astfel luna de miere, ținând cont că nu au apucat să se bucure pe deplin vacanță după nuntă din cauza programului încărcat al jucătoarei de tenis.

Lumea tenisului a intrat în alertă după ce Shuai Peng a spus pe rețeaua de socializare Weibo că a fost forțată să întrețină relații sexuale cu Zhang Gaoli, un înalt oficial chinez. Mesajul ei a fost șters imediat, iar Shuai nu a mai dat niciun semn de viață de mai bine de două săptămâni. Steve Simon, președintele WTA, a amenințat că nu va mai organiza niciun turneu în China, chiar cu riscul de a pierde sute de milioane de dolari. În prezent, China găzduiește competiții foarte importante, cum ar fi China Open sau Wuhan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro