Kim Clijsters a învins-o pe Na Li și a câștigat pentru prima oară Australian Open!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Kim Clijsters a cîștigat pentru prima oară în carieră Openul
Australiei, după ce a învins-o în trei seturi pe asiatica Na Li:
3-6, 6-3, 6-3.

Belgianca va încasa un cec în valoare de 2,2 milioane de dolari.
Plecată cu a treia șansă la începutul turneului de la Melbourne,
Clijsters a reușit să-și treacă în cont al patrulea titlu de Grand
Slam, după cele trei de la US Open (2005, 2009, 2010).

Este pentru prima dată când belgianca își adjudecă trofeul de la
Melbourne, care i-a scăpat în 2004, când a jucat finala împotriva
compatrioatei sale Justine Henin și la care a ajuns de două ori
până în semifinale. Kim Clijsters, care luni va ocupa poziția a
doua în clasamentul WTA, are în palmares 41 de trofee la simplu și
11 la dublu.

După prezența în finala de la Melbourne, chinezoaica Li Na va ocupa
poziția a 7-a în clasamentul WTA de luni, ceea ce va reprezenta cea
mai bună clasare din cariera sa, precum și cea mai bună clasare a
unei jucătoare din China.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic

Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit

El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față

Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște

De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani

A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”

Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri