LIVE BLOG | Simona Halep pierde „finala” cu Serena Williams în turul 4 la Australian Open. Românca a făcut un meci foarte bun, dar a ratat momentul psihologic. „Filmul” meciului

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG | Simona Halep pierde „finala
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep s-a oprit în optimile de finală la Australian Open, după 1-6, 6-4, 4-6 cu Serena Williams
  • Românca a avut o adversară dezlănțuită în primul set, dar a reușit să echilibreze balanța în actul secund și să trimită partida într-un set decisiv.
  • Momentul psihologic a fost la 3-2 pentru Simona în setul decisiv, când a beneficiat de două mingi de break. Halep nu a fructificat șansele, iar Serena s-a desprins ulterior cu un break. Istoria meciului a semănat, dacă vreți, cu finala de la Roland Garros din 2014, susținută și pierdută cu Maria Șarapova
  • Foarte probabil, Simona Halep va pierde și șefia în WTA. Petra Kvitova o poate depăși mâine în claasamentul LIVE, dacă se va impune în meciul din sferturile de finală cu Barty.

â–º Serena Williams își fructifică serviciul, în ciuda eforturilor Simonei de a reveni și închide meciul cu 6-4. Simona nu-și poate apăra, așadar, punctele câștigate după finala din 2018.

â–º Simona Halep câștigă un game la zero și rămâne în meci, 4-5. Returul româncei devine foarte important, în tentativa de a duce setul în prelungiri.

â–º Serena Williams este jucătoarea care realizează break-ul în setul decisiv, la scorul de 3-3, într-o perioadă în care Halep a jucat foarte bine și nu a făcut multe greșeli. Ea a atacat pe serviciul doi al Simonei, românca a returnat slab la punctul decisiv, iar mingea s-a oprit în fileu.

â–º Nivelul partidei Simona – Serena a devenit foarte ridicat. Halep a avut două șanse de break pentru a rupe echilibrul la 3-2, a avut puțină șansă și cu banda fileului, motiv pentru Serena să reacțioază cu un „nu este corect”,  dar reprezentanta Statelor Unite a rezistat asaltului. Publicul savurează din plin spectacolul.

â–º Setul decisiv încep cu un game foarte intens. Serviciul doi încă nu-i merge Simonei, dar în schimb este foarte puternic mental și reușește să iasă învingătoare în cele din urmă. Halep a deschis al treilea set cu 1-0.

â–º Simona Halep a avut o reacție de mare campioană. Aflată în mare dificultate la un moment dat, românca nu a depus armele și a ieșit la luptă. Mai agresivă, cu lovituri „curate” și de mare efect, a reușit să o întoarcă pe Serena. La 5-4, i-a atac serviciul fără complexe și a câștigat, 6-4. Avem set decisiv.

â–º Atât timp cât îi merge primul serviciu, Halep reușește să îi pună reale probleme Serenei. Simona face o combinație servici – lovitură câștigătoare și ajunge la un game de câștigarea setului doi, 5-4. Serena are însă serviciul.

â–º Simona joacă tot mai bine cu primul serviciu. A urcat la 80% eficiența primului serviciu, cu 75% puncte câștigate. A trimis și două puncte direct câștigătoare. Astfel, Halep reușește să se mențină la conducere în setul doi, 4-3.

â–º Mai încrezătoare, Halep pune primul serviciu în teren și face alte patru puncte la rând. Setul doi s-a relansat, 3-2

â–º Simona iese la luptă și restabilește egalitatea. Românca a câștigat câteva puncte de moral, a devenit mai agresivă și a pus-o pentru prima dată în difuicultate pe Serena, scor 2-2.

â–º Williams trece la conducere și în acest set. Serena profită de greșelile Simonei, apoi este agresivă și atacă permanent. Break-ul îl realizează cu o lovitură de forehand fără speranță pentru Halep.

â–º Serena a egalat situația în setul doi, după un prim serviciu devastator, patru mingi câștigate cu această „armă”, scor 1-1

â–º Simona Halep își face pentru prima dată serviciul în acest joc și pornește cu dreptul și în setul doi, 1-0. Au apărut primele schimburi mai lungi, iar românca le-a câștigat pe amândouă.

â–º Serena o execută pe Simona Halep în numai 20 de minute în primul set: 6-1. Reprezentanta Statelor Unite a intrat în meci cu patru erori neforțate, dar apoi a făcut ce a vrut pe teren, 10-3 la mingi câștigătoare, și s-a impus categoric în primul act.

â–º Serena are un prim serviciu la 63%, dar este agresivă și reușește să o pună sub presiune pe Simona. Halep are probleme pe al doilea serviciu, niciun punct realizat din cinci șanse. Williams s-a desprins la 5-1, cu dublu break în față

â–º Simona face două greșeli neforțate la rând cu reverul și este pentru prima dată în dificultate în acest meci. Serena realizează al doilea break și se desprinde pentru prima dată în meci, scor 1-3

â–º După break a venit și re-break. Serena nu s-a împăcat cu startul de meci, a atacat serviciul Simonei Halep și a restabilit egalitatea.

â–º Serena Wiliams a întârziat startul meciului, arbitrul de scaun a avertizat-o de la bun început. Simona a intrat perfect în meci, cu un break la zero. Fostul lider mondial a arătat destul de ezitant în primele schimburi și a încheiat game-ul cu o dublă greșeală.

â–º Cele două jucătoare și-au făcut apariția în arenă, iar jocul începe în câteva momente.

09:58 …, dar și într-o condiție fizică foarte bună! Bineînțeles, și cu mama aproape.

09:55 Simona Halep arată destul de relaxată înaintea confruntării cu Serena Williams…

09:52 Opt jucătoarea au reușit de-a lungul timpului să le învingă pe surorile Williams în același turneu. Lista jucătoarelor arată impresionant: Sanchez-Vicario (1998 Sydney), Steffi Graf (1999 Sydney), Martina Hingis (2001 AusOpen), Kim Clijsters (2002, 2009 US Open), Lindsey Davenport (2004 LA), Justine Henin (2007 US Open), Jelena Jankovic (2010 Roma), Karolina Piskova (2016 US Open).

09:45 Pentru a rămâne nr. 1 mondial, Simona Halep este obligată să o învingă pe Serena Williams. Patru jucătoare, toate deja calificate în sferturile de finală, îi amenință supremația. Este vorba despre Naomi Osaka, Petra Kvitova, Elina Svitolina și Karolina Pliskova. Mai mult, Svitolina și Osaka sunt adversare în sferturile de finală.

09:35 Surpriză mare. Belgianul Thierry Van Cleemput, care ieri s-a despărțit de David Goffin, este antrenorul cu care Simona Halep s-a pregătit, pe Rod Laver Arena, pentru meciul care va începe în aproximativ 40 de minute.


09:20 Se știe adversara din sferturi! Karolina Pliskova, învingătoare cu 6-3, 6-1 în fața Garbinei Muguruza, așteaptă blockbuster-ul optimilor de finală pentru a afla cu cine se bate pentru un loc în semifinal


  • Partida Simona Halep – Serena Williams, programată luni, de la ora 10:00, reprezintă meciul zilei la Australian Open. Miza partidei este calificarea în sferturile de finală. Cu siguranță, în joc vor fi și foarte multe orgolii, din moment ce vorbim despre un meci între actualul lider mondial și fostul nr. 1 WTA.

Confruntarea dintre cele două jucătoare a fost întoarsă pe toate fețele atât în România, dar și în presa internațională.

Chris Evert, câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, o dă favorită pe Serena Williams: „Serena a jucat încântător, atât de bine încât o văd favorită în meciul cu Halep. A acoperit excelent terenul și a servit la parametri cei mai înalți. Nicio altă jucătoare din turneu nu a arătat nivelul pe care l-a avut sora mai mică a familiei Williams până în acest moment. A fost cea mai bună, dar evident că în partea a doua a turneului se pot întâmpla multe”.

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei, a făcut la rândul lui un preview: „Știm că Simona este o luptătoare și că va înceca să lungească raliurile. Am văzut cât de bine joacă în lung de linie, faptul că este o excelentă jucătoare de contră. Dar, în același timp, știm că există și câteva slăbiciuni, știm că e loc pe serviciul doi, știm că trebuie să servim foarte bine, să ținem punctele scurte, pentru că în puncte lungi, am avea multe probleme”.

Simona Halep a trecut peste perioada în care se simțea intimidată de Serena și așteaptă cu încredere parida: „Serena era un adversar care mă intimida când eram mai tânără, dar nu mă mai simt așa. Acum e doar următoarea mea adversară. Va fi o mare provocare pentru mine. E grozav întotdeauna să joc contra Serenei pentru că de fiecare dată învăț ceva din acel meci. Trebuie să joc la fel, dacă pot. Să fiu inteligentă, agresivă. Să o fac să se miște mult și să dau ce am mai bun. Nu mă voi gândi exegerat de mult la acest meci, nu am de ce, trebuie doar să intru pe teren și să joc natural și cu încredere”.

Meciurile directe de până acum dintre Simona Halep și Serena Williams:

2011, Wimbledon: 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena

2013, Roma: 6-3, 6-0 pentru Serena

2013, Cincinnati: 6-0, 6-4 pentru Serena

2014, Turneul Campioanelor: 6-0, 6-2 pentru Simona

2014, Turneul Campioanelor: 6-3, 6-0 pentru Serena

2015, Miami: 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena

2015, Cincinnati: 6-3, 7-6 pentru Serena

2016, Indian Wells: 6-4, 6-3 pentru Serena

2016, US Open: 6-2, 4-6, 6-3 pentru Serena

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…