Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Lovitură de magnat! Țiriac Open 2025, de la Bucureşti, va avea premii uriaşe şi vedete din TOP 100 ATP

Lovitură de magnat! Țiriac Open 2025, de la Bucureşti, va avea premii uriaşe şi vedete din TOP 100 ATP

Alex Oroianu
17 feb. 2025, 16:39, Tenis
Lovitură de magnat! Țiriac Open 2025, de la Bucureşti, va avea premii uriaşe şi vedete din TOP 100 ATP
Sursa foto: profimedia, 22.01.2025

Țiriac Open 2025, care se va disputa la București, dispune de premii în bani consistente și nume importante din TOP 100 ATP.

Ion Țiriac a oferit câteva detalii despre turneul Țiriac Open, care urmează să aibă loc la București, la Centrul Național de Tenis, între 31 martie și 6 aprilie. În cadrul turneului va participa Marton Fucsovics (33 de ani – ATP 84), câștigătorul titlului de anul trecut, precum și alți tenismeni de top, iar premiile vor fi în valoare de 600.000 de euro.

Țiriac Open 2025, lovitură de imagine din partea magnatului. Turneu de top la București, cu tenismeni consacrați din circuitul ATP 

În comunicatul emis pe pagina de Facebook a turneului Țiriac Open se anunță faptul că Marton Fucsovics va fi prezent pentru a-și apăra titlul cucerit în 2024, iar câștigătorul probei de simplu va obține 250 de puncte ATP și un premiu în valoare de 86.628 de euro. De altfel, la proba de dublu, câștigătorii vor fi remunerați cu 250 de puncte și 30.122 de euro.

Tenisul de cel mai înalt nivel revine la București între 31 martie și 6 aprilie, în cadrul Țiriac Open. Turneul va avea loc la Centrul Național de Tenis și va aduce în fața publicului jucători din Top 100 ATP, oferind o competiție intensă pe zgura bucureșteană.

Tabloul principal include 28 de jucători la simplu și 16 echipe la dublu, iar patru jucători din calificări își vor câștiga locul pe tabloul principal. Campionul en-titre, Fucsovics Marton, revine pentru a-și apăra titlul.

Premiile totale ale turneului ajung la 600.000 de euro, iar câștigătorul probei de simplu va primi 250 de puncte ATP și un premiu în valoare de 86.628 de euro. Finalistul va încasa 52.529 de euro și 165 de puncte ATP. La dublu, campionii vor pleca acasă cu 30.122 de euro și 250 de puncte ATP, în timp ce finaliștii vor primi 16.184 de euro și 150 de puncte ATP.

Biletele sunt disponibile pe www.entertix.ro, cu prețuri între 50 și 250 de lei pe zi. Pentru ziua de calificări, duminică – 30 martie, accesul va fi gratuit, însă strict pe baza unei rezervări prealabile efectuate exclusiv pe site-ul www.entertix.ro.

-Este comunicatul emis pe pagina de Facebook a turneului.

Ce mesaj a transmis Ion Țiriac pentru iubitorii tenisului 

De altfel, chiar și Ion Țiriac a avut un mesaj pentru cei ce iubesc tenisul și i-a îndemnat să vină în număr cât mai mare pentru a vedea pe viu partidele care vor avea loc anul acesta la Țiriac Open.

Săptămâna asta a început numai cu vești bune. Am și eu veste importantă pentru toată lumea, dar în special pentru iubitorii tenisului. Țiriac Open 2025 se desfășoară la Centrul Național de Tenis între 31 martie și 6 aprilie. În weekend-ul dinainte vor fi calificările. Vă invit și vă aștept la Țiriac Open. Mulțumesc.

-A transmis Ion Țiriac.