Marius nu e Copil! Românul e la un pas de tabloul principal! Programul zilei la BRD Năstase-Țiriac Trophy

Program BRD Năstase-Țiriac Trophy. Rămas fără wild card-ul pentru tabloul principal, Marius Copil a învins în week-end doi italieni și se luptă azi (ora 13:00) cu ucraineanul Sergiy Stakhovsky (95 ATP) pentru un loc în primul tur al BRD Năstase-Țiriac Trophy.
Marius nu e Copil! Românul e la un pas de tabloul principal! Programul zilei la BRD Năstase-Țiriac Trophy

Rămas fără wild card-ul pentru tabloul principal, Marius Copil a învins în week-end doi italieni și se luptă azi (ora 13:00) cu ucraineanul Sergiy Stakhovsky (95 ATP) pentru un loc în primul tur al BRD Năstase-Țiriac Trophy.

Copil a trecut ieri de italianul Giannesi, cu 6-3, 7-6/5.

Azi încep meciurile de pe tabloul principal al celui mai tare turneu de tenis organizat vreodată în România.

De la ora 17:00, Ungur îl întâlnește în runda inaugurală pe belgianul Goffin.

Victor Hănescu e o excepție. Cât a existat, și Andrei Pavel a fost una. Probabil mai importantă decât cel care acum a preluat ștafeta de la el. Și, momentan, în ultimii 15 ani, cam ei doi au fost singurii români care au reușit să-și asigure constant calificarea pe tabloul principal al turneului de tenis organizat la București, fie că el s-a numit BRD Năstase&Țiriac Trophy, ca acum, sau altfel.

Și, tocmai din acest motiv, singurele apariții românești la singurul turneu ATP din România au echivalat cu numele trecute în drepturile wild-cardurilor. Anul acesta, cu Janko Tipsarevic și Gael Monfils printre cei care au beneficiat de intrarea rapidă, unul dintre amfitrioni a plecat spre munca de jos: Marius Copil.

Set secund dificil
Au trecut 12 luni de la ultima sa apariție pe zgura din București, iar puștiul sau deja maturul Copil (22 de ani), e altul. Serviciul i-a devenit din ce în ce mai bun, reverul a rămas la fel de inconsistent, dar strategia îi e alta. Mai răbdătoare, parcă prea răbdătoare pentru un răsfățat ca Marius, cu lovituri mult mai puțin incisive, dar clar mai precise. Și, categoric, mult mai în control asupra meciurilor.
După ce l-a spulberat în primul tur pe cunoscutul italian Potito Starace (6-3, 6-2), arădeanul l-a întrecut ieri și pe Allesandro Giannessi. După un prim set fără probleme, adjudecat cu 6-3, fără să-i permită adversarului vreo minge de break, Copil a închis târziu meciul, în tie-break-ul  setului doi. A servit pentru meci la 5-4, dar, la prima minge de break, adversarul a reușit să împingă meciul în prelungiri. Degeaba, pentru că serviciul lui Copil, tenismenul care servește cu 230 km/h în zilele lui bune, a fost irezistibil. „Le mulțumesc tuturor spectatorilor care au fost în tribune și m-au purtat pe val spre victorie. Sper să nu dezamăgesc și să-mi fac jocul în continuare”, a declarat Marius. Azi, Copil mai are un hopi, cu ucraineanul Sergiy Stakovsky, cel care în primul tur al calificărilor l-a învins greu pe Patrick Ciorcilă
(6-3, 7-5).

Victor Hănescu va evolua în primul tur cu un jucător venit din calificări.

Tipsarevic, Simon, Seppi și Youzhny, primii patru favoriți ai turneului, au tur liber la debut.

Programul zilei de azi la BRD Năstase-Țiriac Trophy
„Central” (ora 13:00)
Stakhovsky (UKR) – Copil (ROU)    calificări
Malisse (BEL) / Skupski (GBR) –
Hănescu (ROU) / Muller (LUX)    dublu, turul 1
Ungur (ROU) – Goffin (BEL)    turul 1
Troicki (SRB) – Matosevic (AUS)    turul 1
Semi Central (ora 12:00)    
Volandri (ITA) – Cipolla (ITA)    calificări
Teren 2 (ora 12:00)
Darcis (BEL) – Pospisil (CZE)    calificări
Bachinger (GER) – Serra (FRA)    calificări
Ito (JPN) – Brands (GER)    turul 1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro