INTERVIU | "Am ieşit din tenis prea devreme ca să aflu până unde aş fi ajuns cu adevărat. Ar fi trebuit să încerc mai mulţi ani. Dar, când ai oportunităţi paralele..." Cum s-a rupt filmul unuia dintre cei mai promiţători juniori din tenisul românesc, ajuns manager la 21 de ani

7 aug 2018 9584 afişări Tenis
INTERVIU | "Am ieşit din tenis prea devreme ca să aflu până unde aş fi ajuns cu adevărat. Ar fi trebuit să încerc mai mulţi ani. Dar, când ai oportunităţi paralele..." Cum s-a rupt filmul unuia dintre cei mai promiţători juniori din tenisul românesc, ajuns manager la 21 de ani
GALERIE (5 de imagini) VEZI GALERIA

"Am jucat tenis până pe la 18 ani şi un pic. Momentul în care legătura mea cu tenisul s-a rupt a fost meciul de la Bucureşti, cu Sergiy Stakhovsky. Am avut wildcard la turneul ATP, am jucat decisiv cu el (n.r. - meciul s-a încheiat 6-2, 2-6, 1-6, în 2014), dar de vreo şase luni jucam cu dureri la genunchi", povesteşte pentru ProSport Patrick Ciorcilă. Cu un an în urmă, era detaşat cel mai bun junior român. La 16 ani, fusese convocat în premieră în lotul lărgit al Cupei Davis, de către Andrei Pavel. Însă chiar dacă a ajuns între primii 550 ai lumii, în ATP, clujeanul poate spune cu greu că a avut o carieră de jucător profesionist. S-a retras fără să se retragă - iniţial, la 18 ani, iar acest lucru a devenit o certitudine de-a lungul anilor.

În 2018, ProSport l-a găsit la Cluj tot la un teren de tenis. Dar la marginea acestuia. La clubul Winners Sports Club, ridicat de părinţii săi şi pe care, la 21 de ani, îl manageriază. Acum, când spune apăsat şi ştie că este jucător de tenis retras, priveşte în urmă şi explică traiectoria frântă şi încheiată brusc a carierei sale.

"Făcusem o tendinită urâtă la genunchi. Am tot jucat, am jucat şi am agravat. Şi în meciul ăla am jucat cu dureri. Făcusem tratament la Bucureşti, fizio - eram destul de bine pregătit. Dar am avut apoi nevoie de câteva luni de pauză. Acea situaţia s-a suprapus cu examenul de Bacalaureat, alte examene pentru facultate. Au urmat astfel câteva luni în care m-am ocupat de tot ceea ce nu apucasem să fac până atunci. M-am despărţit de antrenorul meu - Bogdan Niţescu. Am lucrat toată vara cu Adrian Szabo, de aici de la club, care a fost lângă mine şi m-a ajutat mult. Dar, per total, am pierdut şi din motivaţie, şi din plăcere. Cred că, poate, a fost prea mult", povesteşte degajat Patrick Ciorcilă.

"Nu mai era acelaşi drag, aceeaşi tragere la antrenamente. Am avut maturitatea să spun - stai, dacă nu pot să îmi asum sută la sută, nu are rost să continui. Şi pentru părinţii mei a fost corect, pentru că dacă nu făceam sută la sută, îmi furam singur căciula şi nu era fair nici faţă de ei. Mi-am spus în acel moment că, atunci când o să simt sută la sută că vreau să trag, să mă întorc - o voi face. Dar doar dacă pot scoate maximul din mine", spune Patrick.

Şi nu ai mai simţit?

Nu, asta a fost. M-am desconectat puţin, am început să mă iau cu alte lucruri - cu şcoala, am intrat în practică la diferite companii şi s-a rupt filmul. Şi acum mă întreabă lumea - regreţi? Regreţi? Regreţi? Eu spun că nu regret. Nu m-a ţinut nimeni înapoi şi nimic. Şi acum, dacă aş vrea sută la sută să mă întorc, aş avea sprijin să o fac, de la părinţi. Dar...

Dar?
Eu nu am spus, atunci - gata, mă retrag, pun racheta în cui. Nu mai joc. Dar lucrurile au evoluat, natural. A contat şi faptul că până la 18 ani am fost mult plecat de acasă, câte zece luni pe an, drumurile erau, practic, viaţa mea. Poate a fost prea mult. Nu este pentru toată lumea. Trebuie să îţi placă foarte mult tenisul, dar trebuie să îţi placă şi această viaţă.

Tu, la un moment dat, în perioada junioratului, erai peste Borna Coric, în clasamentul mondial…

Probabil, nu mai ştiu exact. Sigur eram pe acolo şi am jucat de multe ori cu el. Am jucat cu el la Orange Bowl, la Miami. M-a bătut 6-3, 6-4. Dar, pot să spun că, din generaţia mea, doar pe el aş fi pariat că ajunge în top. Era foarte bun. Remarcai un lucru - pierdea un punct, se întorcea cu spatele, plângea, dar când se reîntorcea cu faţa spre teren, uitase. Juca cu un spirit incredibil, de animal, de luptător. Cu Karen Khachanov am mai jucat - l-am băut, m-a bătut - el mă surprinde unde e acum (n.r. - 22 ani, în august 2017 a pătruns în Top 30).

Şi ai, acum, ferm, răspunsul la întrebarea asta - de ce te-ai pierdut?

Cred că eu am ieşit din tenis prea devreme ca să aflu până unde aş fi ajuns cu adevărat, până la capăt. Pentru a avea răspunsul acesta, ar fi trebuit, poate, să încerc mai mulţi ani. Dar, dacă nu vine din interior, degeaba tragi doar ca să tragi. Cred că eu am avut şi o altă situaţie - când ai oportunităţi paralele, este poate mai greu să mergi până la capăt. Am avut accidentări, am avut nevoie de pauză şi atunci am avut şi calea alternativă, oportunităţi. Dacă nu le-aş fi avut, atunci nu aş fi avut încotro şi ar fi trebuit să încerc până la capăt. Cred că asta este realitatea. Este realitatea cazului meu, oricum. Pentru că nu pot să spun că mi-a lipsit ceva. Dar a fost o serie de evenimente - unul după altul, care s-au legat şi m-au adus pe această cale, diferită.

Şimţi că, rămânând în zona asta de management sportiv, rămânând în fenomen, ai parte de o continuare a carierei?

Nu neapărat. Este doar un mix bun. Sport şi business. Sportul îmi place mult de tot. Mă uit non-stop la televizor la sport. Dacă ai fost în sport şi rămâi în fenomen, te ajută, comparativ cu a o lua de la zero în alt domeniu sau fiind pe sport fără să ai vreo legătură cu el. Înţelegi mai bine, ai o altă perspectivă asupra nevoilor existente, te poţi pune mult mai uşor în locul celorlalţi. Te ajută mult experienţa ca jucător.


Echipamentul sport, lăsat pentru costum. Foto: arhiva personală

Cum arată o zi din viaţa ta, ca manager?

Avantajul este că nu trebuie să ai un program fix. Nu lucrezi de la x la y. Eu, la Winners, petrec minim cinci ore pe zi. Încerc să vorbesc cât mai mult cu toţi angajaţii. Dezbatem toate problemele, avem şi o parte de restaurant - care iniţial a fost gândit ca o anexă, dar în prezent produce la fel de mult ca şi clubul. Vara este o adevărată forfotă. Pe timp de vară, din iunie până în septembrie, avem un summer-camp - aflat la şaptea ediţie - cu 45-50 de copii în fiecare săptămână, care stau de dimineaţă până seară. Avem tenis, padel, fotbal, fotbal-tenis. Dar, acum zece ani, erau şi mult mai mulţi copii care practicau tenis. Din câte văd eu acum, cel puţin la băieţi, sunt mult mai puţini. La performanţă, în Cluj, mai este un băiat, poate doi. Ori, în generaţia mea, eram 20-30, care jucam ca lumea. Fete mai sunt, tot găseşti. Eu doar fete văd venind aici.

Aici, e un paradox. Pentru că având o jucătoare ca Simona Halep, ar trebui să vezi mai mulţi copii la tenis…

Da. Dar foarte mulţi vor să fie Halep. Părinţii investesc, invetesc, investesc până la un punct, văd că nu este Simona Halep - sau încă nu e Simona Halep. Ori ea e una - uitaţi-vă şi la nivel mondial. E foarte complicat să ajungi acolo. Şi renunţă. Este foarte complicat să ajungi acolo. Ea cât a muncit ca să ajungă în top? Cât a aşteptat şi cât a investit? Eu ţin minte că aveam 14 ani, ea era cu Firicel Tomai. Era abia-abia top 100. Am jucat cu ea un meci şi o bătusem rău. Era prima sută, dar nu te gândeai că va ajunge unde e acum. Eu nu mă gândeam. Poate la Sorana… Şi, uite ce a făcut.

"Eu mă gândesc că, totuşi, am făcut tenis până la 18 ani. Mă gândesc cum e când faci asta până la 30, 36 de ani… atunci? Atunci cum e? O iei razna, cred"

Cum eşti privit în lumea aceasta a managamentului? Eşti un manager foarte, foarte tânăr, un organizator de competiţie foarte tânăr…

Eu iau totul ca pe o lecţie. Am şi foarte mulţi oameni în jurul meu, am oricând pe cine să mă bazez, am cu cine să colaborez. De un an şi jumătate de când mă implic în proiecte sportive dincolo de clubul Winners, la Sports Festival, am avut mult ajutor şi pot spune că lucrul efectiv a fost cât două facultăţi. Am învăţat de la cei de lângă mine, iar faptul că eu cunosc mulţi sportivi a fost un mare plus.

Pe terenul de tenis e multă adrenalină. În partea cealaltă, regăseşti în vreun fel această adrenalină?

Asta cred că - dacă e să îmi lipsească ceva din cariera de sportiv - este această adrenalină. Este foarte greu să mai simţi aşa ceva. Este diferit. Dar, uite, din septembrie, când am început acest proiect Sports Festival, un proiect în care am lucrat peste 100 de oameni, până la final, cele patru zile de festival - de joi până duminică, am regăsit adrenalina aia, frumoasă. Te scoli de dimineaţă, ai meciurile, ai programul. Eu mă gândesc că, totuşi, am făcut tenis până la 18 ani. Mă gândesc cum e când faci asta până la 30, 36 de ani… atunci? Atunci cum e? O iei razna, cred. Pentru că dependenţa şi obişnuinţa de adrenalină este mult mai mare. Te trezeşti că bam! toată viaţa ta nu mai e - nici măcar mersul ăla, anevoios, cu avioanele.

"Ai minge de break - aşa te obişnuieşti cu situaţiile tensionate. Te ajută în viaţă, te ajută şi în business."

Ce poţi să aplici din sport, în business?

Este cam aceeaşi mentalitate şi este vorba despre disciplină. Disciplină, organizare, perseverenţă, ambiţie. Sportul te ajută să treci mai uşor peste momentele grele. Ai minge de break - aşa te obişnuieşti cu situaţiile tensionate. Te ajută în viaţă, te ajută şi în business. Ştii să gestionezi o situaţie complicată, reuşeşti să treci de ea. Dacă înveţi să gestionezi emoţiile pe teren, vei şti şi cum să gestionezi în afara terenului. Pe mine asta mă ajută - mă gândesc de fiecare dată că am mai trecut prin asta. De multe ori. Şi cred că mă ajută mai mult decât şcoala din acest punct de vedere.

Sportivii de performanţă nu au timp liber. Sau au foarte puţin. Pentru tine, acum, cum e?
Am timp liber. E mai mult. Dar, şi tenismenii au timp liber. Şi când joci ai timp liber, dar nu e mult şi sunt atât de multe lucruri de făcut pe lângă, încât nu apuci să te bucuri de el. Tenisul, fiind sport individual, îţi răpeşte mult timp, pentru că pe lângă cinci ore de antrenament efectiv, faci recuperare, fizio, încălzire, etc. Este mai mult decât un joc full-time, plus faptul că eşti pe drum, non-stop. De aici vine suprasolicitarea. Dar, tutuoror le place. Trebuie să îţi placă şi să călătoreşti ca să rezişti. Viaţa asta este o nebunie.


"Omul din umbră". Foto: arhivă personală

Îţi plac maşinile puternice?
Îmi plac maşinile, dar nu viteza. Pentru că sunt multe nebunii. Sunt foarte mulţi nebuni în jur. Îmi plac, dar până la o anumită limită. Dacă îţi place o maşină, cred că merită să o iei, dar, pe de altă parte, este o investiţie foarte proastă, pentru că după ce ai cumpărat-o, ai pierdut deja, a doua zi, 30%.

"Când m-am gândit la numărul ăsta cu WIN, nu m-am gândit la Winners, ci era pur şi simplu un meci câştigat, ceva pozitiv. Am realizat apoi că vine mănuşă cu Winners…"
Patrick Ciorcilă

Agassi, Sampras, Nadal şi Federer: "Deja, nu mai este vorba de bani. Ok, ei au un preţ, dar nu cred că, realist, îi poţi aduce, decât dacă ai o cauză umanitară în spate"

Imaginează-ţi că ai buget nelimitat. Pe cine aduci la un demonstrativ de tenis şi unde - în România?

Cred că ceva gen Laver Cup mi-ar plăcea. Legende - Sampras şi Agassi, împreună cu Federer şi Nadal. Dar şi cu un român - pentru că este important să combini. Dar ideea este - campioni de ieri şi de azi. Cred că nimeni nu şi-a mai pus amprenta asupra tenisului precum aceştia patru. Aceste rivalităţi au fost unice şi dau un farmec aparte, sunt cele mai tari. Dar, chiar dacă ai buget nelimitat - sau, ca să fim riguroşi - chiar dacă ai un buget suficient de mare pentru a-ţi permite, în teorie, orice, este foarte greu să îi aduci undeva în această formulă. Deja, nu mai este vorba de bani. Ok, ei au un preţ, dar nu cred că, realist, îi poţi aduce, decât dacă ai o cauză umanitară în spate. Dacă faci un charity, sau decizi că absolut toate sumele încasate merg către donaţii - poţi avea o şansă să vină unul. Dar, de asta nu prea există astfel de meciuri - pentru că nu îşi permite nimeni. A existat un astfel de meci, dar pentru Haiti, după dezastrul de acolo. Şi, în plus, Nadal şi Federer erau acolo pentru turneu. Să îi aduci tu, într-o ţară doar pentru un astfel de demonstrativ, mi se pare practic imposibil. Mai ales în România - care nu este Londra.

  • Pete Sampras în pereche cu Roger Federer, respectiv Andre Agassi şi Rafael Nadal - de partea cealaltă a fileului, au jucat un meci de dublu, demonstrativ, cu casa închisă, la Indian Wells, 2010, organizat de Larry Ellison. Anterior, fusese un meci similar la Australian Open

Marketingul sportiv în România - suprema provocare. Cum se văd Neagu, Halep şi Buzărnescu şi cum s-a născut Sports Festival, într-un oraş al festivalurilor

Te tentează ideea de a deveni manager de jucător de tenis?

Nu m-am gândit la asta niciodată. Eu nu am avut manager, nu ştiu exact ce ar însemna. Dar, evident, acum, nu aş putea face asta. Aş avea nevoie de multă mai multă experienţă. La 21 de ani, am încă multe etape de parcurs. Nu sunt genul care se aruncă. Şi în tenis, nu eşti direct top 50, mai întâi eşti 1000, apoi 800. ITF, Futures, Challenger, ATP. Dar, cred că, în România, este prea puţin marketing pe parte sportivă. Ne uităm la Cristina Neagu - care este cea mai bună handbalistă a lumii. Poate că nici ea nu este atât de deschisă - la cum o ştiu eu, dar din ea poţi face un mega-brand. Şi cred că România este sub ceea ce se poate. Simona are deja branduri mari alături de ea - sigur, şi acolo poţi vedea că parcă este mai greu pentru ea, fiind româncă, faţă de ce e în vest. Lui Victor Hănescu i-a fost foarte greu să găsească nişte contracte, iar Andrei Pavel a fost singurul care avea contract cu Nike. Aş face-o, poate, cu un sportiv care poate să vândă. Adică… Buzărnescu, acum, este în top, dar nu este foarte simplu să îi face marketing-ul, gândidu-te la anumite reacţii ale ei. Contează, mult, personalitatea. Cred că un sportiv extrovertit, ca Pavel, este mai uşor de marketat decât unul tăcut - precum Hănescu.


Patrick, alături de Ghiţă Mureşan, unul dintre ambasadorii Sports Festival. Foto: arhivă personală

Unde visezi să ajungi? Ce obiectiv îţi propui?

Nu pot să spun că am un vis. Proiectul cu Sports Festival a apărut de nicăieri. Am avut o discuţie în patru şi a pornit pur şi simplu. În şase luni, un proiect de un milion de euro pe an. Clujul are tradiţia festivalurilor - Untold, Electric Castle. În România, este clar singurul festival al sportului. Cât am făcut documentarea, nu am găsit în lume un concept asemănător. Cred că are un potenţial foarte mare.

Ce v-aţi propus?
Noi ne-am adresat şi celor care nu practică vreun sport - am mers şi pe ideea de iniţiere în sport. Am adus legende, nume foarte mari în sport - dar vrem să aducem şi sportivi care să aibă altfel de întâlniri, în afara unor demonstrative - gen meet and greet. Noi am propus în acest festival 20 de sporturi. Între Sala Polivalentă şi Cluj Arena am pus terenuri de baschet. Am avut fotbal, am avut caiac-canoe. Oină. Pe gratis. Am adus antrenori specializaţi, am vorbit cu Federaţiile şi am adunat oamenii, special, la Cluj. Am gândit totul şi ca pe o oportunitate de a încerca un sport - poate mergi într-un weekend în parc, încerci şi prinzi gustul. Am făcut caiac-canoe pe lac! Şi tiroliană. Caiac-canoe - un sport care nu există în Cluj. Am fost patru oameni îndrăgostiţi de sport, care am venit cu o soluţie de a îmbina sportul cu entertainment-ul. Pentru că doar cu sport, nu reuşeşti. Demonstartivele mari au adus publicul, am avut zonă de Food and drinks. Clujul este obişnuit cu festivalurile - ba chiar aş putea spune că încep să fie prea multe, pentru că, acum, şi cele mai mici lucruri capătă această titulatură de festival şi mă tem să nu se piardă pe viitor.


Echipa Sports Festival: Patrick Ciorcilă, Horaţiu Pitea, Ştefana Giurgiu, Mirel Alexa si Tiberiu Pop. Foto: arhivă personală

Vezi AICI cum a arătat un show a la Cluj, pregătit de echipa lui Patrick Ciorcilă, la Sports Festival, în perioada 15-17 iunie 2017.

Patrick Ciorcilă şi-a închis fără regrete drumul în tenis, deschizându-şi un altul. Altfel, cu alt tip de efort, de implicare şi de emoţii. Unul care promite să fie mult mai lung.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.